Lies and Love // Vol. I //

Capitolul 54

După două săptămâni...

Alexandre pov*

Mă uit distras pe fereastra de la pervazul nostru. Lumea trece pe lângă mine indiferentă și eu trag ușor din țigară. Unde ești, Katyline? Ești bine? Dă-ne un mesaj, ceva, sună-ne! Nu mai suntem aceeași fără tine! Raven este tristă și speriată, Sara este .... nu mai este Sara... iar eu sunt incolor. Mi-am pierdut orice sens. Avem nevoie de tine. Katyline, tu ești nodul ce ne leagă pe toți împreună. Fără tine nu suntem noi! Detest noaptea aia blestemată! De acolo a început tot calvarul. 
Îmi încleștez pumnul când numele ăluia îmi apare în minte. Jake... Îți jur că dacă te-ai atins de vreun fir de păr de-al ei, nu te vei preface că ai murit. Chiar se va întâmpla. Am încercat tot ce mi-a stat în putință. TOT! Am căutat-o în toate locurile din oraș, i-am verificat telefonul pe care l-a lăsat în urmă și nimic. Am dat-o și dispărută la poliție, dar nu mă bazez pe asta. La cum știu eu incompetenții de acolo...ei nu vor face mai nimic. 

Sunt pierdut în gânduri. Îmi fac mii de scenarii, din cele mai negre. Am nevoie să știu că e bine și că se va întoarce la noi și la părinții ei. Și la sora ei nou-născută. Betty este o făptură așa de mică și de delicată. Nu vă vine să credeți, no? Nici mie... dar m-am emoționat tot când am văzut-o! Un copil așa de mic și firav... Betty l-a făcut pe Alexander să lăcrimeze. Da! Îmi este dor de Katyline! Ne este foarte dor de ea. Mi-e dor să o enervez, să o scot din minți, să mă ciondănesc cu ea, să ne plimbăm prin parc, să ne bem cappocchino-ul la cafenea, să ne uităm la filme și să ne bătem. 
Raven este fără pic de viață. Ea și Sara sunte așa de abătute. Mi se pare și normal. Deci nu încerc să le fac ceva special ca să simtă mai bine, căci nu mai ai chef de nimic dacă ți-a dispărut prietena. Băieții se străduiesc, dar și ei sunt într-o situație a naibii de tristă. Fără Katyline nu există mai nimic. Un singur om din gașcă dacă nu este ... se strică tot mecanismul. Mi-e teamă pentru ea, pentru viața ei. Recitesc zilnic de când a dispărut acel mesaj și nu-mi vine să cred. Ea a plecat de bună voie cu un maniac nebun ce a încercat să o abuzeze. Ca să ce? Să-și vadă tatăl! Mi se pare o prostie mare cât casa. Cum? Cum să faci așa ceva? Să-ți lași o mamă îndurerată în spate , un tată, fie el vitreg ce ține la tine, să-ți lași prietenii și să.... pleci de capul tău! Fără să lași .... AH! 
Scutur scrumul țigării. Știu, știu! M-am apucat de fumat, dar încerc să nu fac un obicei din asta. Și chiar și când îmi aprind țigara mi-o închipui cum mi-o smulge din mână și-mi spune : „Alexander, mai bine împăturește banii și dă-le foc, dacă tot vrei să fumezi!" și asta pe tonul ei răstit ce mă făcea să mă simt prost mereu. Îmi aduc aminte de asta și decid să o arunc. 
Chiar dacă nu e aici, nici să fumez nu mă lasă! 

-Ești ok? vine la mine Erika și-mi mângâie ușor spatele. 

Închid fereastra și mă sprijin de calorifer.

-Ăhăm! murmur eu.

-Știu că nu ești. mărturisește ea.

-Atunci de ce mai întrebi? întreb eu dur.

-Pentru că sunt colega și amica ta. Și prietenii tăi sunt așa de distrași, încât nici ei u mai știu la ce să se gândească ... Este bine!

-DE UNDE ȘTI? răbufnesc ușor.

-Poate a ales să stea cu tatăl ei cu un motiv. 

-Erika, știu că ești amica mea și ți-am povestit tot... ce am pe suflet, dar eu chiar nu mai pot. Cum să ..dispari așa? Ea nu face așa!

-Nu făcea*. corectează blonda.

-O avea ea 18 ani, dar asta nu-i dă dreptul să ne amăgească pe noi! Sunt nedormit, obosit, stresat, și îmi fac mii de gânduri!