ᴊᴜʀɴᴀʟᴜʟ ᴜɴᴜɪ ᴀᴅᴏʟᴇꜱᴄᴇɴᴛ ᴠᴏʟ ɪɪ

Capitolul 2

-Alo, Jasminne. Sunt eu, Ana. Am înțeles că te-ai mutat la un nou liceu, ce faci?

-Ana, ce ma bucur să te aud. Păi... sunt puțin tristă că m-am mutat. Mi-e dor de tine și Nina. Tu? Cum ești cu Kai? Zii te rog că te-ai împăcat. Crede-mă că după ce ai plecat în Londra mă suna din oră în oră să vadă dacă am vorbit cu tine. Voia să afle cum te simți. Mă zăpăcea, dar e nebun după tine.

-Ehh, nu aș prea crede. A devenit un băiat foarte arogant și ironic. Chiar credeam că o să fim din nou împreună și că o sa mă ierte. Dar nu cred că mai e așa.

-Stai... Ana, ești sigură ca vorbești despre Kai? Nici în vis nu mi-l imaginez așa.

-Hei, gata cu el, nu vreau să ma mai gândesc prea mult. Dar, ia zi. Tu cu Theo, zic schimbând subiectul. Cum sunteți acum că ai plecat?

-Sincer îți zic, oftă Jasminne, îmi e dor de el. Dar trebuie să accept că ne-am despărțit.

Evitam cu orice preț să-i zic că l-am văzut ținându-se de mână cu o altă fată. Nu e de la noi din liceu, aș fi cunoscut-o.

-Mda... el e la fel ca înainte. Nimic schimbat la comportamentul său.

Aici chiar nu mințeam. Era același Theo ca acum 3 luni.
************************************
După ce am terminat conversația m-am apucat de teme, uitând pentru o vreme de Kai.

Am invitat-o pe Nina pe la mine. Aveam nevoie să stau cu o prietenă.

I-am povestit de cele întâmplate, și până și ea a rămas uimită când a auzit. Nu îi venea să creadă.

-Dar dacă e așa doar pentru a te uita? Adică daca și el simte la fel ca tine? Poate nu vrea să arate. Și își maschează sentimentele cu fața asta de băiat rău. Nu știu, zic și eu.

-Nu cred. Nu ar face asta. El niciodată nu și-a ascuns sentimentele de nimeni. E o persoană directă, zic.

Am lăsat discuția de o parte, și ne-am uitat la un film de comedie care m-a binedispus.

Dupa ce Nina a plecat, mi-am făcut un duș fierbinte, și m-am trântit în pat epuizată. Nu am mai avut timp nici măcar să mă gândesc la Kai, că am adormit.
************************************
Dimineața urmâtoare, l-am simțit pe Oscar când s-a urcat în pat, și s-a cuibărit lângă mine. Mi-am deschis ochii și primul lucru pe care l-am făcut era să-mi readuc aminte de Kai. Ca de fiecare dată.

Când m-am ridicat din pat, am văzut pe noptieră o poză înrămată, tot de la Kai, în care eram amândoi. Am luat-o în mână, și am ascuns-o într-un sertar. Aveam multe lucruri de la el, care nu îmi făceau altceva decât rău.

Nu știu câte șanse mai am cu el, dar mă voi strădui să mi le încerc pe toate . Trebuie să îi aduc aminte cumva cine e el de fapt. Măcar asta să fac.
************************************
Azi Kai nu a fost la liceu. Am fost puțin îngrijorată pentru el. I-am trimis un mesaj, în care îl întreba m dacă îi trebuie lecțiile la care a lipsit, la care el a răspuns că da, și că va veni la mine să le transcrie.

Prima dată am fost bucuroasă, dar apoi m-am gândit că poate vrea să vină la mine doar pentru a mă mai amăgi puțin.
************************************
-Bună, frumoaso, îmi zice cu un zâmbet ironic care acum e destul de previzibil pe fața lui Kai. Ai de gând să mă lași să intru, sau o să îmi scriu lecțiile în fața ușii?

-Bună și ție. Te las doar dacă încetezi cu ironiile astea stupide.

-Bine, bine. Sunt băiat cuminte, acum lasă-mă te rog să intru.

L-am invitat în casă, unde Oscar a sărit pe el și, iar Kai l-a luat în brațe. Când am observat că fac gălagie, i-am dus pe amândoi în camera mea. Era destul de târziu, așa că bunicii mei dormeau, deci nu a fost nevoie să îi trezesc.

-Așa, deci... aici ai fizica, biologia, engleza și matematica.

-Ah, nu mate, te rog. Nu am chef să scriu nimic, se plânge Kai

-Atunci de ce ai mai venit? Taci odată și scrie.

-Am venit să stau cu tine, dăă. Nu e logic?

-Am zis gata cu ironiile, Kai, bine?

-Bine, colega, cum zici tu.

Aș fi vrut să îmi zică că nu e nicio glumă sau ironie și că el chiar a vrut să stea cu mine, dar nu am lăsat să se vadă dezamăgirea. Și, în plus, termenul ăsta nou de "colega" mă cam enerva. Dar cred că își dădea seama și de asta.

Revenind la subiect, Kai și-a scos penarul din ghiozdan, iar când a vrut să ia un pix din el, l-a scăpat pe jos, iar restul lucrurilor au sărit și ele din acesta. S-a aplecat să le strângă, iar eu i-am zis să stea pe scaun și să scrie, și că voi aduna eu pixurile.

În timp ce le adunam, am dat de pixul meu pe care l-am uitat la el înainte de vacanță, adică înainte să ne despărțim. Hotărâsem să i-l las lui, pentru a-i aminti de mine. Îl păstrase. Nu știam dacă ar fi trebuit să îi zic ceva. Nu voiam să își mai aducă aminte încă o dată de faptul că nu l-am uitat. Nu am zis nimic, doar că mi-am luat pixul înapoi, fără să-și dea seama.

************************************

După ce Kai a ieșit pe ușa, m-am simțit ușurată, dar în același timp tristă ca nu mai sunt lângă el și că nu îl mai simt aproape. Mă rog... atât cât suntem noi de apropiați. Azi am simțit că ceva bun încă mai e în el, și că încă aș mai avea șanse să fim împreună. Poate că asta se va întâmpla mai devreme sau mai târziu.