ᴊᴜʀɴᴀʟᴜʟ ᴜɴᴜɪ ᴀᴅᴏʟᴇꜱᴄᴇɴᴛ ᴠᴏʟ ɪɪ

Capitolul 12

Ana's POV

Mă uit îngrozită la ecranul telefonului, unde văd niște poze cu mine și cu Kai din vremea de când eram împreună. Acum toată lumea le are. Christinne le-a trimis fiecărei persoane din liceu, spunând că l-am lăsat pe el baltă pentru altul. Pentru băiatul căruia încă nu îi știu numele. Toată lumea pe lângă care trec îmi șoptește ba că sunt o curvă, ba că schimb băieții ca pe mănuși. Ce are cu mine? Ce i-am făcut? Deja nu mai pot. Am cedat. Nu mai rezist.

🌹🌹🌹

Mă îndrept repede spre casă, cu capul în jos și cu gluga hanoracului pe cap, într-un final ajungând.

Urc repede în camera mea, încui ușa, și până să mă mai pot așeza în pat, încep să plâng în continuu. De ce ma afectează atât de mult? De ce Kai nu a venit azi la școală? De ce nu a fost acolo cum a promis? De ce mă rănește mereu?

Mă arunc în pat, cu fața în pernă, plângând în continuu. Încerc să mă liniștesc. Încerc să nu plâng. Încerc să uit. Încerc tot, dar nu mă pot satăpâni.

Îmi întorc fața spre tavan, văzând că în geamul meu bate cineva, făcându-mă să tresar. Cine putea fi? Mă îndrept încet spre geam, văzând că pe partea cealaltă era el. Acel el, căruia nu știu cum să mă adresez. Deschid geamul repede, lăsându-l pe el să se strecoare în camera mea. Distanța dintre casele noastre era una îndeajuns de mică pentru a putea ajunge pe partea cealaltă.

Intră încet în camera mea, o examinează repede, apoi își întoarce privirea spre mine, eu lăsând capul în jos.

-Am auzit ce s-a întâmplat. Îmi pare rău. Nu mai plânge. O să fii bine. Promit.

Am mai auzit cuvintele astea...

-Nu trebuie să-ți pară. Sau măcar să te prefaci că-ți pare. Scuze că ai fost băgat în treaba asta. Trebuia să te anunț de prima oară ca dacă vorbești cu mine, e pe riscul tău. De obicei când eu mă duc la fund, îi trag și pe ceilalți după mine, îi spun, cu un zâmbet forțat.

-Dar nu mai spune asta. Nu ai fost tu de vină. Ea a fost. Știi și tu. E o nenorocită. O să-și dea seama și lumea despre asta. Acum zii. Cine era el? Fostul tău? Adică doar întreb, știi tu.

-Întâi vreau să știu cine ești tu. Cum te cheamă? Vreau doar să te cunosc.

-Sigur. Mă cheamă Dylan. Dylan Reed, spune, zâmbind.

-Dylan, hm? De acum o să știu cu cine am de-a face, zic râzând. Mulțumesc. Mulțumesc că ești aici. Ești singurul căruia îi pasă.

-Cu drag. Mereu voi fi. Acum tu. Spune. Ce-i cu el? Ce ți-a făcut?

-Ei bine...

Mă așez pe pat și încep să-i povestesc despre Kai. Despre mine și el. Despre noi. Măcar lui să-i pese.

🌹🌹🌹

-Te iubea? mă intreabă, îndrptându-și privirea spre mine.

-Mda... cred. Așa părea, îi răspund, oftând încet.

-Nu te mai întrista. Nu merită să fii supărată pentru el. Nu merită să plângi pentru el. Nu meriți să plângi, îmi zice, îndreptându-se spre fereastră.

-Pleci? Deja?

-Ana, e aproape miezul nopții. Trebuie să te odihnești.

-Poți să rămâi? Te rog. Te implor. Am nevoie de cineva, îi spun în timp ce ma apropii de el.

-Ana... off. Ok. Rămân. Dar la prima oră voi pleca. Nu vreau să am probleme cu mama, nici tu cu bunicii tăi.

Îi zâmbesc mulțumită, auzind cum Oscar zgârâie ușa. Merg și o deschid, lăsându-l să intre. Nu a fost așa surprins când l-a văzut pe Dylan în mijlocul camerei. Ba chiar a început să se joace cu el.

Merg până la baie, iar când ies îl văd aranjându-și o pătură pe jos.

-Ce faci? îl întreb râzând.

-Ămm... patul? Unde credeai ca dorm?

-Lângă mine, îi răspund.

Se uită la mine mirat, de parcă cine știe ce am făcut. Se urcă încet în pat, aproape de mine, uitându-se pe tavan, iar eu făcând la fel.

🌹🌹🌹

《《 Vă place de Dylan? :) 》》