ᴊᴜʀɴᴀʟᴜʟ ᴜɴᴜɪ ᴀᴅᴏʟᴇꜱᴄᴇɴᴛ ᴠᴏʟ ɪɪ

Capitolul 14

-Bunicii mei pleacă înapoi în Londra cam o săptămână. Ești liberă diseară?

-Nu chiar... poate mâine. Sper să nu te superi. Oricum, cred că ai cu cine să stai acum, zice râzând, făcându-mi semn să-mi întorc privirea spre Dylan care vorbea cu niște băieți.

-Nina! Taci, îi șoptesc.

-Chiar nu îl placi? Ești sigură de asta?

-Am mai vorbit despre asta. Nu. Nu îl plac și nici nu o voi face. Și, în plus, ce te face sa crezi asta?

-Întreabă-ți obrajii. De fiecare dată când vine vorba despre el te îmbujorezi. Și te cunosc destul de bine încât să știu că reacționezi așa doar când ești emoționată, îmi spune cu zâmbetul pe buze.

***

Îi bat ușor în geam, văzând că intrase în cameră. Îmi aruncă un zâmbet scurt, apoi se apropie de fereastră și o deschide incet.

-Chiar stai aici non-stop așteptându-mă?

Râdem amândoi, apoi ne uităm unul la altul preț de câteva secunde.

-Dylan? Mai ești aici? îl întreb amuzată, văzând că se holbează la mine. Nu într-un mod ciudat. Ba chiar arăta drăguț.

Dă din cap afirmativ, apoi se uită în sus.

-Plouă, zice întinzându-și mâna în afara ferestrei.

Îmi ridic capul spre cer, iar o picătură îmi cade fix pe vârful nasului, făcându-mă să tresar. Mă uit înapoi la el, care îmi zâmbea.

-Ai de gând să stai cu fereastra deschisă? îi zic.

-Nu o închid eu primul. Te aștept, îmi zice.

Îi arunc un zâmbet ironic, închid geamul râzând, apoi mă arunc în pat și dau drumul la televizor.

După câteva minute, aud cum geamul camerei mele se deschide, iar pe el intră Dylan. Îmi iau ochii de la ecranul televizorului, întorcându-mi privirea spre el și zâmbind.

-Bună și ție, spune, dându-și jos hanoracul

Mă îndrept spre el, observând că are părul ud.

-De ce ai ieșit prin ploaie?

-Păi... am vrut să vin la tine. Și până la urmă au fost doar câteva secunde. Stai calmă, nu voi răci, râde încet.

-Nici nu credeam, îi zic băgându-i mâna prin păr, jucându-mă cu el.

-Am auzit că ești singură cam o săptămână.

-Nina? Ea ți-a zis?

-Poate, îmi zice chicotind.

Acum totul are legătură. Se pare că nu are de făcut nimic. Doar vrea să mă lase să-mi petrec timpul cu el. Tot crede că îl plac.

***

Restul serii l-am petrecut împreună, uitându-ne la filme, sau jucându-ne cu Oscar. Am simțit o conexiune mai aparte între noi. Ceva ce nu mai simțisem niciodată alături de el.

***

Aud ușa cum sună, apoi mă uit la Dylan, care la rândul său se uita la mine.

Mă ridic de lângă el, coborând repede scările, îndreptându-mă spre ușă.

O deschid încet, gândindu-mă incontinuu cine ar putea fi, iar când ajung să văd persoana de pe partea cealaltă a ei, rămân nemișcată.

《Suspans :) cine credeți că e?
   P.S: am scos o nouă carte, dacă vreți  puteți arunca un ochi pe ea :) 》