Lies and Love // Vol. I //

Capitolul 93

Katy pov* 

Se lasă ușor seara și ziua asta care a început ca fiind una dintre cele mai oribile...s-a tranformat în cea mai frumoasă. Sau...așa sper. Știu că mi-am zis să o las baltă cu băieții o vreme... dar vreme aia a trecut... Nu? Dacă Raul nu a fost ce trebuie asta nu înseamnă că nu-mi pot găsi pe cineva potrivit pentru mine, nu? În viață trebuie să încerci până găsești! Dar acum că stau în brațele lui Lance și -i pot vedea zâmbetul ăsta așa de sincer și emoția din ochii lui verzi în care mă pierd... sper că aventura mea se termină aici! Nu vreau să-mi mai pierd timpul căutând! Am obosit ... și deși am doar 18 ani... îmi va lua timp! Îți va lua timp să-l cunoști pe cel de lângă tine. Eu și Alex ne știm de șase ani și încă nu am reușit să aflăm tot unul despre altul....de aici și șocul meu când am aflat despre Mara. Deci dacă voi vrea să am o viață alături de cineva îmi va fi esențial să petrec timp cu acel cineva. 

-Pierdută-n gânduri? mă întreabă el șoptit, lucru ce-mi provoacă fiori.

-Puțin... 

-E de bine sau de rău? mă mângâie el pe spate ușor.

-E de bine, calmează-te! Mă gândeam doar la cât de repede mi s-a tranformat ziua. Acum câteva ore nici nu mă dădeam jos din pat și acum m-am trezit cu tine pe cap...și...  încep să râd eu ... În fine! Totul s-a întâmplat așa repede.

-A, deci asta era! Păi... când nu mai vrei să pierzi vremea...Eu sigur nu aș mai fi vrut să petrec alte săptămâni în care să stau lângă tine doar ca prieten! Aș fi cedat curând.

-Te cred... 

-Te am numai pe tine , Katyline! spune și-mi dă o șuviță de pe față. Am crezut că fără Jake vor fi pierdut... dar acum am din nou un scop, Katy! Să pot fi mereu lângă tine! Ți-am promis și așa voi face! Am nevoie doar de timp să-ți dovedesc asta!

-Da, așa e! 

-Deci... ești bine, nu? mă întreabă puțin îngrijorat, iar eu îl pup pe obraz.

-Da! Da, sunt! Sunt mai mult decât bine! Mulțumesc! zic și primesc un zâmbet larg de la el, urmat de un sărut scurt. 

-Mă bucur când ești fericită, Katyline! Și acum roșești așa de tare, Doamne!

-Nu e vina mea! E a ta! 

-Deci și eu te infleunțez, nu? se joacă el cu sprâncenele, făcându-mă să bufnesc de râs.

-Da, Lance! Îmi place când ești lângă mine! 

-Bine de știut! Acum... dacă ne-am uscat... putem merge jos. Nu vreau să creadă mama ta că facem altceva sus!

-Doamne! mă dau eu jos de pe picioarele lui și -l pot auzi râzând. Lance are un râs așa de frumos... Aș vrea să-l aud așa de des. 

Coborâm scările și îl văd pe Kan îmbrăcat de serviciu , agitându-se.

-Ești ok? îl întreb.

-Hă? Da! Da! Doar o ședință foarte importantă... Pa, scumpo! strigă la mama , apoi o sărută. Să ai grijă de tine, puștoaică. mă pupă pe frunte și pleacă după ce-i aruncă o privire lungă lui Lance. 

-Mă urăște! îmi șoptește el la ureche.

-O să fie ok după un timp! 

-Mă bucur că măcar mama ta e mai ok cu mine.

-Ești un băiat bun , Lance! Lasă-i să vadă asta și te vor adora așa cum eu o fac!

-Deci... ce facem acum?  Nu vreau să mă întorc la apartament, știind că tu ești aici și eu acolo! Vreau să mai stau cu tine! mă ia el de mână.