ᴊᴜʀɴᴀʟᴜʟ ᴜɴᴜɪ ᴀᴅᴏʟᴇꜱᴄᴇɴᴛ ᴠᴏʟ ɪɪ

Capitolul 18

-Eu...

-Tu nu ești pregătită. Poate nici măcar nu mă placi. Poate îl iubești în continuare, te înțeleg. Nu sunt aici să judec. Ne vedem mai târziu, Ana.

Se întoarce cu spatele la mine, îndreptându-se spre patul său. Clipesc confuză, gândindu-mă că trebuie să fac ceva. Poate el, băiatul care tocmai ce-mi mărturisise ce simte pentru mine, urma să fie motivul meu de fericire. Motivul pentru care să zâmbesc, și să uit de probleme. Să mă distanțez de trecut și să încep o nouă poveste. Inspir adânc, rugându-mă să nu spun vreo prostie.

-Dylan, așteaptă! Te rog.

Se întoarce spre mine, rezemându-se de pervazul ferestrei sale. Îl privesc atentă, simțind cum mâinile îmi transpiră, și cum emoțiile își fac apariția.

-Uite.. în urmă cu vreo două săptămâni te-am văzut prima oară. De atunci de fiecare dată când mă apropii de tine, te văd, sau îți vorbesc, inima îmi bate mai tare. Din ce în ce mai tare. Am încercat să neg. Chiar am încercat. Dar sincer, cred că m-am săturat să o fac.

-Ce să negi?

Mă uit la el, care mă privea atent. Acum chiar că nu mai puteam da înapoi. Trebuia să continui, fie că vreau, fie că nu.

-Te plac. De când ai venit aici, cred că mă gândesc numai la tine. Numai numele tău îmi stă în cap.

Îmi zâmbește, făcându-mă să îi întorc gestul. Nu pot spune că îi arătam un zâmbet fals. Chiar eram bucuroasă. Eram fericită. Și cred că și el. Singurul lucru pe care îl regret e că nu am putut sări direct la el în brațe.

***

-Mi-e frică.

-De ce?

-Mi-e frică pentru el. Nu vreau să facă alte tâmpenii din cauza mea.

-Nu va ști. Nu îi vom spune decât atunci când vei fi pregătită. Mai bine zis, când el va fi pregătit.

-Dylan... de ce totul e așa greu? De ce nu putem fi împreună și gata?

-Ana, singurii care fac ca lucrurile să fie grele suntem noi. Doar gândește-te la asta.

Mă ia în brațe, sărutându-mă pe frunte. Îmi place sentimentul. Îmi place că în sfârșit pot fi fericită. Ceea ce urăsc, însă, e că pentru a fi împreună trebuie ca anumite persoane să sufere. Persoane la care încă țin. Care încă au un loc în inima mea. Nu vreau să le pierd pentru totdeauna. Și prin acele persoane mă refer la una singură. La el. La Kai. Dacă i se va întâmpla ceva, eu voi fi vinovată. Și nu îmi voi putea ierta asta. Dar sper că într-o bună zi va înțelege că trebuie să ma uite. Să își lase trecutul în urmă. Nu pot spune că eu l-am lăsat de tot, dar măcar încerc. Măcar încerc să uit. Încerc să rămân cu capul sus. Chiar el mă învățase asta după ce parinții mei muriseră. După ce am trecut prin atâtea momente plăcute sau mai puțin plăcute.

// Ok. Deci... în primul rând vă mulțumesc pentru #95 în ficțiune adolescenți de acum două zile. De asemenea, observ că volumul I crește și el în vizualizări. Deja avem 2,04 mii. Vă mulțumesc enorm pentru acest lucru. Deși capitolul de azi a fost cam scurt, mă voi revanșa. Sper să vă placă, și dacă aveți sugestii sau păreri, le aștept cu drag. 💕

P.S: am scos o nouă carte, acum o săptămână, "STELE" poate aruncați un ochi și acolo, și, eu știu... poate vă place ideea. Mă gândeam să fac o serie cu astfel de cărți... anyway, ly💕//