Lies and Love // Vol. I //

Capitolul 69

Katy pov*

Reușesc să-mi deschid ochii. Îmi mișc puțin privirea spre perete și reușesc să văd cât este ceasul. 10:15. Doamne... ce mult am dormit! Lângă mine, o tipă tot face ceva. Îmi mișc gâtul și vă că este o asistentă. 
Ce ar face o asistentă lângă mine? De ce nu sunt în patul meu? Tresar brusc.

-A, te-ai trezit? Stai întinsă! Acum chem doctorul! îmi spune ea.

-Stai! o opresc eu. Ce...Ce caut eu aici? Unde sunt ai mei? Cum de sunt în spital? întreb confuză.

-Scumpo...   se apropie ea de mine, nu știu cum vei reacționa, de abia te-ai trezit. Zic să te odihnești... și întrebările....după! Ok?

-Dar...

-A, soră, s-a trezit? intră un doctor destul de zâmbăreț pe ușă, păcat că pare învârstă, râd eu în minte. 

-Da! Acum veneam la dumneavoastră. 

-Bună, bună, domnișoară Katyline! Sunt doctorul Mattew! Încântat! Cum te simți? Amețită? Stări de vomă? Dureri la nivelul capului? întreabă el , uitându-se la mine și luându-mi tensiunea.

-Ăm...sunt bine. Cred. Dar ce fac eu aici? Cum naiba am ajuns la spital? 

-Sigur vrei să ști?

-Păi de asta și întreb!

-Vezi tu, Katyline, ai ... stat aproape trei săptămâni în comă.

-POFTIM??? sar eu șocată. Ah....spatele....

-Soră! Perna...

-Da!

-Stați, stați, stați! Nu...doar nu vorbiți serios.

-Ba da. Aproape te pierdusem aseară... dar se pare că cineva de sus a vrut să mai rămâi pe aici o vreme lungă! 

-Dumnezeule! Ce....cum? Cum??

-Din câte am înțeles, ai suferit un atac de panică provocat de un șoc puternic ce ți-a blocat o venă principală din creier. Ce nu știu...și vreau ca tu să-mi spui...este dacă tu ai putut să auzi ceva ....dacă ai fost conștientă sau dacă....ți-ai imaginat lucruri.

-............... ... Categoric, a doua variantă. Doamne...a fost oribil.

-Așa mă gândeam și eu, căci cazul tău a fost unul special. Se pare că starea ta a fost afectată grav de ceea ce tu îți închipuiai că ți se întâmplă... 

-Nu...  aveți idee.....   zic eu ușurată. Sunt ok, acum?

-Păi ști cum te cheamă, ești conștientă de spațiu și timp, îți recunoști familia...deci ești pe drumul cel bun! 

-...Apropo! Mama...Mama...e aici? tresar eu. Ra....Ăăă..Prietena mea, Raven este? Alexander? mă reped eu.

-Ora de vizită începe curând, deci vor fi aici. Între noi fie vorba...tipul ăsta, Alexander.... e un încăpățânat! 

-Știu........  Ia stați! De ce?

-Îi tot explicam că s-au terminat orele de vizită și el tot aici stătea.

-Serios?

-Da! Și fata de care zici...Raven, este o sensibilă. 

-Aw... RAVE! 

-Ceea ce trebuie tu să faci acum..este să te calmezi ,să îți refaci forțele și să te întorci repejor acasă. Ai tăi ți-au dus lipsa.

-A....stați! Apropo! ... Am...Ă... Există vreo șansă ca cineva...aseară...să mă fi strigat... „Buburuză"... ?  întreb eu temătoare.