Maia

Capitolul XIX

        Nu știam dacă este întuneric din cauza faptului că este noapte afară, sau din cauza lipsei de lumină artificială. Cert era că respiram greu, iar ăsta era singurul zgomot pe care îl auzeam. De fapt, nu. Îl simțeam. Cum naiba poți să simți un zgomot? La asta mă gândeam eu acum? În timp ce simțeam că mă sufoc, că aerul îmi ajunge tot mai greu în plămâni și că totul în jurul meu se dilată, eu simțeam zgomote.

        Culoarul din fața mea era mult prea întunecos, mult prea murdar, mult prea necunoscut. Mergeam împleticindu-mă și cu mâinile întinse în față, ca și un orb intrat în panică. Abia acum observam și că acel culoar are uși de-a lungul său, în stânga și dreapta mea. Am deschis una din dreapta, iar pe jos era întinsă Ana, cu picioarele îndoite sub ea. După ușa din stânga era Erika, cu ochii larg deschiși, care mă priveau fix. Toate victimele lui erau acolo, eu eram în mijlocul unui atac de panică când acoperit de umbre, l-am simțit în fața mea.

        - Mă cunoști.

        Cu un șoc puternic mi-am deschis ochii, eliberându-mă din groaznicul coșmar. Respiram greu și o peliculă fierbinte de transpirație îmi acoperea pielea, lipindu-mi câteva fire de păr de frunte și de marginile obrajilor. Încercam să îmi controlez pulsul și mă forțam să inhalez cât mai normal aerul, calmându-mă.

        Îl cunosc. Simțeam asta și, la naiba, tocmai asta îmi scăpa!

***

        Cearcănele de dimineață îmi descriau noaptea albă perfect. Le-am lăsat acolo unde erau și am folosit doar mascara, mi-am împletit părul și m-am înfofolit bine în jerse-ul meu lung și gros. Era frig afară și tot drumul până la sediu am lăsat căldura pornită în mașină.

        Am trecut prin hol cu ochii în pământ, mă simțeam obosită și nu aveam de gând să stau la taclale cu nimeni astăzi. Am salutat scurt câțiva oameni și am luat-o pe scări, fiind cel mai liniștit loc din toată secția. Toată lumea folosea liftul.

        Astăzi m-am ocupat de tanti pe care o ignorasem cu o zi în urmă, am coborât jos ca să îmi iau ceva de mâncare și am simțit cum stomacul mi se întoarce pe dos când o roșcată care mirosea grețos de dulceag se opri lângă mine.

       - Se poate să vorbim câteva minute? Afară?

        Chiar și vocea ei era de baltă și după ce am ridicat o sprânceană și am măsurat-o din priviri, m-am întors și am ieșit din clădire. Zgomotul făcut de tocurile ei îmi spunea că mă urmează, deci nu m-am oprit până când am ajuns pe trotuar.

       - Ce vrei? am întrebat-o rece, după ce m-am întors ca să o privesc.

       - Soțul înapoi, răspunse tăios, îngustându-și ochii.

        Am râs nervos, dând din cap.

       - Chiar că ai ceva tupeu!

       - Poftim?

       - Îți vrei bărbatul înapoi, după tot ce i-ai făcut? Dar pe el l-ai întrebat dacă te mai vrea?

       - Bineînțeles că mă vrea! Șuieră roșcata afectată. Este bărbat, are nevoi! Am înțeles asta din prima clipă în care am aflat că iese cu tine. Dar tu nu însemni pentru el mai mult decât o simplă partidă!