ᴊᴜʀɴᴀʟᴜʟ ᴜɴᴜɪ ᴀᴅᴏʟᴇꜱᴄᴇɴᴛ ᴠᴏʟ ɪɪ

Capitolul 22

Mă trezesc. O durere de cap își face apariția, făcându-mă să strâng din ochi. Sunt în patul din camera mea, îmbrăcată cu rochia de aseară. Brusc, frânturi de la petrecere îmi apar în cap. Clubul. Kai și fata cu care se săruta. Muzica dată la maxim și mirosul înțepător de tutun și alcool care îmi inunda nările. Ceva s-a întâmplat. Nu-mi aduc aminte ce. Încep să cred că ori am băut peste măsură, ori cineva m-a bătut atât de tare, dat fiind faptul că fiecare mușchi îmi este amorțit, iar fiecare mișcare mă face să strâng din ochi de durere.

Ajung în baie. Privesc în oglindă. Rimelul mi s-a scurs pe față, de parcă aș fi plâns. Rochia, aseară fără nicio cută, acum e șifonată. Închid ochii, gândindu-mă ce naiba am făcut de am ajuns în halul ăsta. În minte îmi apar imaginile de mai devreme. Încerc din răsputeri să îmi amintesc. Ceva sigur s-a întâmplat.

Renunț, gândindu-mă că voi lua răspunsurile de la Dylan, sau Nina. Asta dacă nu s-au trezit la fel ca mine, fără să aibă habar ce s-a întâmplat cu ei.

Îmi fac un duș. Mă schimb în ceva mai comod. Mă îndrept spre fereastră, cătându-l cu privirea ,încă tulburată, pe Dylan. Nu e în camera lui. Poate e la baie. Poate e plecat. Nu știu.

Decid să merg spre bucătărie. Deși abia mă trezisem, îmi era foame. Cobor scările încet, simțind un miros din ce în ce mai intens de mâncare. Ori mintea îmi joacă feste încă, iar asta e în imaginația mea, ori cineva e jos.

Ajung în bucătărie, iar, după cum am presuspus, cineva era deja acolo. Era Dylan. Își ia ochii din bolul cu aluat, îndreptându-i spre mine. Îmi zâmbește, deși îi pot simți o oarecare tensiune în acel zâmbet. Îi întorc gestul, mergând spre el.

-Neața, iubito, îmi spune, amestecând în continuare în compoziția, probabil, din care urmează să facă clătite.

Cuvintele și vocea lui mă fac să tresar, deși mă obișnuisem cu faptul că suntem împreună, și e firesc să mi se adreseze astfel. Trag aer adânc în piept, apoi oftez. Încă îmi e somn. Sunt sigură că își poate dea seama și el de asta. Mă bucură însă faptul că îmi zâmbește. Înseamnă că nu l-am supărat cu o seară în urmă. Lucrul ăsta mă face să fiu mai liniștită. Dar senzația de teamă încă mă răscolește. Vreau să știu ce s-a întâmplat. E ca o amnezie. Lucrurile, imaginile mi se plimbă prin minte, dar nu au nici cea mai mică legătură între ele.

-Bună, Dylan.

Îl iau în brațe, apoi îl sărut. Își trece mâna prin părul meu, iar eu îmi pun mâinile pe obrajii lui. Mă trage într-o îmbrățișare lungă. Mă mângâie pe spate. Atingerea lui îmi face inima să se topească și sa bată mai tare în același timp.

Se desprinde din îmbrățișare, amintindu-și că are de făcut micul dejun. Mă așez lângă el, privindu-l. Nu știam că poate găti. Clătitele îi ies bine, spre surprinderea mea. Nu știu de unde, dar cred că a aflat că îmi plac.

***

După ce mâncăm, ne așezăm unul lângă altul pe canapeaua din living. Oscar vine și el, întinzându-se pe podea.

Aștept orice fel de apropo legat de seara precedentă din partea lui Dylan. Observ că nu vrea să discute despre ce s-a întâmplat la petrecere, așa că rup tăcerea:

-Ce am făcut aseară? La petrecere? De ce m-am trezit în halul ăla?

Ezită. Nu mă privește. Nu-mi dau seama dacă e grav.

-Stăteam la masă. L-ai văzut. Pe... el.

Se referă la Kai. Îmi pot da seama. Îmi dau o șuviță de păr după ureche, și mă forțez să-l privesc în ochi.

-Se săruta cu o alta. Te-am văzut. Am observat dezamăgirea din ochii tăi. Deși mi-ai zis că ești bine, nu erai. Îmi venea să merg la el și să-i zic vreo două. Dar știam și știu că ții la el.

Face o pauză, probabil pentru a-mi vedea reacția. M-am comportat nedrept. A avut dreptate când a zis că nu trebuie să mergem acolo.

-Îmi pare rău. Nu am vrut...

-Nu-i nimic. Îmi pare rău mie. Îmi pare rău că nu sunt suficient de bun pentru tine. Că nu te pot face să îl uiți odată.

Îmi las capul în jos. Nu are dreptate.  Eu sunt cea care greșește. Eu nu îl merit. Eu îi fac rău. Încerc să las partea asta a discuției pe altă dată. Cu altă ocazie.

-Zii mai departe. Ce s-a întâmplat?

Oftează. Probabil nu știe cum să îmi zică.

-Spune-o direct, Dylan.

-Am plecat până la baie. Când m-am întors, deja îți comandasei ceva de băut. Nu mi-am dat seama că era alcool. Nu credeam că... că își va face efectul așa repede.

Brusc, îmi aduc aminte de asta. Scenele sunt aceleași pe care Dylan mi le descrie. Am cedat. L-am lăsat să mă doboare.

-Deci asta a fost... A fost numai vine mea. Trebuia să nu merg acolo. Trebuia să stau aici, cu tine. În brațele tale. Să nu îl las să mă întristeze. Pe el, și pe oricare altă fată.

-Nu. A fost vina mea. Trebuia să am grijă de tine. Dacă bunicii tăi erau acasă, ce ar fi zis? E numai și numai vina mea.

Îl opresc. Îl iau de mână, și îl privesc în ochi. Nu e vina lui. Știe asta.

-Te rog, iartă-mă, îi zic cu vocea scăzută.

-Eu? Pe tine? Nu ai făcut...

Nu aștept să-și termine replica. Nu vreau să spună că nu am făcut nimic. Eu am făcut totul. Tot ce am făcut a ieșit groaznic.

-Ba da. Eu te-am adus acolo. Am crezut că îi pot face față. Nu am crezut că se va ajunge la asta. Nu se va mai întâmpla.

Îi apare un zâmbet pe față. Îmi face picioarele să se înmoaie.

-Și... ei bine, cred că până la urmă tot trebuia să se întâmple și asta, nu? Mai devreme sau mai târziu tot trebuia să mă aducă cineva pe brațe de la o petrecere.

Zâmbește și mai mult la auzirea replicii mele. Mă face și pe mine să zâmbesc, rușinându-mă. Simt cum obrajii îmi fierb, devenind roșii.

-Însă îmi pare rău că acea persoană ai fost chiar tu. Îmi pare rău că m-ai văzut așa cum nici eu nu îmi imaginam. Dacă nu mai vrei să-mi vorbești... te înțeleg. Probabil nici eu nu aș mai vorbi cu mine după situația în care am ajuns...

-Nu. Eu nu voi pleca de lângă tine, da? Voi sta până te vei plictisi să mă tot vezi.

Rostește rar fiecare cuvânt, în timp ce mă privește în ochi. Mă trage spre el, apoi îsi lipește buzele calde de ale mele. Îmi pot simți mâinile transpirându-mi. Pot simți emoția fiecăruia dintre noi. Îl pot auzi spunându-mi "Te iubesc" fără cuvinte. Pot simți cum părul lui îmi mângâie fața. Pot simți iubirea dintre noi. O pot vedea de fiecare dată în strălucirea din ochii săi. O pot simți în bătăile inimii lui pe care le aud de fiecare dată când mă cuibăresc la pieptul său. De fiecare dată când îi adorm în brațe.

// Țin să vă mulțumesc enorm pentru cele aproape 850 de vizualizări și voturile acordate. Am făcut un capitol mai lung, de 1264 de cuvinte, mai exact. Aștept orice fel de păreri. Paaa💕💫//