Lies and Love // Vol. I //

Capitolul 76

Katy pov*        

După două săptămâni...

Dragă jurnalule, știu că nu am mai avut timp să îmi aștern gândurile pe hârtie săptămânile astea... Mi-a fost și încă îmi este destul de greu să-mi țin trecutul separat de prezent. Adică să mă plimb între grup și Jake și timpul pentru mine nu mai există. După amiaza ies cu gașca, apoi plec la apartamentul băieților. Da, nu zic că nu sunt bine, dar tot drumul ăsta „du-te  - vino " e extenuant. Totuși , de când cu seara în care Jake a plâns în fața mea ca un om speriat de propria moarte... am simțit că am început să-l cunosc pe adevăratul Jake. De fapt el este un copil speriat și rănit învelit într-o armură dură , greu de penetrat. Mi-a povestit că tot ce a făcut ... a fost doar din răzbunare și durere...și nu știu de ce, dar de data asta îl cred... Nu văd de ce ar minți acum, când se află în starea asta. În fine. Am șters tot trecutul haotic, scos din filmele polițiste și am luat-o de la capăt. Când nu are ce face și vrea să vorbească cu cineva... eu sunt aici și-l ascult. Ca de exemplu, aseară la miezul nopții când eu însfârșit găsisem timp să fac ceva doar pentru mine, și să citesc o carte, mi-a dat mesaj și mi-a spus că a avut un coșmar... Cine ar fi crezut că după tot haosul cauzat de el, vom reuși să vorbim din nou....Ceva s-a schimbat... Sunt sigură. Mi-ar fi plăcut să fie așa de la început , dar nu e niciodată așa cum vrei în viață. Accepți ce ți se dă . Chiar îmi pare rău că... fix acum, după ce l-am descoperit pe Jake cu adevărat.... el va pleca. De ce toți bărbații din viața mea pleacă... mă părăsesc?  Întâi tata, apoi Raul, acum și Jake. Fix când ne-am împrietenit! Ba, chiar mă învață să cânt la chitara, din plăcere și pot spune că e un profesor foarte bun. La naiba..... Cred că o să uit curând foile dacă mai contiuni să plâng așa. În fine. Lăsându-l pe Jake la o parte... Am o zi ne naștere de organzat. La cum îl știu pe camaradul meu, Alexander, nu va face mare tam-tam de ziua lui. De aia sunt eu aici. Nu-mi amintesc să-și fi făcut ziua vreodată, deci trebuie să iasă perfect. Îi am pe restul din gașcă care mă ajută. Mai am o săptămână și atâtea de făcut! Să găsesc locația, să mă ocup de decor, de invitați, de mâncare, de tort, de cadou, de.... cam tot. Mă bucur că mama lui mă ajută și ea. Cât despre ai mei...Betty crește. E un copil cuminte și gingaș. Mama spune că nu seamănă deloc cu mine. Eu făceam  ca toate animalele posibile... și țipam din orice. Nici nu știu cum am găsit timp să mai stau și cu tata. Am mai ieșit de câteva ori la o plimbare. E așa de amuzant și blând... Mi-a lipsit și sunt foarte fericită că s-a întors în viața mea.  Am vorbit mai devreme cu fetele. În weekendul ăsta o să doarmă la mine și o să ne pregătim împreună pentru petrecerea lui Alexander. Rave mi-a zis că ai ei au lăsat-o însfârșit să plece cu Derek într-o mini-vacanță. Era așa de fericită. Ăștia doi sunt mai inseparabili pe zi ce trece și mă bucur pentru ea. Sara și Tay sunt unul dintre cuplurile alea în care băiatul vrea ceva, fata altceva, ea se supără, iar el o împacă și face la final cum vrea ea. E așa de amuzant să o aud pe Sara cum vorbește despre Tay și că vrea oar să-l tachineze cu „certurile " lor. Se pare că eu nu mă voi bucura de sentimentele astea... Mi-a ajuns. Plus că le-am zis despre întâlnirea mea de gradul 0 cu Raul și iubită-sa, dar nu e nimic ce nu se poate repera cu o îmbrățișare de la Raven și niște glume de la Sara. Motivele pentru care le iubesc și le sunt datoare pe viață. E trecut de zece noaptea și încerc să adorm, dar nu prea pot. În ultimul timp mă tot gândesc cu groază la ziua de care mi-e teamă.... Ziua în care Lance mă va suna să-mi dea vestea terifiantă! ..............................................Încerc să nu mă mai gândesc, dar nu pot.  Sunt încă sub șoc și nu pot trece peste el. Și mă simt și prost pentru că nu le spun fetelor. Mi-e frică de reacția lor. Vor afla cândva, cumva... dar o las în baza timpului pe asta. Muzica mă ajută mult! Nu prea stau fără căști mult și nu știu ce m-aș face fără ele. Și ...mă gândesc că în doar patru săptămâni voi fi în ultimul an și va trebui să văd ce fac cu viața mea după. Cu cât mă gândesc mai mult, cu atât simt cum mă ia durerea de cap. Timpul a zburat pe lângă mine. E ca și cum, copil fiind, am închis ochii și m-am trezit adult. Trebuie să iau aer. Tot stresul ăsta mă înnebunește.