ᴊᴜʀɴᴀʟᴜʟ ᴜɴᴜɪ ᴀᴅᴏʟᴇꜱᴄᴇɴᴛ ᴠᴏʟ ɪɪ

Capitolul 11

Ana's POV

Dau la o parte draperiile ferestrei, iar o lumină puternică mă face să clipesc des. Îmi îndrept privirea spre stradă, unde văd o mașină pe care nu o mai cunoșteam, în fața casei de lângă mine, apoi observ că o femeie iese pe ușa acesteia. Se pare că noii proprietari își făcuseră apariția.Deschid geamul, iar aerul rece deja imi cuprinde camera. Mă întorc spre pat, dar drumul îmi este întrerupt de o voce necunoscută mie. Era o voce frumoasă.

-Bună, aud din spatele meu.

Mă întorc spre geam, iar pe partea cealaltă, la geamul casei celelate, paralel cu al meu observ un băiat înalt, cu părul șaten spre blond, și ochii negrii care mă examinau. Mă uit la el uimită. Mă apropii mai mult, și îi răspund la salut:

-Ămm...Bună. Presupun că ești fiul noilor proprietari.

-Mda. Și noul tău vecin, continuă, trecându-și mâna prin păr.

-Desigur. Aa, am uitat. Mă numesc Ana. Ana Cooper, îi zic zâmbind. Și... tu? Tu cum te numești?

-Scuze, am uitat să precizez. Mă numesc...

Însă nu mai apucă să zică nimic, căci telefonul îmi sună, pe ecran apărând "Nina". Își dă seama și el că trebuie să raspund, așa că se oprește din vorbit.

-Scuze, îi zic. Chiar trebuie să răspund.

Mă întorc cu spatele, îi zic prietenei mele că o voi suna mai târziu, dar când mă întorc spre geam, în loc să -l văd pe băiatul care tocmai se mutase lângă mine și care îmi părea destul de drăguț, am văzut doar cum vântul bate prin draperiile albastre ale camerei lui. Mă face din ce in ce mai curioasă.

🌹🌹🌹

Alerg pe coridorul școlii, rugându-mă să nu întârzii și de data asta, iar în același timp mă îmi scot telefonul pentru a mă uita la ceas, ne mai fiind atentă pe unde merg.

Dintr-o dată drumul meu se termină, ciocnindu-mă cu cineva. Caietele și cărțile mi se împrăștie, amestecându-se cu lucrurile persoanei peste care am dat, care încă nu știam cine e.

Îmi adun repede lucrurile de pe jos, ridicându-mă.

-Scuze. Sunt cam aeriană în ultima perioadă.

Încerc să leg o propoziție, în timp ce-mi ridicam privirea, acum uimită de persoana pe care o aveam în față.

-Ana? îmi zice băiatul uimit.

-Mda. Eu sunt, îi zic, punându-mi ghiozdanul pe umăr. Înveți aici? Nu... nu știam. Trebuia să-mi zici. Ți-aș fi făcut un tur.

-Nu am avut prea mult timp. Și scuze pentru faza de aseară, îmi zice. Mama mă chema să o ajut cu despachetatul. Nu am vrut să-ți întrerup convorbirea.

-Ok. Dar îmi ești dator cu un răspuns. Cum te cheamă.

-Asa e. Eu sunt...

Iar suntem întrerupți. Aparent orele deja au început, așa că s-a sunat. Apoi mi-am adus aminte că voi întârzia din nou. Am plecat în direcții diferite, eu rămânând în continuare cu curiozitatea asta: cum naiba îl chema? Nu știu de ce, dar chiar aș vrea să îl cunosc mai bine.

🌹🌹🌹

Stau la biroul din camera mea, gândindu-mă în continuare la el. La el, băiatul căruia nu-i știu numele. La el, băiatul care pentru o zi întreagă m-a făcut să uit de Kai. La băiatul care pentru o zi mi-a întors lumea cu susul în jos. De ce?

Kai's POV

Mă uitam la ea de pe margine cum vorbea cu el. Cu noul nostru coleg. Mă durea că nu îi mai pasă. Că a uitat. Că m-a uitat de tot pe mine și pe tot legat de noi. Simt că rolurile s-au inversat, iar în locul ei acum sunt eu. Că îmi face același lucru pe care i l-am făcut eu ei. Că simt aceleași lucruri pentru ea pe care le simțea pentru mine. Sper să nu o rănească. Dacă o va face, în cele din urmă el va ajunge cel rănit. Sunt sigur de asta. Chiar dacă par indiferent, îmi pasă. Chiar dacă pare că nu mai simt nimic pentru ea, tot simt. Și simt lucruri mai puternice ca niciodată. Mi-e dor de ea. O să o am din nou. Sper...

🌹🌹🌹

《《Știu, scriu clișee :). Idei de nume pentru băiat? Sunt în pană de idei la capitolul ăsta.》》