ᴊᴜʀɴᴀʟᴜʟ ᴜɴᴜɪ ᴀᴅᴏʟᴇꜱᴄᴇɴᴛ ᴠᴏʟ ɪɪ

Capitolul 8

Dragă jurnalule...

-Ana Cooper și Kai Jones, ne spune profesoara.

Am încremenit.

-D-dar, nu se poate schimba nimic? întreb eu revoltată.

-Nu. Echipele rămân aceleași. Proiectul trebuie predat în maxim trei zile, iar amândoi trebuie să lucrați în mod egal la el. Succes, ne spune, și continuă să numească numele elevilor care vor face proiectu' ăsta afurisit.

Serios?

Îi arunc o privire lui, care se uita la mine, cu un zâmbet larg. Ah, îl uram. Ba nu. Sau... ba da? Ah! Iar nu știu. În fine.
■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■
-Deci... draga mea colegă și parteneră...

Parteneră? Ce naiba însemna asta?

-Nu mai sta pe gânduri despre ce înseamnă "parteneră", Ana. Vorbeam despre proiect.

-Ce? De unde știi... zic încet, dându-mi seama că iar mă dau de gol singură.

-Aa, deci chiar asta te gândeai? Pe bune? zice râzând. A doua oară când îți ghicesc gândurile.

Cum mai ies acum din situația asta? Off, Ana!

-Nu, te înșeli, îi zic, încercând să par cât mai directă. Am vrut să te întreb doar de unde ești așa sigur, dar tu ești un fraier, și înțelegi doar ce vrei tu.

-Da, sigur, zice ironic. Să nu ne abatem de la subiect. Deci când facem proiectul?

-Kai... eu nu știu, îi zic întristându-mă.

-Oh, Ana, încă mai ești supărată pe mine?

Da...

-Nu știu. Îți jur că nu am nici cea mai mică idee.

-Dar... ți-am explicat doar că nu am vrut să te supăr. Îmi pasă de tine, bine? Dacă nu crezi ce îți spun, e ok. Nu te judec. Dar crede lucrul ăsta. Chiar îmi pasă, îmi spune el calm, în timp ce eu simt iar cum obrajii mi se înroșesc.

-Bine... cum zici tu. Te cred, îi zic, stăpânindu-mi lacrimile.

-Ok, deci suntem bine? Adică știi tu... ca prieteni.

Nu mă gândeam la altceva.

-Da, sigur, prietene, îi zic râzând cam forțat.

-Perfect. Proiectul deci... diseară la șapte e bine? La mine?

-Perfect, îi zic, clipind des, nedându-mi seama că el deja plecase.

-Pa, colega! îl aud strigând din celălalt colț al holului.

Mă enerva când îmi zicea așa.

-Pa, colega!
■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■
-Ămm... gata, cred. Am terminat. A fost destul de simplu.

-În sfârșit! răsuflă Kai ușurat. Credeam că nu mai termin proiectu' ăsta. Pfiuu.

-Deci, eu trebuie să plec, îi zic, luându-mi ghiozdanul pe umăr. S-a făcut destul de târziu.

-Deja? E doar opt ceasul și ești aici de o oră. Ți se pare târziu?

-Nu chiar. Dar oricum nu mai am ce face, îi zic uitându-mă la ceas.

-Tocmai ce a apărut un film nou. Doar mă gândeam. Nu mergem la cinema, dar îl putem vedea și pe televizor, nu?

-Ămm, sigur. De ce nu? Și în plus nu mai am nici teme de făcut pentru mâine, iar bunicii mei sunt plecați la nu știu ce piesă de teatru stupidă. Dacă nu te deranjez...

-Aa, nu. Nu mă deranjezi. Nici eu nu aveam ce face. Popcorn sau înghețată?

-Ambele, îi zic râzând. Merg până la baie, iar tu pregătește filmul.

Am mers la baie unde m-am clâtit cu puțină apă. E adevărat? Kai tocmai s-a deschis în sfârșit în fața mea.
■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■■
-Ana? Trezește-te! Ai adormit aici, fraiero, îi aud vocea.

Ce am făcut?

-Ămm, Kai? Ce faci tu aici... adică, nu! Ce caut eu aici? Off, Doamne. De ce nu m-ai trezit?

-Păi dormeai și nu am vrut. Mama mi-a zis să te las să dormi. A vorbit ea cu bunicii tăi, îmi zice, mutându-și privirea la telefon, tastând ceva.

Am țâșnit din canapeaua din sufragerie, putând să-mi dau seama că părul meu era ciufulit ca naiba. Am urcat în camera lui Kai, mi-am luat rucsacul pe umăr și am coborât înapoi la El. Tot cu ochii în telefon stătea. Mă enerva când nu mă băga în seamă.

-Pa, Kai, îi zic încă somnoroasă.

-Pa, Ana, îmi răspunde încă tastând pe mobil.

-Ce naiba faci pe telefonul' ăla de aproape jumătate de oră, îi spun oprindu-mă din drumul până la ușă.

-Știi tu.. fete care mă enervează. Îmi place când se supără că nu le răspund la mesaje. E haios, știi, zice râzând.

-Oh, mai taci. Ești un fraier. Nu le mai da speranțe.

-Geloaso, râde. Nu vorbeam cu nici o fată. Vorbeam cu Ben. Vrea să ne întâlnim.

-Nu-s geloasă. Deloc chiar. Doar îmi făceam griji. Pentru ele.

-Aha. Desigur. Pleci?

-Mai devreme tocmai îmi luam la revedere, dar se pare că nu ai auzit, îi zic chicotind. Pa, colegu'.

-Ha ha, îmi zice sarcastic.

Ies pe ușa cumva zâmbind. Nu știam de ce.

Întrebare: să fac distribuție? Mă gândesc de ceva timp la asta și că poate v-ar fi mai ușor să vă imaginați personajele. Nu știu, zic și eu. LY💕