ᴊᴜʀɴᴀʟᴜʟ ᴜɴᴜɪ ᴀᴅᴏʟᴇꜱᴄᴇɴᴛ ᴠᴏʟ ɪɪ

Capitolul 15

Ana's POV

-Kai? Ce... ce cauți aici? E târziu, îi zic îngrijorată de faptul că Dylan ar putea coborî în orice moment și ne-ar putea vedea.

-Ăăă... am venit să-mi cer scuze. Pentru faza de acum două zile. Îmi pare rău că am reacționat așa. Pot intra?

-De fapt... îi zic, cătându-mi în minte o scuză bună. De fapt... nu. Nu poți intra  acum.

-Pentru că?

Oftez, întorcându-mi privirea în spate, spre scari. Fix in capătul lor stătea Dylan. Of... chiar că am dat-o-n bară.

-Ana? Cine... stai. E cumva Kai? mă întreaba el surprins

-Aha. Deci de-aia nu pot să intru. Doar spune-mi direct că ești cu el și gata! Nu mă mai minți. Scuze de deranj, spune Kai destul de nervos, plecând din fața ușii.

Mă întorc spre Dylan, care acum stătea nemișcat în fața mea.

-Pot să explic. Chiar o pot face. Uite... nu am știut, încep să-i vorbesc repede, fiind oprită de el.

-Nu contează. Cred că ar fi mai bine să plec. Poate e mai bine. Probabil ai nevoie de spațiu în momentul ăsta. Sunt ok, nu ai ce să-mi explici. Pa, Ana. Ne vedem mâine.

Cu toate că nu voiam asta, Dylan avea dreptate. L-am luat în brațe, apoi l-am condus până la ușă, lăsându-l să iasă pe ea.

Kai's POV

Mă îndrept spre casă cu pași repezi, gândindu-mă doar la faptul că ea, Ana, fata pe care o iubesc, e împreună cu un altul. Cu unul pe care îl cunoaște doar de vreo două săptămâni. Cum naiba poate fi așa naivă? Dacă i se întâmplă ceva din cauza lui, jur că el va fi urmatoarea victimă din poveste.

***

Intru în casă, luându-mi o țigară, și aprinzând-o. Fumul mă face să tușesc încet. Mă uit apoi la ceasul care indica o oră destul de târzie. Deja mi-e dor de ea.

Arunc țigara pe geam, întinzându-mă în pat, și uitându-mă prin cameră. Observ pe birou o poză cu noi. Cu noi doi. De ce o mai păstrez nu știu. Am fost un mare idiot să cred că nu mă va uita. Acum e mult prea târziu, și ea și-a pierdut răbdarea. M-a așteptat destul, iar eu nu am venit la ea. Nu am fost cu ea, iar acum ea plânge și zâmbește în brațele altuia. Acum ea zâmbește datorită altuia. Acum nu mai sunt eu motivul ei de fericire. S-a terminat totul mai repede decât a început. Poate și eu trebuia să o termin. Cu totul. Să dispar.

Ana's POV

-Nina? L-ai văzut cumva pa Kai?

-Nu. Ce, ești îngrijorată pentru el, râde ea.

-Da. Desigur. Nu a mai venit la școală de ceva timp, iar aseară a venit la mine în cel mai prost moment.

-Poftim?

-Îți explic după, îi zic, îdreptându-mă spre ieșirea din liceu.

-Unde mergi?

-La el. Vreau să văd ce are de nu a venit nici azi. Ceva nu e bine aici. Am o presimțire rea.

Am fugit pe poarta din curtea liceului spre casa lui Kai. Azi trebuia să vină. Simțeam asta. Dar nu. Nu a venit. Iar asta mă îngrijora foarte mult.

***

Bat la ușa casei lui, văzând că nimeni nu îmi răspunde. Mă uit la geamul camerei sale, dar lumina e stinsă. Îl strig, dar nu răspune. Mă uit în jurul meu, gândindu-mă că se ascunde de mine. Dar nu. Nu îl văd. Mă uit după mașina mamei lui, dar nici ea nu e acolo. Apăs pe clanță, dar ușa e încuiată. Mă panichez. Mâinile îmi transpiră din nou. Îl sun, dar nu îmi răspunde. O sun pe mama sa, care îmi spune că e acasă, dar și eu sunt acolo, și cu toate astea, el nu e. Forțez ușa cât de tare se poate, până când, într-un final o deschid. Intru în casă, dar nu se aude nimic. Urc spre camera lui, îi bat în ușa, gândindu-mă, și sperând că nu răspunde doar pentru că doarme. După mai multe încercări eșuate, intru în cameră, unde îl văd întins în pat. Respira, dar destul de greu. Îl strig dar nu-mi răspunde, din nou și din nou.

《《BOOM :))) capitol mai lung. Votați, și aștept păreri <3 》》