ᴊᴜʀɴᴀʟᴜʟ ᴜɴᴜɪ ᴀᴅᴏʟᴇꜱᴄᴇɴᴛ ᴠᴏʟ ɪɪ

Capitolul 1

-Bună, Kai. Ce faci? Cum mai ești.

-Bună și ție. Ne cunoaștem?

-Ești foarte glumeț. Da, ne cunoaștem. Eu sunt Ana, știi? Prietena ta? De fapt... în legătură cu asta.

Nu apuc să-i mai zic ce aveam de zis, că el intervine:

-Aa, da, îmi zice el plictisit. Îmi aduc aminte de tine. Ești fata care crede că putem fi prieteni după tot ce a făcut. Mda... îmi amintesc perfect. Stai calmă, nu mai simt nimic pentru tine. Pa, colega.

Nu așa credeam că o să stea lucrurile. Credeam că el o să vrea și mai mult ca mine să fim împreună din nou. Dar se pare că nu. Se pare că mi-a ascultat sfaturile pe care i le dădusem înainte. Cele în care eu plecam, și el nu se mai gândea la mine. Atunci voiam asta. Dar acum nu. Am fost o proastă să cred că o sa fim iar împreună după ce i-am făcut. Dar poate mai exista o șansă.
-----------------------------------------------------------
Am ieșit de la ore, văzându-l pe Kai în fața mea. Am fugit spre el, și i-am zis:

-Bună. Mă gândeam dacă ai vrea să ieșim undeva azi. Poate în parc, sau...

Iar nu ma mai lăsa să vorbesc.

-Doar dacă treci pe la mine. Trebuie să îmi las lucrurile acasă, zice pe un ton calm, evitându-mi privirea.

Se purta rece cu mine. Mai rece ca niciodată. Nu îi voi spune că încă sunt îndrăgostită de el. Nu voiam să mă creadă o nesimțită care se joacă cu inima lui.
----------------------------------------------------------
Observ că tot butona telefonul, neinteresat de prezența mea. Parcă eram invizibilă.

-Cu cine tot vorbești de o oră pe telefonul ăla?

-Cu o fată. Mă cam disperă de două zile. Am tot amăgit-o în ultimul timp. Am avut un pariu cu baieții că o sa fiu cu ea cam o săptămână. Acum încerc să fac pe iubițelul dulce și drăguț.

Mă șoca ce spunea acum. Nu mai e Kai de care mă îndrăgostisem. E un altul. Genul de baiat dorit de toate fetele care își bate joc de ele, doar pentru a câștiga niște pariuri stupide.

-Ămm... Kai, nu cred că e bine ceea ce faci. Serios acum. O rănești. Poate ea chiar te iubește.

-În primul rând nu îmi pasă de sentimentele ei. În al doilea, tocmai tu vorbesti despre subiectul ăsta? Cu rănitul unei persoane? Mă faci să râd. Și, în al treilea, Ana, ești cumva geloasă?

Nu îmi venea să cred că gândesc asta, dar chiar era un arogant, fără sentimente.

-Nu, Kai, termină! Știi ceva? Trebuie să merg acasă. Mi-am adus aminte că trebuie să... trebuie să-mi fac curat în cameră, zic, bâlbâindu-mă. Ne vedem mâine. Pa.

Mă apucă de mână, și mă trage spre el cu forță, apropiindu-și fața destul de aproape de a mea.

-Ana... nu știi că nu-i frumos să minți? Și mai ales în fața unuia ca mine, care te citește ca pe o carte deschisă, îmi zice cu un zâmbet forțat. Știi... cât timp am fost cu tine am ajuns să te cunosc mai bine ca oricine. Și chiar îmi dau seama când minți.

-Da, ok. Am mințit. Nu am de făcut curat în camera mea. Kai, trebuie să ajung acasă. Lasă-mă te rog.

-Serios? Tu crezi că vorbeam de minciuna legată de curățenia în cameră? Off, mi-am dat seama că e doar o scuză ridicolă. Eu nu vorbeam de asta, Ana, și nu te face că nu știi. Nu mai minții când zici că nu mai simți nimic pentru mine, sau când zici că nu ești geloasă. Îți știu sentimentele. Se vede tot pe fața ta. Doar o privire spre tine mi-a fost de ajuns să îmi dau seama de ce simți. Nu nega. Încă ești îndrăgostită de mine.

Se apropia de mine, încercând să mă sărute. Dar chiar dacă mi-a fost dor de asta, nu l-am lăsat să o facă. Știam că e doar pentru a mă intimida, și pentru a mă pierde mai mult în fața lui.

-Pa, Kai, zic și mă întorc repede cu spatele, îndepărtândeu-mă de el, și lăsându-l cu un zâmbet ironic pe față.

Cât a putut să se schimbe băiatul așta? Și nu ăsta e lucrul cel mai rău. Lucrul cel mai rău e că schimbarea asta nu mă face să mă îndepărtez de el. Ba chiar din contră. Cu toată ironia și aroganța asta, mă atrăgea și mai mult. Nu știu de ce. Doar că îl iubeam, și îl iubesc mai mult pe zi ce trece.