Lies and Love // Vol. I //

Capitolul 57

Raven pov*

-Calmează-te, Raven! încearcă Sara să mă oprească din plâns, dar eu nu pot. 

Suntem acasă la Alexander și tocmai ce ne-a zis cea mai urâtă veste posibilă. Katyline a vorbit cu mama ei și nu vrea să mai audă de noi. 

-Ah, Raven, taci! se răstește Alexander la mine. Te rog... doar.. taci!

-Dar ce dracu a apucat-o? Ce i-o fi băgat în cap tatăl ei ?

-Sau jegosul ăla! își încruntă el fruntea, nervos. Ah! Că dacă-l văd, dau cu el de pământ!

-Ușor, omule! sar băieții!

-Nu mai știu ce să fac! se dă el bătut. Nu mai știu pe unde să o iau! Nu poate fi ea asta! Nu! Refuz. Să. Cred! Katyline pe care o știu nu face așa! Ea ține la prieteni, la familie! Ce dracu a apucat-o?

-Nu știm! șoptește Sara.

-Dar... Ce i-am făcut noi de ne-a zis toate alea?

-De unde nabii vrei să știu? O fi înnebunit și ea dacă stă cu un maniac prin preajmă! Are idee câte nopți nu am dormit!? Hă? La tine s-a gândit, Raven? Sara? La noi toți?

-Nu... spune Sara supărată.

-Pe mine are multe motive să fie supărată! zic cu capul plecat. 

-Hă? întreabă băieții curioși. 

-O, haideți! Dacă ați uitat... Raven a pomenit prima de Jake! Dacă nu avea ea gura mare cu „fratele meu în sus" , „fratele meu în jos"... Katyline era cu noi, fericită pentru finalul de an! Dar nu! E la dracu în praznic, că naibii știe unde e.... și ne urăște!

-Nu te mai uita așa la mine, Sara! Știu prea bine ... Din vina mea a ajuns să-l cunoască pe Jake! Din vina mea s-a simțit atrasă de el! Am vrut mereu să o calc pe nervi , dar....dar....

-Ușor, iubito! pune Derek mâna pe umărul meu.

-... eu nu am făcut-o intenționat! Știu că am supărat-o de multe ori și ea a tăcut... dar ... Nu am vrut! 

-Nu e vina ta, calmează-te! spune rece și distantă Sara! Am răbufnit doar! Dar am dreptate! Ști! Trecusem peste șocul ăla groaznic cu toate, dar uite că ne-am întors de unde am plecat! 

Plânsul, oboseala și nervii se adună. 

-Și tu ai o vină o vină! Nu i-am dat atenție nici una dintre noi pe cât ar fi trebuit! Tu, ba erai ocupat de teme, ba ieșeai singură prin oraș, ba erai cu Taylor... Timp pentru ea nu mai găseam , dar ținem mult la ea! Eram geloase pe ea când se îmbrăca mai bine decât noi, când îi stătea părul mai bine, când lua o notă mai mare... Dar nu am vrut să se ajungă aici! Sărăcuța de ea... a trecut prin atâtea și nu i-am fost mereu alături, deși noi am vrut! A trebuit să suporte singură tot. 

-Hey! Frate, dacă am stat și eu puțin cu Taylor, dacă am ieșit și eu să mă recreez....Ce , nu mai are voie omul? Nu eu sunt aia care i-a făcut cunoștință cu un handicapat! Sau aia care se certa cu ea din cel mai mic detaliu! Eu, măcar am încercat să o mai ajut! Să o ascult. O sunam și vorbeam ore în șir. Cu tine nu poate face asta , pentru că tu nu ai răbdare și te enervezi imediat! Ca atunci când ... i-am stricat excursia! Avea tot dreptul să facă ce vrea și să vorbească cu cine vrea! Și noi două îi luasem și asta! Ai idee cum s-a simțit când i-ai făcut crizele alea de nervi când vorbeați despre Raul? El o făcea să râdă... se distrau și ei... Nu făceau nimic altceva! Dar ai decis tu, repede, să te bagi și să o faci să se simtă vinovată pentru faptul că stă cu el!