ᴊᴜʀɴᴀʟᴜʟ ᴜɴᴜɪ ᴀᴅᴏʟᴇꜱᴄᴇɴᴛ ᴠᴏʟ ɪɪ

Capitolul 20

Dragă jurnalule,

-Ana, nu ai de ce să îmi dai explicații.

-Da da, Dylan. Trebuie. Tu încă așteptai un răspuns, în timp ce eu stăteam cu el.

-Da, dar ai zis că nu s-a întâmplat nimic între voi. Suntem ok. Nu sunt supărat. Mai ales pe tine. Pe bune. Dar ai dreptate. Vreau un răspuns.

Mă apropii de el zâmbindu-i.

-Da! Răspunsul este da.

Se uită la mine uimit. Pentru o secundă am crezut că se răzgândise.

-Serios? Adică tu...

Îmi pun mâinile pe umerii lui, apropiindu-mă și mai mult. Suntem atât de apropiați încât îi pot auzi bătăile inimii. Ritmul lor este alert. Are emoții. Fruntea îi este transpirată, iar ochii îi sclipesc mai mult decât de obicei. Cu speranța că nu voi face nimic prost, îmi lipesc buzele de ale lui într-un sărut. Fac un pas în spate, pentru a-i vedea reacția. Acum chiar simt emoțiile. Nu doar ale lui. Ci și pe ale mele. Și cred că și el le simte.

-Ți se pare că glumesc? îi zic râzând.

Zâmbetul îi apare imediat pe față. Vine spre mine mai repede decât m-aș fi așteptat. Mă ia în brațe și mă învârte, apoi mă pune jos, simțind din nou diferența de înălțime dintre noi doi. Sunt scundă pe lângă el. De fapt, sunt scundă pe lângă oricine.

***

Mă trezesc cuprinsă de brațele lui, în camera lui, în patul lui, pentru o clipă tresărind de frică. Încă nu m-am obișnuit să fiu în postura asta din nou. Mă întorc cu fața la Dylan, bucurându-mă la vederea chipului său. Deși părul îi stă îndreptat în toate direcțiile, fața sa e cel mai frumos lucru pe care îl poți vedea dimineața, prima dată când deschizi ochii.

-Dylan? Trezește-te. Trebuie să ajungem la ore.

Încerc să îl trezesc, gândindu-mă că vom începe liceul și voi întârzia din nou.

-Încă un pic. Cinci minute. Sau zece. Te rog. îmi spune, ținându-și în continuare ochii închiși.

Zâmbesc larg la auzirea vocii lui. Răgușită, dar cu aceiași calmitate și delicatețe aflate în ea, ca de fiecare dată. Nu știu de ce, dar obrajii mi se aprind din nou. Încerc să îmi calmez emoțiile.

-Ba nu. Nu putem. Ieri nu am fost la ora de engleză. Nu îmi mai permit absențe. Și așa trebuie să inventez o scuză destul de bună...

Nu apuc să mai zic nimic, mă trage lângă el, sărurându-mă pe obraz. Deși cred că ar trebui să ies din brațele lui, nu vreau. Acolo mă simt cel mai bine. Las ideea de mai devreme să îmi fugă din cap, bucurându-mă de priveliștea din fața ochilor.

Îmi îndrept mâna spre părul lui jucându-mă cu el câteva secunde. Dylan își deschide ochii, făcându-mă să îmi țin respirația preț de o clipă. Zâmbesc din nou. Mereu o fac atunci când sunt cu el.

-Scuze, nu am vrut...

-Mai taci. Nu-ți mai cere scuze.

Mă scufund și mai mult în brațele lui, pleoapele fiindu-mi din ce în ce mai grele. Nu apuc să îmi închid ochii, căci aud cum vocea lui îmi strigă numele în șoaptă.

-Ce e?

-Trezește-te, îmi spune râzând. Trebuie să ajungem la liceu.

Mă sărută pe frunte când observă că încep să mă încrunt.

Se ridică din pat și pleacă spre fereastră. O deschide, lăsând lumina să intre. Între timp, Oscar se urcă lângă mine în pat. Nu îl puteam lăsa singur în casă, mai ales că acum bunicii mei sunt plecați, așa că l-am luat cu mine.

Dylan se întoarce, rămânând câteva secunde pe loc, clipind confuz, cel mai probabil.

-Ce e? Ce s-a întâmplat?

-Ăm... locul ăla cred că era al meu.

Râd când îmi dau seama că se referea la Oscar.

-Nu fii gelos acum, îi zic făcându-l să râdă.

Mă ridic din pat mergând spre el. Îl iau în brațe, spunându-i că merg să mă pregătesc pentru ore.

-Te aștept în fața casei peste douăzeci de minute. Să nu întârzii.

-Douăzeci de minute? Deja mi-e dor de tine.

-Nici nu am plecat. Și, în plus, mă poți vedea pe fereastră.

-Bine, bine. Du-te. Te voi aștepta jos.

Ies pe ușa camerei sale, nu înainte ca Dylan să mă sărute, îndreptându-mă spre scări.

-Te iubesc! îl aud strigând din camera sa

"Te iubesc". Cuvintele astea... nu le-am mai auzit. De mult.

Mă opresc brusc, simțind cum emoțiile își fac simțită prezența. Trag aer în piept, iar cuvintele îmi ies pe gură.

-Și eu te iubesc.

Zâmbesc din nou, ca de fiecare dată, bucurându-mă că simte asta. Că simt asta. Că simțim asta.

// Capitol sec sau nu, e un capitol :) //