Fostă campioană internațională la călărie, nevoită să îşi ascundă dorința de a se mai întoarce în şa din cauza mamei pe care o consideră vinovată pentru moartea tatălui ei. Ea nu crede în destin. Ea e realistă. Totuşi destinul îi face de petrecanie...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
„Diferențe majore şi chichițe”
Începutul lui noiembrie îşi face simțită prezența mult mai diferit ca în New York. Presupun că influențele oceanice îşi fac treaba, căci pentru începutul acestei luni aerul este la fel de cald ca cel al lui septembrie şi nici soarele nu se lasă mai prejos.
O încalec pe Scarlette şi pornim uşor spre aşa-zisul nostru teren pentru antrenament cu Cora pe urmele noastre. Privesc la orizont şi aleg să îmi deschei jacheta pluşată pe care o port deasupra unui tricou. Zâmbesc strâmb spre sfertul de disc solar care se zăreşte la linia atât de îndepărtată dintre pământ şi cer.
Nu neg că dimineața este una răcoroasă, dar simt cum în jurul meu aerul creşte în temperatură odată cu ridicarea soarelui pe cer, creând astfel o imagine superbă. La est de mine, bolta cerească este scăldată într-o baie de sânge cu reflexii de aur topit, pe când în partea opusă, paloarea albăstruie seamănă cu seninul zilelor de vară, pătruns de nişte săgeți de gheață, iar deasupra mea cele două culori se întâlnesc, creând un tablou demn de Muzeul Luvru.
Pe jos, iarba gălbuie este din ce în ce mai vestejită, iar frunzele copacilor sunt din ce în ce mai rare pe crengi, culoarea lor, un maro spălăcit cu reflexii roşcate, arătând de fapt viața care s-a scurs din ele. Un vânt răcoros mângâie cu finețe întreg ținutul lăsând în urma sa mirosul de toamnă.
Drumul până la teren nu a durat nici mai mult, nici mai puțin de zece minute şi de fiecare dată, am impresia că durează tot mai puțin. Zâmbesc când îl zăresc pe Shadow undeva pe lângă cel mai mare copac din zonă şi pe Apollo care vine precum o săgeată spre noi lătrând.
O descalec pe Scarlette şi merg la pas împreună cu ceilalți trei prieteni necuvântători ai mei până îl văd pe Caleb care se învârte dintr-o parte în alta cărând pietre de diferite mărimi, nuiele şi chiar nişte jaloane foarte colorate. O las pe Scarlette liberă ştiind că o să o găsesc alături de celălalt cal şi mă îndrept spre băiatul plin de praf şi pământ pe care vreau să îl sărut. Se uită strâmb la mine şi îşi apropie buzele de ale mele fără să mă atingă cu restul corpului.
— Bună dimineața! îl salut râzând în timp ce mă aşez pe una dintre grămăjoarele de bolovani.
— Bună dimineața! îmi răspunde puțin grăbit, dar cu acelaşi zâmbet ca întotdeauna. Ai venit mai devreme! îmi spune în timp ce se uită la ceasul de la mână.
— Ştiu, am venit ca să îți țin companie. îi răspund fără să îi mai spun că am plecat şi pentru că fața mamei mele îmi dădea o stare de nervozitate cumplită.
