ᴊᴜʀɴᴀʟᴜʟ ᴜɴᴜɪ ᴀᴅᴏʟᴇꜱᴄᴇɴᴛ ᴠᴏʟ ɪɪ

Capitolul 4

-Bună, colega, îmi zice Kai ironic.

-Bună, băieți. Bună și ție, Kai. Dacă nu vă supărați, voi merge până la baie, zic, fără să-l privesc pe Kai, uitându-mă doar la Theo și Ben.

Am plecat, auzind cum băieții râdeau.

-Frate, nici nu te-a observat, ți-ai cam pierdut farmecul, sau ce? zice Ben chicotind.

-Nu las eu lucrurile așa, îl aud pe Kai. O s-o fac eu să mă vadă.

M-am prefăcut că nu aud nimic, și am plecat cu zâmbetul pe buze către baie, căutând-o pe Nina.

Ajung la baie, unde dau de Nina care se spăla pe mâini

-Ah, Nina, aici erai. M-ai speriat. Nu te mai găseam. Ești bine?

-Da, cum să nu? Uite Ana, suntem la o petrecere, înconjurate de băieți drăguți care ne privesc. Bine, mai mult pe tine, dar asta nu contează. Cum vrei să nu fiu bine? Hai, distrează-te.

-Ok, deci în primul rând eu îmi fac griji pentru tine, și în al doilea rând, ziceai ceva de băieți?

Mă ia de mână și mă trage pe hol.

-Da, Ana. Uită-te la tipii ăia de acolo. Se holbează la tine de când ai venit aici. Toată lumea observă. Mai puțin tu. Hai, profită.

-Mai bine pas. Nu am chef de băieți.

-Tot Kai? Serios? Băiatul ăla s-a scimbat. Nici nu știe că exiști, iar tu te ții după el? Of, Ana. Uneori nu te înțeleg, îmi zice râzând.

-Ți se pare amuzant? îmi încrucișez mâinile la piept, vrând să par supărată, dar în cele din urmă cedez și încep și eu să râd.
××××××××××××××××××××××××××××××××
Muzica era dată la maxim, iar eu și Nina dansam afară, încercând să nu ne apropiem de piscina uriașă din curtea din spatele casei.

-Hei, Ana! țipă ea la mine, încercând să se facă auzită prin toată gălăgia aia.

-Da, ce e?

-Mi-e sete. Merg să-mi iau ceva de băut, vrei?

-Da, te rog. Un fresh de portocale, dacă este. Dacă nu, apă plată.

Se pierdu prin mulțime, iar eu mă îndreptam către intrarea în casă, vrând să mai iau o pauză.

Nu am apucat să intru pe ușă, că două mâini ce păreau a fi ale unui băiat și-au făcut apariția pe trunchiul meu, iar o voce mi-a șoptit:

-Dansezi, frumoaso?

Nu-mi puteam da seama cine era. Nu îi puteam indentifica vocea, cu toate că mi se părea cunoscută. M-am întors fără a mai spune nimic, vrând să văd cine e. Pentru o secundă credeam că e Kai. Sau cel puțin așa speram. Ah! Nici eu nu mai știu. Dar nu era Kai. Era Tyler, un băiat cu care am stat cam 2 săptămâni în bancă, și despre care mi-am făcut o impresie bună. E un băiat sensibil și grijuliu, și nu arăta deloc rău. Era șaten, cu șuvițe blonde, cu ochi negrii. Pot spune că era drăguț, nu îmi plăcea de el. Sau, poate da? În fine. Cert e că nu îmi displăcea.

-Aa, Tyler. Nu... nu știam că ești tu, zic, cam nesigură pe mine.

-Scuze dacă te-am speriat. Nu am vrut. Deci... vrei să dansăm?

-Da, sigur, am zis, mai hotărâtă ca niciodată.

Nina avea dreptate. Acum sunt singură, și nu am de cine să mă feresc. Sunt înconjurată de băieți drăguți, care îmi acordă mai multă atenție decât Kai. Trebuia să profit la asta, cu toate că nu știu dacă sunt pregătită să am o nouă relație.

Am pășit ușor pe iarbă, ajungând într-un loc mai puțin aglomerat din curtea imensă. Mi-am pus mâinile în jurul gâtului lui Tyler, iar el și le-a pus pe talia mea. Am inceput să dansăm. Era o melodie lentă. Prea lentă, chiar. Ne punea într-o situație proastă. Niciunul nu avea curajul să zică nimic. Doar dansam. Atât.

-Și... zice el, am auzit că ești singură. Tocmai de aia am încercat să te scot la dans. Și am reușit, râde el.

-Da, așa e, dar nu vreau să vorbesc despre asta acum. În fine. Și...

Nu am mai apucat să zic nimic. Aparent Kai se uita la noi de ceva timp, cu o privire pe care nu am mai văzut-o de mult timp. Era oare gelos?

Se îndreaptă spre noi, cu pași repezi, dându-și seama că a fost văzut. Deja începusem să zâmbesc, amuzându-mă situația.

-Toate mâinile acasă, zice autoritar.

-Ce? râd eu. Nu ești în măsură să ne zici ce să facem, și în plus, cum poți să le lași pe toate fetele alea așa drăguțe să te aștepte? continui eu, stăpână pe situație, arătând spre un grup de fete care se holbau la Kai.

-Uite, frate, continuă Tyler cam speriat, spre amuzamentul meu. Știam că v-ați despărțit, nu e vina mea. Doar am dansat, nimic mai mult. Plec, nu trebuie să te enervezi, ok? Uite, am plecat, zice, și se dă în spate.

-Nu, nu trebuie să pleci, Ty, îi zic. Sunt destul de matură să iau și singură deciziile. Nu te speria în legătură cu el. Doar îl știi. Face pe durul, dar nu poate să lovească nici o muscă în realitate, chicotesc eu.

-Uite, Ana. Nu e vorba că mi-e frică de el, doar că... ămm, se bâlbâie, amuzându-ne și pe mine și pe Kai, trebuie să ajung acasă, pe mâine.

-Vezi ce ai făcut? Uite. L-ai speriat și a fugit. Off, mereu strici lucrurile, Kai.

-Eu? Ce am făcut eu? De la tine au pornit toate astea. Dacă nu te încurcai cu el nu se mai întâmpla nimic.

-Încurcat? Ce tot spui? Off, ești un fraier, Kai, râd eu. Suntem doar prieteni, sau eram, cred că acum l-ai speriat atât de tare încât nici nu o să mai vorbească cu mine.

-Mai bine, îi scapă cuvintele, foarte vizibil faptul că era încordat. Adică... adică... mai bine să te lase în pace. Se uită după toate fetele, nu ai fost prima ș nici ultima.

-Ce-ți pasă ție, zic, și mă îndrept spre Nina, de care uitasem de tot.

Mă trage de mână, oprindu-mă din mers.

-Doar îmi pasă, ok? îmi zice încet la ureche.

Nu i-am mai acordat atenție, și am plecat spre prietena mea, căreia aveam să-i povestesc muulte. Foarte multe.

Eram bucuroasă că l-am lăsat pe Kai să vadă cum mă simt și eu când el făcea aceleași lucruri cu mine. Era un fel de răzbunare, de care eram mândră. Dar eu nu-s așa. Ce îmi face băiatul ăsta?