Lies and Love // Vol. I //

Capitolul 95

Katy pov*

Închid ușa de la intrare după mine și -i văd mașina lui Lance. Nu cred că cineva o poate trece cu vederea. Adică are un negru mult prea strălucitor și marca e destul de bună. Intru și mă așez pe scaunul de lângă el. Primul lucru care-mi sare în ochii este părul lui așa de lejer și ușor deranjat. Știu aspectul ăsta.... abia a ieșit din duș, deci. Apoi privirea îmi cade pe zâmbetul lui larg care mă molipsește și pe mine. 

-Hei! zic eu aplecându-mă spre el.

-Bună și ție, scumpo! vine spre mine și -i simt mâna pe obrazul meu. Îi ador sărutul lui.

-Cineva e în toane bune! îl iau eu peste picior.

-Acest „cineva" te are lângă el, deci mi se pare logic să fie așa. Cum ai dormit, Katyline?

-Super! Tu? întreb în timp ce-mi pun centura.

-Nu cred că am dormit...

-De ce? întreb puțin îngrijorată.

-Ah....Gândul la tine m-a ținut treaz! pornește el mașina.

-Off... Ei bine... acum sunt cu tine. 

-Și mă simt super! Deci...unde să fie azi? 

-Ști, mă gândeam... dacă... putem merge la Greenwood Lake... spun ezitând.

-Acolo unde v-am dus pe tine și pe el, hă? 

-Dacă nu poți... e ok!

-Nu fi prostuță, Katyline! Normal că mergem!

-Serios? 

-Da! Nu pot să te refuz și mi-ar plăcea să mergem acolo. O să fim doar noi doi. zice și-și lasă mâna peste a mea. Dar de ce ai ales tocmai locul ăla? 

-Pentru că va veni curând seara, soarele va apune și pentru faptul că lacul ăla este foarte frumos! Mă simt așa de relaxată când sunt acolo și ruptă din viața asta pe fugă. Acolo parcă timpul încetinește!

-Waw! Frumos! M-ai convins! începe el să râdă. 

-Dar să nu ne grăbim! Ne luăm timpul pentru noi!

-Îmi place cum sună asta! „Noi"... Ști, Katyline, încă de când eram un adolescent vai de el am fost de unul singur. Ști de ce fugisem de la tata. Pentru că și acolo mă simțeam singur. Nimeni nu mă înțelegea și mă aprecia pentru cine sunt și poate de asta am ajuns în locurile alea nu tocmai plăcute. Nu mă dădeam în vânt după ele, dar acolo mai erau alții care se simțeau singuri ca mine. Dar degeaba ... Ba chiar am plecat la mătuși-mea... am încercat să redevin cine am fost, dar uitasem. Și acum că te-am găsit pe tine, nu mai mă simt așa! Mulțumesc!  

Glasul lui așa de sincer și nostalgic mă face să simt tot ce-mi spune și să trăiesc fiecare amintire odată cu el. Poate alții îl văd ca un tip dur scandalagiu, dar asta pentru că nu-l cunosc! El este doar un tip care s-a săturat de singurătate și care a suferit după mama lui. Îi mângâi ușor mâna și îmi las capul peste umărul lui. 

-Nu ai pentru ce, Lance! șoptesc eu. Mă bucur că pot să te ajut!

-Nici nu ai idee! M-ai schimbat într-un timp foarte scurt și m-ai făcut să realizez lucruri pe care eu nu le puteam vedea înainte! Aș vrea să -ți dai seama ce mult însemni pentru mine, dar eu nu sunt omul cuvintelor , ci ale faptelor. O să-ți dovedesc asta în timp! Crede-mă!

-Te cred!

-Eu ... 

-Da?

-Eu , nu știu... te ajut într-un fel? Adică... așa cum îmi faci tu mie!? întreabă el nesigur și privind atent drumul.