Maia

Capitolul V

       - Cred că m-am răzgândit, spuse el brusc, strângându-mă mai tare de mână.

       - Nu fii copil! Se va afla în cele din urmă!

       - Prefer să nu fiu de față!

       - Adam! l-am certat într-o șoaptă apăsată.

       - Maia, m-am confruntat cu tot felul de criminali, psihopați și infractori. Dar tatăl tău îi bate pe toți la fundul gol!

        Am pufnit, fără a reuși să râd sau să mă supăr. Nu știam cum să reacționez la ceea ce tocmai a spus și probabil că era haios, dar într-un colț al minții îi dădeam dreptate. Tata putea să fie extrem de intimidant. Venind vorba de lup, ușa se deschise.

        Tata apăru în prag. Expresia lui senină când mă văzu, se întunecă la furtună de gradul cinci când dădu cu ochii de Adam. Mama înlemni în spatele lui, Adam își ținu răsuflarea, eu făceam mătănii imaginare spre divinitate.

       - Sofia, adă-mi pușca de vânătoare! Strigă el peste umăr spre mama, apoi se întoarse și îl privi pe Adam. Tu ce pula mea cauți aici? Tună, iar mama își dădu ochii peste cap.

       - Domnule, am venit ca să vorbim, spuse Adam ferm, ridicând puțin o mână într-un gest care ar fi trebui să transmită calmul.

        Doi pași și tata era cu mâna în gâtul lui.

       - Mi-ai rănit fetița așa cum nu a mai făcut-o nimeni până acum! Mârâi el. Știi ce înseamnă să te iei de un Sima? Ți-ai săpat singur groapa!

        Mama veni repede lângă mine și mă prinse de umeri, privindu-i cu ochi mari și cred că nici ea nu știa sigur ce este mai înțelept ca să facă.

       - Tată! Dă-i drumul! am strigat.

       - Nu te băga, Maia! Se răsti Adam cu o voce sugrumată.

       - Vii în curtea mea, în casa mea și pui mâna pe fata mea! Urlă tata și îl eliberă doar pentru a-l lovi din plin în față.

       - Dumnezeule, Max! Sări mama, prinzându-l de braț, dar acesta se smulse din mâinile ei.

        Adam se ținea de maxilar, un firicel de sânge făcându-și drum din buza spartă, spre bărbie. Știam că nu vom schimba cu nimic situația dacă interveneam, trebuiau să ajungă la un moment dat la un numitor comun. Să facă un compromis.

       - Dar nu te-ai oprit, nu-i așa? Continuă tata să înainteze spre el cu o privire fioroasă și toți mușchii încordați. Ce te-ai gândit tu că ar fi haios? Să îi frângi inima!

        Un croșeu sub coaste și Adam se îndoi de durere. Nu riposta deloc, dar îmi doream măcar să se apere cumva!

       - Nu puteam  să fiu cu ea atunci, răspunse el, gâfâind din cauza loviturii primite. M-am întors de îndată ce asta a fost posibil.

       - Proastă decizie!

        Alt croșeu în față și mi-am întors privirea, tresărind, când Adam se prăbuși la pământ.

       - Max, de ajuns! Strigă mama poruncitor.

       - De abia m-am încălzit! Te credeam mai inteligent de atât, detective! Știai ce te așteaptă și totuși ești aici!

       - Pentru că o iubesc! Strigă Adam, iar tata se opri o secundă în acea poziție amenințătoare.

       - Cred că îți bați joc de mine! Se răsti el.

       - Da, știam ce mă așteaptă! Dar nu am de gând să dau înapoi și nici nu mă voi opri, vorbi Adam cu greu, ridicându-se de jos și îndreptându-și poziția în fața tatei. Voi veni din nou și din nou în fața ta, până ai să ne dai binecuvântarea ta. Vreau să o fac soția mea.

        Inima mea s-a oprit câteva clipe, ca mai apoi să înceapă să bată ca și o nebună, în piept. Nu îmi venea să cred ce tocmai am auzit, firul gândurilor mi s-a rupt și acum derula ca și o bandă stricată ultimele lui cuvinte.

        Mama mă strânse mai tare de umeri, schițând un zâmbet încurajator și trist totodată, dar tata încă era în stare de șoc, privindu-ne când pe mine, când pe el.

       - Nu știu dacă să te îngrop în curte sau să te duc la un psihiatru, mârâi el.

       - Sunt aici, ridică Adam mâinile în semn de predare. Și nu mă dau bătut. O iubesc prea mult.

        Ochii mei s-au umplut de lacrimi.

       - Spune-mi că nu îmi faci asta, spuse tata, privindu-mă. Că nu îți faci ție asta! Aproape strigă ultima parte.

       - Nu știi totul. Îl iubesc, indiferent dacă ești de acord sau nu.

       - Te-a rănit!

       - Adu-ți aminte prima ta întâlnire cu Maia, Max, spuse mama blând. Nu toți oamenii știu să își arate dragostea, dar asta nu înseamnă că iubesc mai puțin.

        Tata își trecu o mână prin păr, înjurând de toți sfinții, apoi îl privi pe Adam pe sub sprâncenele încruntate.

       - Tu ai de gând să renunți vreodată?

       - Niciodată!

       - Așa să rămână! Dacă mai renunți încă o dată la ea, îți jur pe numele lui Marco Sima că nu mai scapi viu din mâinile mele! Ne-am înțeles?

        Tata întinse mâna spre el, iar Adam o privi câteva clipe, respirând greu.

       - Da, domnule!

        Îi prinse cu putere mâna, salutându-se bărbătește și privindu-ne hotărâți în ochi.

       - Acum hai înăuntru să desfacem niște beri, spuse tata și intră în casă urmat de Adam.

       - Ce futai a fost asta? am șoptit șocată, mai mult pentru mine.

       - Maia, limbajul! Ridică mama tonul, certându-mă.

       - Oh, haide! Spune-mi că tu nu te-ai gândit la asta!

       - Bine, poate puțin. Dar nu accept un astfel de limbaj din partea ta!

        Mi-am dat ochii peste cap și am prins-o de braț, intrând în casă și noi după cei doi bipolari.

        Îi priveam povestind din fotoliul meu confortabil și mi se părea că am trăit două vieți diferite. Una înainte ca să îl cunosc pe Adam, în care bărbații erau doar niște jucării pentru mine și una după ce l-am întâlnit, în care sunt total și complet îndrăgostită. Bărbatul acesta a ales să lase garda jos pentru mine, pentru familia mea și pentru a le demonstra respectul și dragostea ce mi le poartă. Nimeni nu a făcut niciodată așa ceva pentru mine. Iar acum, el vrea binecuvântarea tatei și a câștigat-o pe drept.

        Dar, eu procesam mult mai greu acest lucru. Adam mă voia pe mine? Ca soție? Pentru toată viața?

        De ce?