Lies and Love // Vol. I //

Capitolul 48

După trei luni...

Kate pov* Ora 19.00

Stau cu mâinile în sân, pe scaunul ăsta învelit în catifea roșie și mă uit agitată într-un punct fix. Îmi transpiră palmele rău și parcă încep să-mi pierd vocea. Mă ridic și încep să mă plimb prin culise ca nemâncata. Îmi opresc pașii în dreptul oglinzii și îmi mai analizez o dată ținuta. Port o rochie de epocă, albastru închis, cu un corset superb. Îmi aranjez rapid părul ondulat și mă uit cu atenție la macheaj, dacă a rămas intact. Bun! Încep să-mi repet în gând replicile, să mă joc plină de emoții cu unghiile și să-mi dreg vocea.

-Apă? întreabă Raul jucăuș, întânzându-mi o sticlă în față.

-Da, te rog! Ce cauți aici? Trebuie să fi în sală! Piesa începe în trei minute!

-Eh! Am vrut să te văd înainte! Ce palidă ești! Vino încoace! Mă trage spre el și îl iau strâns în brațe.

-Am emoții! îi șoptesc eu, lipindu-mi capul de umărul lui și simțind niște fiori reci pe spate și mâini. 

-Știu, știu! îmi dă el blând părul după ureche și îmi oferă un pupic dulce, cum doar el știe, pe obraz. Hai, că va fi bine!

-Și dacă uit vreo replică?

-Nup!

-Și dacă ...dacă mă pierd? Dacă fac vreo prostie?

-NUP! Vei fi super! Am încredereîn tine!

-Raul, dragule, în sala aia sunt pe lângă prietenii mei, și ai tăi, mai tot liceul! Cum să nu mă panichez când mă gândesc că înfumuratele alea vor da ochii peste cap și vor comenta toată piesa!?

-Numai să îndrăznească și mă ocup eu de ele! spune amenințător, dar calm el. Ce-am vorbit noi, hă? Să aud?

„-Să nu mă mai alarmez din nimicuri!"

Mă pupă pe frunte, apoi zice.

-Vezi? Ești genială și știu că le vei rupe gura celor care te-au desconsiderat!

-Mersi mult!

-Nu ai pentru ce! 

-Ști? Ai fi fost un iubit minunat! afirm eu, zâmbind.

-Da! Da, aș fi fost! spune el și-mi mângâie spatele.

-Auzi? Ști ce m-ar ajuta mai mult? întreb eu copilăroasă și îmi ridic privirea spre el.

Îmi citește gândurile și în secunda următoare îmi oferă un sărut pe cât de dulce, pe atât de încurajator!

-Fă-i praf! îmi șoptește și pleacă în sală.

Bun! Ufff! Respir, îmi scutur încheieturile și aia e! Pentru asta te-ai antrenat toate săptămânile, Katyline! Mama ta, tatăl, prietenii, colegii, profesorii din liceu, prietenii lui Raul, bârfitoarele alea ordinale, idioții ăia handicapați, sunt acolo , în sala aia și sunt cu ochii pe tine! Eu va trebui doar să le arăt ce pot și cine este adevărata Katyline! Vreau să le dovedesc că îi pot surprinde! Aud cum cortina se ridică, aud ropotele de aplauze și vocea colegilor mei din piesă. Aștept în culise să-mi vină rândul să intru! 

A trecut un sfert de oră și îmi fac apariția pe scena luminată de reflectoare. Tot ce pot zări în sală sunt primele rânduri, căci luminile bat până acolo, iar ochii plini de mândrie ai lui Raul mă fac să respir adânc și să-mi execut rolul exact cum repetasem. Replicile mele amuzante creeză râsete, iar micile mele intervenții inteligente și spontane îmi uimesc colegii de scenă. Atât mi-a trebuit! Câteva secunde și mă simt pe scenă ca peștele în apă. O să credeți că mă contrazic singură. Katyline nu suportă să fie prea mult în atenția celorlalți, dar dacă acea Katyline joacă în rolul altcuiva... e cu totul altă poveste! M-am săturat cu vârf și îndesat să mă creadă toți o idioată! Le arăt eu în clipa asta de ce sunt bună și ce pot cu adevărat!