Maia

Capitolul XII

* Adam *

        Mă uitam la femeia de care fusesem îndrăgostit acum trei ani ca și un nebun, pentru care aș fi făcut orice sacrificiu din lume, lângă care mă vedeam îmbătrânind și îmi dădeam seama că nu a mai rămas nici măcar o urmă a acestor sentimente. În schimb, aveam de ales între două lururi: ori să îi râd în față, cuprins de un val de nebunie, ori să o strâng naibii de gât, ca să îi șterg ei rânjetul ăla tâmpit de pe față!

        - Ce dracu' ai spus?

       - Oh, Adam! Știu că am spus de nenumărate ori să treci peste și, la un moment dat, chiar credeam că asta doresc. Dar, văzând-o pe fata aceea blondă cum te privește, mi-am dat seama că încă mai am sentimente pentru tine.

       - Iți bați joc de mine? am izbucnit. Mă înșeli de un an întreg, credeai că voi rămâne blocat din cauza ta toată viața? Și de fapt, mă vrei înapoi doar pentru că o altă femeie mă vrea?

       - Da și nu, spuse ea încet. Lucrurile oricum nu mai merg atât de bine între mine și Mark...

       - Ai ales să îmi omori copilul pentru jegosul ăla de britanic, cum ai putut să te gândești măcar că te-aș vrea înapoi?

       - Dar, iubitule, putem să facem oricând altul, zâmbi ea afectată și acela a fost punctul în care sângele meu a început să fiarbă.

        M-am aplecat periculos de aproape de ea și mă privea cu groază. Nici nu vreau să știu ce vedea pe chipul meu, în ochii mei. Nebunie? Furie? Amândouă?

         Am ridicat pumnul și mi l-am aruncat înainte, cu o forță pompată de adrenalină.

        Momentul impactului a fost și momentul în care oasele mele de la mână s-au zdrobit instant, o durere surdă trecându-mi prin încheieturi și lăsând pete de un roșu închis pe zugrăveala albă a peretului, la distanță milimetrică de capul ei.

        Fața mea era extrem de aproape de a ei, dar expresiile noastre erau total diferite. Ii dominam frica cu furie și am mârâit printre dinți:

        - Ne vedem în instanță!

        După ce am ieșit din camera ei, trântind cât de tare am putut ușa, mi-am luat în grabă cheile de la mașină și portofelul și am urcat în SUV-ul meu, pornind cu un scârțâit de roți.

        Nu vedeam nimic în fața ochilor, conduceam mecanic, dominat de furie și am rămas surprins când m-am trezit în fața casei ei. Cât era ceasul? Cred că era ora cinei. Speram doar să nu o deranjez.

        Am coborât din mașină, am blocat-o și m-am apropiat de ușa ei. Mi-am privit mâna plină de sânge, deja vineție și am ridicat din umeri. Nu mai puteam și nici nu voiam să dau înapoi acum.

        Am bătut de câteva ori la ușă și după puțin timp, Maia, îmbrăcată în blugi și o cămășuță elegantă, cu eșarfa încă la gât, mă deschise.

       - Adam?

* Maia *

        Stătea în pragul casei mele. Tras la față, cu părul puțin ciufulit și aproape obosit, dar mai atrăgător ca niciodată, pentru că era încordat și tot trupul său avea o aură masculină delicioasă.

       - Îmi pare rău, nu am vrut să te deranjez, inspiră el adânc, apoi vorbi iar, lăsând aerul să iasă. Adevărul este că m-am certat groaznic cu Rebecca și de teamă să nu fac o prostie, am ieșit și am condus. Dar m-am trezit aici.