Lies and Love // Vol. I //

Capitolul 66

Merg... Mă îndepărtez de el... Este căzut și bulversat. Ceva mă oprește să plec. Mă întorc și Raul nu mai este în locul în care l-am lăsat. Pot simți cum ... totul în jurul meu dispare. Jake? Doamne, mă bucur să te văd, partenere. Ce faci?

-Foarte bine! Însfârșit am reușit să o prind pe Raven! Woo!

-Da?

-Ea mereu a fost a mea! 

-...

-Tu? Ți-ai făcut jocul cu Raul?

-Cred...cred că da! A...Auzi... asta? 

-Ce să aud?

-Șoaptele astea?

-Ce dracu te-a apucat?

-Cineva mă strigă! 

-... E clar, ai înnebunit de-a binelea!

Clipesc și în secunda următoare Jake nu mai este în fața mea!

-Jake? 

-Nu a fost bine ceea ce ai făcut, Katyline? îmi răsună vocea lui Raul din spatele meu! 

-The fuck...? 

Mă întorc...Nu e nimeni! O iau la fugă de acolo. Fug....dar de ce!? De cine? Vântul îmi bate printre șuvițele de păr și șoaptele devin in ce în ce mai accentuate. În depărtare se poate observa o siluetă. 

„-De ce?" 

Mi-am dat seama ce tot auzeam. Întrebarea asta îmi răsună peste tot.

-De ce, Katy?

-RAVEN?

-De ce ai lăsat una ca asta să se întâmple? întreabă ea plângând. De ce ne-ai făcut una ca asta? Propria mamă, Katy! Mama ta e în spital din vina ta! Din vina ta... Jake a făcut ce și-a dorit din mine...Uite în ce hal arăt! Din vina ta...Derek s-a despărțit de mine și vrea să plece. Din vina ta... a murit o ființă nevinovată! KATYLINE, CE E CU TINE? Pentru numele Domnului! Nu am crezut că voi spune asta vreodată...dar până și Jake este mai bun decât tine...  

-Taci! Nu ști ce spui! Nu aveți idee cum mă simt eu cu adevărat, Raven! Niciodată nu ați știut! M-ați distrus... Voi! Voi m-ați forțat să devin așa...

-Am greșit și noi...dar ...nici chiar așa! Asta nu ești tu! 

-Raven! Stai! Nu am terminat! 

Sunt ... Am..rămas singură! Afară se întunecă din ce în ce mai mult. De ce mi-e frică? 

-Katyline? mă strigă o voce pe care nu am mai auzit-o de mult. 

-Alexander? șoptesc eu.

-Hey! Katyline! Stai cu mine, te rog! Stai cu noi! Te rugăm! 

-Poftim? Adică? Care noi? Și de ce aș sta cu tine? Tu nu mă urăști? Alexander? Alex...

Nu mereu totul este ceea ce pare a fi...

17. iunie. 
Ziua lui Katyline. 

Katyline pov*

  „-A, da? Ce să-i zic? „A, bună, scumpo! Acum că ești majoră trebuie să ști că tatăl tău se prefăcea că mă iubea! A stat cu mine doar ca să-i fiu o acoperire în afacerea lui nenorocită cu droguri și când tu ai făcut patru ani, el a plecat din țară pentru că atunci când l-am pus să aleagă între afacere și familie, a ales drogurile, gașca lui de handicapați, și a pus banii ăia murdari pe care-i făcea, mai presus de orice.  Ți-am zis că nu știu nimic despre el, dar am mințit! Știam exact ce face și unde e, dar nu ți-am spus pentru că el nu merită să fie întâlnit de tine. M-a folosit ca pe o cârpă, a profitat de mine și când se trezise cu un copil pe cap, a plecat! A zis că-l ținem pe loc și că nu-l intereasează de tine, dar că te va lua într-o zi de lângă mine!" KAN, NU POT! Trăiesc cu frica asta! Că el se va întoarce și mi-o va vrăji cu dulcegăriile lui, așa cum face el...și... și o voi pierde! De aia am și plecat din L.A! Era cât pe aci să ne găsească, Kan! De aia am fost nevoite să ne mutăm aici! Mă sunase și imediat ce i-am auzit vocea, i-am închis și am început să împachetez! Săraca de Katy! Se uita la mine așa de șocată, dar nu-i puteam explica de ce ne mutăm așa...fără nici un motiv! "