Lies and Love // Vol. I //

Capitolul 15

Katy pov*

Merg grăbită pe drum. Vântul ce-mi bate în față mi-a înroșit obrajii, și o lacrimă apare. Dau muzica mai tare, în speranța că va ajuta. Am multe întrebări, însă nu am cui să i le spun și nici de la cine să aflu un răspuns. Aceea imagine mi-a rămas imprintată în creier. Cum să-mi facă mama așa ceva? Cum? DE CE? Înțeleg, nu mă suportă, că nu vrea, dar să fie așa de crudă cu mine? Să-mi ascundă atâtea! Pun pariu că este cu idiotul ăla de ceva vreme! Așa de repede l-a uitat pe tata? Au trecut mulți ani, realizez , dar se pare că nu l-a iubit îndeajuns. Să-mi ascundă că are pe altcine, să aibă tupeul să -l aducă la noi în bucătărie. Și cum de handicapatul ăla îmi atingea așa mama!?? Numai... Tata făcea asta! Se furișa în spatele ei și o apuca de talie. Mama se speria, iar apoi se sărutau! Eu? Eu eram un simplu spectator al drgostei lor. Avema vreo trei anișori. Tata avea așa de multă grijă de mine. Mă lua pe sus, în brațe, mă gâdila, mă linștea când plângeam, se strâba cu mine. Ohh!! Și acum îmi răsună cu ecou poveștile lui cu prinți și prințese. Îmi spunea că sunt prințesa lui apoi mă pupa pe obrăjor. AAAHHH , TE URĂSC, TATĂ! MAMĂ! VĂ URĂSC PE TOȚI! Mă opresc pe o bancă și încep să plâng. Mi-au înghețat picioarele, iar întunericul se lasă. Pe lângă mine a trecut ultima mașină. Am mers și am alergat așa de repde, încât nu am observat cât de tare m-am îndepărtat de casă. Nici nu prea știu unde sunt! Asta mi-a trebuit! Da, bravo, Katy! Proastă mai ești! Ce mă fac acum? Dar stai! Am spus că nu vreau să mai calc în viața mea acolo! Aia nu e casa mea! Aia nu era mama mea! Iar ăla CLAR nu era tata! ÎîîîÎîîîîîî!! Mi-e frig! Hai! Stai pe bancă și plânge Katy! Ce poți face altceva? Bine că e vineri și nu am școală mâine! Super! Mai am la baterie 30%. Eh! Măcar muzică să mai ascult! Așa zisa mea mamă mă poate suna de câte ori va vrea! Eu nu-i răspund nici moartă! Mi-e dor de fete! De Raven , de Sara, și de J...WO! Hopa! NU! Nu Jake! Katy, scoate-ți-l din cap! Jake, pentru tine , nu e mai mult decât o cunoștință de-a lui Raven! ȘI ATÂT! CLAR? E mult mai bine așa! Și , în plus, nu se uita el la una ca mine! El e mai mare cu vreo doi, trei ani, e în alt oraș, a făcut destule la viața lui și nu vreau să mai am de-a face cu el! Ohh! Nu! Bine că mi-am adus aminte! Să șterg porecla pe care i-am dat-o pe mess! "Jake, my lord" , hai să te ștergem! FUCK! N-am net! Măcar să șterg conversația! Nu aș vrea să o vadă și să se întrebe cine sunt! Ce? Cum? Las-o așa! Chiar vreau să închid capitolul ăsta! E în binele lui și în al meu. Oh! Sunt așa de nervoasă pe mine în clipa asta! Viața mi s-a schimbat radical din clipa în care ne-am mutat! Pun pariu că mama a vrut să ne mutăm aici doar din cauza omului ăla! Doamne! Plâng ca o proastă, dracu! Și se întunescă rău! De întors acasă nu știu cum, aș fi avut gmaps pe telefon dar bateria va muri curând, și nu știu ce să fac! Nu vrau să mă întorsc acolo! Puțin îmi pasă că mama mă caută cu disperare! Sunt a nimănui! Mi-e dor de fete! Ele sunt o adevărată familie! Ohh!! Mi-e frică! E întuneric afară! Mă simt ca în filmele alea creepy! 

Rave! Sara! Fuck! Aș fi vrut să fie aici! Aș fi avut pe umărul cui să plâng. O pornesc la pas ușor! Îngheț! Nu am încotro și mă întorc spre casă. Sper să recunosc drumul. Din spatele meu o aud pe mama strigându-mi numele. Eu o ignor și-mi văd de drum!

-Vorbesc cu tine. Katy!

-Așa? Și?? 

-Ok! Să spunem că înțeleg reacția ta, dar pe bune acum? Ce e cu comportamentul ăsta copilăresc?

-Fix tu vorbești, mamă? Fix tu? 

-Eu nu am făcut nimic! Și nu trebuie să-ți explic ție acțiunile mele! 

-Mdea! 

-Treci în mașină!

-Nici moartă!