ᴊᴜʀɴᴀʟᴜʟ ᴜɴᴜɪ ᴀᴅᴏʟᴇꜱᴄᴇɴᴛ ᴠᴏʟ ɪɪ

Capitolul 10

Dragă jurnalule...

Mă uit pe tavanul gri al camerei mele (de fapt... mai mult privesc în gol). Deși e în jur de patru dimineața, cu toate astea nu pot adormi. Mă tot gândesc la ce întâmplase în urmă cu câteva ore, iar gândul că m-a sărutat încă imi dă niște fiori. Dar nu am mai vorbit despre asta cu el. Doar ne-am ridicat și am plecat înapoi în liceu. Nici nu cred că o vom face. A fost doar de moment, nu? Adică doar pentru a mă calma. Doar nu voia să zică că mă iubește. Nu vreau să-mi fac speranțe false.
××××××××××××××××××××××××××××××××

-Ești bine?

-Da, de ce nu aș fi? Uite, mă vezi? Zâmbesc, îi zic, arucându-i un zâmbet fals.

-Hmm... ok, dacă zici tu. Ești supărată pe mine?

Nu sunt supărată, doar vreau să te evit. Destul de logic, hm?

-Eu? Pe tine? Nu. Nu am motive, îi zic, încercând să-mi deschid dulapul în care aveam cărțile, care, apropo, nu se deschidea.

-Te ajut. Stai, îmi zice venind mai aproape.

-Nu trebuie să mă ajuți. Pot și singură, îi zic enervată, dar observ că deja îl deschise.

Mă uit la el, apoi la dulap, apoi din nou la el. Cum le poate face pe toate? Mă enervează.

-Un simplu "mulțumesc" cred că ajunge, nu?

-Mda, îi zic luându-mi cărțile în mâini.

-Da' ce tot ai cu mine? Credeam că suntem bine. Ana, ce naiba am mai făcut acum?

Tu nu ai făcut nimic. Eu sunt vinovată.

-Nu. Nu ai făcut nimic, bine? Eu greșesc mereu cu câte ceva și stric totul... doar am o zi proastă, ok? Ne vedem mai târziu, îi zic întorcându-mă rapid, plecând spre clasă.

Kai's P.O.V.

Mă uit confuz la ea cum pleacă, fără să mai fac nimic. Nu am mai avut curajul.

Dintr-o dată simt o mână cum îmi atinge umărul, făcându-mă să tresar. Era Nina.

-Bună, Kai. Scuze dacă te-am speriat.

-Hei, Nina, îi zic. Dacă o cauți pe Ana...

-Nu. Nu o caut, spune. De fapt sunt aici pentru a vorbi cu tine. Despre ea. Amândoi știm că nu a avut cele mai frumoase zile în ultima perioadă.

-Mda, îi zic trist. Îți jur că am avut cele mai bune intenții cu ea. Azi abia daca m-a băgat în seamă. Nu știu ce am mai făcut. Nici nu vrea să-mi zică.

-Da, e cam orgolioasă. Știi și tu, îmi zice zâmbind. Dar... ea chiar te place. Mai bine zis chiar te iubește. Știi doar.  Cred că suferă din cauză că nu simți la fel. Adică tu măcar o placi?

Și acum ce naiba era să fac? Să neg, sau să recunosc?

-Ămm... uite, Nina. Pe bune dacă știu. Adică nu pot nega că încă o mai iubesc. Mereu am făcut-o și încă o fac.

-Aww, râde ea. Chiar ai sentimente. Și eu care credeam că te-ai schimbat, continuă, făcându-mă să râd. Revenind la subiect. Dacă o iubești de ce naiba stai aici? De ce nu mergi la ea? Spune-i.

-Dar o rănesc. Ai văzut doar ce era să facă. Și totul din cauza mea.

-Da, fraierule. O rănești fiindcă ea crede că nu o placi. Crede că ai uitat-o și că vrei să fiți doar prieteni. Aa, și apropo. Crezi că nu mi-am dat seama că suferea când nu o băgai în seamă? Nu o mai îndepărta de tine. Ea ți-a demonstrat deja că oricât de mult o faci, tot te iubește. Mereu o va face. Gândește-te, îmi spune și pleacă spre clasă, lăsându-mă singur pe hol.

Ce era să fac acum?

《《 păreri, voturi, ceva?》》