Maia

Capitolul XI

        Adam conducea un Mitsubishi L200, o mașină imensă, de trei ori cât a mea, de culoare neagră.

       - Nu este prea... mare, pentru oraș ? l-am întrebat.

       - Nu e doar pentru oraș, se întoarse spre mine cu acel zâmbet ușor schițat, care mă cucerea. Îmi place să petrec mult timp în natură, oricât de mult ar însemna tot timpul meu liber. Și cum este costisitor să întrețin două mașini, am ales una cu dublă funcție.

       - Am mai aflat ceva despre tine, am spus încântată.

       - Și o să mai afli tot ce îți dorești. Nu ne mai grăbim, o luăm pas cu pas, vorbi în timp ce îmi luă mâna și o duse la buze, sărutând-o.

        Imbecilul știa să fie și gentleman!

        Mi-am așezat mai bine eșarfa în jurul gâtului. Adam îmi lăsase o urmă de toată frumusețea pe gât, de un mov închis.

       - Te doare? Mă întrebă serios.

       - Nu, i-am zâmbit.

       - Maia, se încruntă, făcând o depășire. Cum ai vrea să mă comport cu tine la birou?

        Am clipit de câteva ori, apoi am privit pe geam copacii care parcă zburau pe lângă noi. Mințeam dacă spuneam că nu mi-a trecut și mie prin cap asta. Mi-ar plăcea să avem o relație cu adevărat, să ne descoperim reciproc și asta să nu fie o problemă pentru nimeni. Dar, el era însurat. Nu știam câți dintre colegii noștrii erau în temă cu povestea lui și nici nu conta. Lumea vorbește și remodelează bârfele după bunul plac sau după cum sună mai bine. Nu voiam să fiu văzută ca și o amantă sau, și mai grav, ca o femeie care distruge căsnicii.

        Am oftat. Nu îmi plăcea în ce mă băgasem, viața lui era complicată, dar cum aș putea să mă retrag acum, când simt că gravitez în jurul lui de fiecare dată când e în preajmă?

       - Ca și până acum.

       - Știi că nu îmi pasă de ce spun alții, nu-i așa? Mă întrebă el, îngrijorat de starea mea proastă.

       - Știu. Dar, e mai bine așa, deocamdată.

        Îmi mai sărută o dată mâna, înainte să intre în parcarea subterană a clădirii secției de criminalistică.

        Am coborât amândoi, el încruntându-se puțin pentru că nu am așteptat să îmi deschidă portiera, dar ajunse primul la ușa ce dădea în holul cu cele două lifturi și o deschise larg, lăsându-mă să intru prima.

       - Domnișoară Sima.

       - Detectiv Bran.

        Am intrat în primul lift care a ajuns la subsol și în spațiul acela mic, tensiunea dintre noi aproape că era palpabilă. Singurul lucru care ne ținea la o distanță de o palmă unul de celălalt, erau cele două camere de supraveghere, pe care Bambi era nevoit să le supravegheze.

        Am ieșit prima din lift, dar nu înainte ca mâinile noastre să se atingă subtil.

        Sandra Pascal. A treia victimă a ucigașului în serie, denumit de către presă: "Grădinarul". Șatenă, ochi căprui, douăzeci de ani, un deget lipsă. Găsită pe marginea șoselei, la șapte zile diferență de la moartea precedentei.

        Presiunea era enormă, era prima dată când mă confruntam cu un criminal în serie și poate și acest lucru era un factor care declanșa tot acest stres. Dar, să văd toate aceste fete cu urme de legături la mâini și la picioare, cu unele rănite din cauza loviturilor aplicate cât încă erau în viață, era ceva ce te marca.