ᴊᴜʀɴᴀʟᴜʟ ᴜɴᴜɪ ᴀᴅᴏʟᴇꜱᴄᴇɴᴛ ᴠᴏʟ ɪɪ

Capitolul 27

Se suna de oră. Coridorul se eliberează imediat. Aştept până când toată lumea intră la ore, plec de lângă Dylan, apoi mă îndrept spre sala de clasă. Deşi nu am starea necesară pentru a-l revedea pe Kai, ziua de azi nu prea ține cu mine. Aproape că ne împiedicăm unul de altul, în mijlocul holului. Nu asta! Nu acum!

Speram să nu-şi fi dat seama ca sunt eu cea de care s-a ciocnit. Dar nu. M-a recunoscut din prima, iar acum pot să jur că s-a împiedicat intenționat de mine, doar pentru a mă băga în seamă.

Mă uit la el. Observ că nu are nimic să îmi spună, iar eu, la rândul meu, nu scoteam vreun sunet. Doar gândul că m-aş putea încurca în cuvinte, în fața lui, îmi făcea inima să bată mai tare.

După ce observ că situația devine jenantă pentru amândoi, decid să mă întorc şi să-mi văd de drumul spre clasă. Înainte să fac asta, mă apucă de mână şi mă trage spre el.

Îmi țin respirația, iar, pentru o secundă pot simți cum inima mi se opreşte în loc.

-Eşti tristă. De ce?

Inspir adânc. Evident, acum obrajii îmi sunt roşii, asta nu din cauza răcelii sau a febrei, căci toate au dispărut.

-Nu. Nu sunt. Sunt... bine.

Îmi retrag mâna din a lui.

-Nu. Nu eşti. Nu eşti bine.

Mă priveşte, înt imp ce-şi trece degetele prin părul meu, dându-mi o şuviță după ureche. Fiecare atingere a lui îmi face inima să bată din ce în ce mai tare. Dar are dreptate. Nu sunt bine. Am realizat asta. Fiecare zi fără el e din ce în ce mai dureroasă şi mai grea.

-Voi fi. Îți promit. Doar... nu mă lăsa.

-Nu o voi face. Îți promit. Sunt aici. Mereu. Acum suntem doar noi. Tu şi eu.

Îmi şterge lacrimile adunate pe obraji. Mă ia în brațe, lăsându-şi ghiozdanul pe podea. Îmi mângâie pārul, iar eu îmi scufund fața în pieptul său. Mă agățasem de el şi nu mai voiam să-i dau drumul vreodată. Dar trebuia.

-Greşeşti. Nu e vorba doar de noi. E vorba de mine, de tine, şi de el. Acel băiat cu care s-ar părea că am o relație. Deci... nu suntem doar noi.

Propriile cuvinte mă dureau. Dar aşa era. Cineva tot trebuia să o zică. Dar mă simt goală. Fără el, mă simt goală. Sunt pierdută. Fără el, lumea se prăbuşeşte. Fără Kai, sufletul mi-e gol.

Cu toate astea, Dylan e cel cu care sunt împreună, şi, tot odată, cel pe care îl rănesc de fiecare dată când îi vorbesc.

-Ba nu. El nu e aici. El nu te va proteja. El...

Nu îl las să termine de vorbit. Nu vreau să îl insulte. El m-a protejat. Lui chiar îi pasă.

-El mă iubeşte.

-Tu? Îl iubeşti?

Îmi las capul în jos. Nu vreau să-l privesc. Tăcerea mea cred că spune mai mult decât un cuvânt, sau o mie.

-Bine, atunci. Ana. Dacă nu îl iubeşti, fă ceva. Nu pentru mine. Nu pentru el. Fă-o pentru tine. Vreau să fii ok. Ştii asta. Dacă mă vrei departe, mă voi îndepărta de tine, chiar dacă m-ar durea. Îți jur. Dar chiar şi de acolo, promit că nu te voi lăsa să suferi. Spune-mi doar când să plec.

Un suspin îmi scapă. Nu vreau să plece. Dar trebuie să îl las. Tac, înghit în sec. Ştie deja ce trebuie să facă.

-Bine. Cred... că plec, îmi zice, cu vocea stinsă.

Se întoarce cu spatele. Îmi aruncă o ultimă privire. Universul meu se destramă. Cerul se prăbuşeşte. Nu vreau. Nu vreau să îl las să plece.

-Stai! Ai zis că nu mă vei lăsa. Mai devreme ai spus-o. Nu pleca. Te rog.

Se întoarce, un zâmbet apărându-i pe faţă. Zâmbetul pe care nu-l mai văzusem de mult. Cel de care mi-era dor.

Ne apropiem unul de altul, repede. Îi sar din nou în brațe. Îmi sărută fruntea.

Nu contează ce va urma. Nu-mi pasă. Pot fi cu adevărat fericită. Așa e. Îl voi răni pe Dylan. Voi regreta asta. Deja regret asta, chiar daca nu am făcut-o.

-Acum suntem doar noi, îi zic.

//Cam o lună de când nu am mai postat. Am avut teze și evaluări.

Btw, I'm back :))).

Mulțumesc mult mult mult de tot pentru cele 1.24k de vizualizări, și vpturile primite. Ly all <3

Aștept sugestii, păreri, etc etc :)))//