Astăzi e ultima zi în Paris. Eu și Kayla ne facem bagajele cu tristețe.Nu pot spune că este o bucurie pentru mine faptul că plecăm din Paris.Toată săptămâna asta a fost una grea.Toată ziua antrenamente de la ora 12 până la ora 18. Toate fetele și antrenoarea mi-au spus că am un mare potențial și o să vin la ele și în vacanța de vară și intersemestrială. Am înțeles că în vacanța intersemestrială v-a trebui să merg în Anglia.Iar în vacanța de vară fiind 3 luni o lună o petrec în Tokyo,a doua lună plec în Grecia și în a treia la Viena.Acum am vacanța de vară și cea intersemestrială stabilite.Am acceptat imediat.Am aflat ceva interesant despre mine.Faptul că îmi place să călătoresc și mai ales de când am scăpat din "Satul Blestemat".Acum ne îndreptăm spre aeroportul din Paris și mergem spre Berlin.Mă îmbrac ca în prima zi de antrenament în rochia mea neagră,roz și albastră.
Plec la aeroport și intru în avion.Mă tot gândesc la cum e Berlin.Am aflat de la tata că am o mătușă în Hamburg,așa că am să trec și pe acolo.Am mai aflat că la moartea Alessiei,eu am rămas singurul "copil" din tot neamul.Observ o lacrimă care îmi curge lin pe obraz.Mereu la gândul Alessiei mă face să plâng.Îmi șterg repede lacrima care îmi curgea.
După aproximativ 6 ore
-Dragi pasagerii...... spune de data aceasta o stewardesă.Din tonul vocii sale îți puteai da seama că iar o să aterizăm forțat.
-Da ȘTIU,știu spun eu.Puneți-vă centurile de siguranță că o să aterizăm forțat.
-Bine exact cea ce a spus domnișoara.Vom ateriza în Bruxelles.spune stewardesa și se pune pe un scaun.
La rostirea cuvântului Bruxelles mi-am reamintit de faptul că eu chiar mi-am dorit să ajung în Bruxelles.VOT ȘI COMM cu nume de personaje.
Le pun pe toate și vă etichetez.Unele vor fi puse și în alte cărți.Puteți pune numele voastre.Le accept pe toate!
VOT ȘI COMMMulțumesc!!!!!!!!!
CITEȘTI
Satul Blestemat Volumele 1 Și 2
AdventureBella ducea o viață normală lipsită de griji în frumosul New York ,dar din păcate părinții ei nu sunt de aceeași părere.Ajungând într-un sat uitat de lume fără telefon, fără distracție,fără libertate,Bella,reușește să afle adevărata sa identitate.Ce...