Lies and Love // Vol. I //

Capitolul 81

Alexander pov*

Mă uit în ochii ei și deși este întuneric în cameră, îi pot vedea clar. Sunt plini de curiozitate și eu chiar nu știu ce să-i zic. Cum să-i răspund? De ce gândește așa? 

-De ce întrebi? îmi dreg eu vocea și întreb ușor, întorcându-mă spre ea.

-Nu știu! Doar că m-am săturat să par bine când ... clar ceva îmi lipsește. își punea ea mâinile sub cap, cuprinzându-și perna cu degetele. 

-Ce-ți lipsește? 

-Chiar nu știu! Sau știu... dar mi-e greu să recunosc!? În fine! E complicat și vorbesc paharele băute în locul meu! 

Îi simt eu dezamăgirea din voce și chiar vreau să o înțeleg, deși este fată și .... îmi vine greu! Dar de ce mă mai numește prieten dacă nu o pot înțelege? 

-Nu...spune-mi! îi șoptesc eu.

-De ce? Oricum nici eu nu știu ce zic.

-Zi ce-ți trece prin cap! 

-Păi... doar uite-te la ei! își îndreaptă ea privirea spre adormiții de pe canapea. 

-Mă uit...  și... ?

-Nu știu! Doar că e plăcut să o văd pe Raven așa fericită și pe Sara așa de veselă. Și de ce nu ar fi? Ele și-au găsit pe cineva! 

Deci despre asta era vorba! De ce trebuie să discut fix eu cu ea despre asta? Eu nu pot... 

-Ele au pe cineva care să le ia în brațe în timp ce dorm, să le sărute pe frunte și să le spună că totul va fi bine! Și uite unde am ajuns eu dacă am încercat să fiu cu cineva! pufnește ea ironică. Prima dată tipul s-a dovedit a fi un obsedat de Raven, care m-a mințit cu fiecare mesaj dat ce a sfârșit în închisoare, iar a doua oară ... și mai bine, m-a lăsat după ce m-a amăgit și acum e logodit! O duc genial ! Cine știe cine naiba pe unde voi mai sfârși data viitoare! ... 

-Ăm... eu...  încerc să îi zic ceva, dar nici nu știu ce. Nu sunt bun la discuții. 

-Da cine naiba a zis că va mai fi o dată viitoare? Mi-a ajuns! Nu sunt făcută pentru așa ceva! 

-Cine dracu zice asta? Nu! Trebuie ....nu știu...să ai răbdare! Ai de abia 18 și viața e lungă! 

Am ales prost cuvintele! Fuck it! 

-O, pe bune, Alexander!? Îi zici tipei care acum două luni putea să moară! Tipic! ... În fine! 

-Nu! Eu...

-Știu! Știu! Nu contează! Ți-am spus că nu sunt eu acum și... vreau doar să dorm... dar nu mă ia somnul! Nu știu ce am! Alexander....doar... oprește-mă! Simt că o iau razna! Și cred că nu voi mai bea o perioadă lungă dacă devin așa vulnerabilă...

-Katyline? mă ridic eu ușor pe cot. Ce naiba? Plângi? Fuck! 

În secunda următoare mă apropii de ea și încerc să fac ceva! Orice...să o pot calma. 

-De ce plângi? o întreb și se ridică în șezut, trecându-și mâinile peste față.

-Nu știu! Nu vreau să o fac! ....E ok! Mi se mai întâmplă din când în când! inspriră ea adânc.

-De ce?

-Așa, pur și simplu! Din cauza a ceea ce gândesc? Poate... Nu mă lua în seamă! își trece ea degetele pe sub ochi ștergându-și lacrimile care nu ar trenui să-i curgă.... nu le mai merită.

-Nu îmi place să te văd plângând! îi șoptesc și o iau în brațe. Nu știu ce te-a apucat, dar crede-mă că va veni o vreme când totul va fi bine și vei avea ce-ți dorești... Cineva ințelept  mi-a spus odată să am răbdare ... Nu-i așa?