Lies and Love // Vol. I //

Capitolul 67

Arian și Jane, după liniștea deranjantă din mașină, s-au oprit la o cafenea din apropierea spitalului. S-au așezat, au comandat și și-au evitat privirile. 

-Să-ți aud textul! murmură Jane.

-Din păcate, Jane, nu este nici un text! Aș fi vrut ... dar este pura realitate. 

-Hm... 

El începe să relateze cu lux de amănunte motivul pentru care el a plecat. Cum Cole a ascuns în casa lor droguri, cum poliția l-a prins certându-se cu el și cum din vina lui Cole el a ajuns închis. Se temea de ceea ce Jane putea să-i spună și a decis să stea departe de viața lor, doar pentru a nu-i distruge impresia lui Katy despre el...

-Mda...  Ce să spui și tu?

-Mă jur că asta s-a întâmplat! Tu crezi că mai puteam să dau ochii cu tine după toate cele întâmplate? Chiar am încercat să mă las de lumea în care Cole m-a târât...și de abia am scăpat de ea! Ajunsesem mai rău ca un om de pe străzi! Crezi că mi-a fost ușor? Dar e un an, de când mi-am revenit, mi-am făcut curajul pentru a da ochii cu tine și cu fiica noastră! Nu sunt un monstru, Jane! Îmi iubesc fiica mai mult decât orice! Și aș da în orice moment timpul înapoi  doar ca să fiu alături de voi! își pune sufletul pe tavă Arian. 

-Lasă... ripostează Jane.

-Scuze... M-a luat valul... Acum tu ți-ai văzut de viața ta și așa era și normal. Dar Katy mereu va fi o parte din mine! Vreau să ...simt că o am aproape după 14 ani în care mi-am făcut cele mai rele scenarii. Spune-mi! Mai mult ca sigur mă urăște, nu? spune el cu dezamăgire în glas.

-Nu! Nu te urăște, Arian! 

-Ah! Ce bine! Mi s-a luat o piatră de pe inimă! se bucură el.

-Din contră... cred că ține mai mult la tine decât la mine! se întristează Jane.

-De ce ai spune asta? Totul e bine?

-Arian... e doar vina mea! Eu sunt responsabilă pentru tot! Katy este pe acel pat de spital doar din vina mea!  zice cu amar în suflet mama lui Katyline.

-Nu! Nu...Doamne! Ce prosti zici acolo? Nu....

-Nu și tu, Arian! Măcat tu să-mi dai dreptate, pentru că știu că așa e și restul încearcă să -mi ia vina pe umeri! 

-Și...explică-mi, mă rog, cum e vina ta? se așează Arian mai bine pe scaun.

-De când tu ai plecat fără nici o explicație, eu am crescut-o pe Katy mai mult pe fugă, fiindu-mi foarte greu să mă ocup și cu job-ul și cu o fiică! Așa că ea a fost nevoită să se maturizeze de mică. A devenit o fată destul de retrasă și închisă, cel puțin în fața mea. Și-a ocupat toți anii aceștia cu învățatul. Și-a găsit un refugiu în teme și lecții, apoi și-a întâlnit marile pasiuni: muzica și teatrul.

-Wow! Serios? ... Eu nu știu nimic despre ea... Aș fi vrut să o aud cântând...sau să o văd jucând pe o scenă.  visează aspirant tatăl ei.

-Ai fi fost foarte mândru de ce poate.
 Am fost așa de ocupată încât am neglijat-o, dar ea tăcea și-și vedea în liniște de treburile ei. A avut atâtea probleme prin școală, apoi liceu, dar nu mi-a spus nimic. Era ca și cum eu nu aș fi fost mama ei...ci o străină...Am stricat relația mamă-fiică... pe care cred că nici nu am avut-o vreodată.

-Ba da, Jane! Ați avut-o! Ți minte când îi era rău și se punea pe tine oar ca să o adormi?

-Era foarte mică!

-Dar te iubește, Jane! Și tu pe ea! 

-Normal! Doar că mă tem că nu i-am prea arătat asta!