Maia

Capitolul IV

       - Bună dimineața, nesuferito!

        Vocea blândă și dulce a bărbatului care mi-a furat mințile și inima mă trezi dimineață. Eram întoarsă pe burtă, iar el profită de asta pentru a-mi săruta întreg spatele, începând de la ceafă și urmând coloana, până ajunse la fese. Înlătură cearceaful și mă mușcă ușor de fesa dreaptă, făcându-mă să mă înfior.

       - Deja servești micul dejun? am chicotit, încă somnoroasă.

       - Hmm, nici nu ai idee, mormăi el, vârându-și degetele între picioarele mele și începând să maseze încet.

       - În cazul ăsta, am șoptit cu ochii închiși, vreau porție dublă.

        Adam oftă gutural și își trecu un picior peste mine, aproape călărindu-mă așa pe burtă cum eram și mă prinse puternic de fund cu amândouă mâinile.

       - M-ai nenorocit, femeie!

        Mi-am ținut respirația când l-am simțit cum își lasă în jos pantalonii de trening și boxerii, apoi își scoase bărbăția și se înfipse adânc în mine, făcându-mă să icnesc și să îmi doresc tot mai mult.

        Se mișca din ce în ce mai repede, mai adânc, îl simțeam în mine din plin și fiori ca și niște mici focuri de artificii începeau să câștige tot mai mult teritoriu pe corpul meu, pe pielea mea, în zonele mele erogene. Adoram felul în care mă strângea puternic de șolduri, felul în care știa cum îmi place să mă ia, cum știa unde să mă atingă, îl iubeam pe el așa cum nu am iubit niciodată un bărbat.

        Am explodat când se împinse cu putere până la capăt în mine și el zvâcni de câteva ori, înainte să se elibereze gâfâind. Își lipi fruntea transpirată de spatele meu câteva clipe, până când respirațiile noastre au revenit cât de cât la normal.

       - Acum chiar ar trebui să mâncăm, șopti el.

        Am afirmat printr-o mișcare a capului. Eram din nou obosită.

        Spre surprinderea mea, două omlete care arătau foarte bine, cafea aburindă și suc erau deja pregătite pe masa din bucătărie.

       - Impresionată? Rânji el, privindu-mă.

       - Recunosc, am chicotit.

       - Nu știi multe lucruri despre mine, Maia. Dar abia aștept să ne descoperim.

        L-am privit intens, apoi am zâmbit.

       - Abia aștept.

        Ne-am așezat și am mâncat amândoi cu poftă.

       - Mi-ar fi plăcut ca să îți cunosc familia, am zâmbit trist.

        Nu uitasem ceea ce spusese acum doi ani, faptul că mama lui murise când el era mic și tatăl său a preferat să îl lase la orfelinat după aceea.

       - Și mie, dar sunt împăcat cu trecutul meu.

       - Îți mai amintești de ea?

       - O visez, câteodată. Este o imagine neclară, dar este atât de liniștitoare și profundă, încât a devenit inconfundabilă. Îmi apare în vise mereu când sunt agitat sau am probleme, de parcă mi-ar veni în ajutor. Știu că sună nebunesc, pufni el și își trecu o mână prin păr.

       - Deloc. Dragostea unei mame este inegalabilă.

        Ne-am zâmbit și am continuat să mâncăm în liniște. Am făcut după aceea duș împreună, ne-am relaxat așa cum știam noi cel mai bine și am ieșit înfășurați doar în prosop.

       - Iubito, nu vreau să pară că vreau să scap de tine, dar am ceva în plan pentru noi și trebuie să plec vreo două ore.

       - Oh, am spus surprinsă. Bine atunci, crezi că mă poți lăsa acasă?

       - Sigur. Și ne vedem pe la șapte?

        Am afirmat și am început să mă îmbrac. Adam se ținu de cuvânt și apoi porni cu un zâmbet larg spre orice ar pregăti pentru seara aceasta.

        Timpul meu trecu destul de repede, ținând cont că am fost într-o continuă mișcare. Am pus haine la spălat, am dat cu aspiratorul, mi-am șters piesele de mobilier până au strălucit și casa mea era impecabilă. Faptul că stăteam singură era un avantaj, nu făceam prea multă mizerie. În timp ce întindeam rufele pe uscător vorbeam și cu Sara la telefon și asta îmi aducea aminte de ceva.

        La ora stabilită, Adam apăru la ușă și ne-am îndreptat spre marginea orașului. Acolo, încă la sol, ne aștepta un balon imens, portocaliu, iar trei oameni verificau tot felul de lucruri în jur.

       - Doar nu..., m-am înecat.

       - Ba da! Chicoti el.

       - E o nebunie!

       - Știu, nu? Râse el încântat și nervos în același timp.

        Nu știam dacă să râd sau să fug de acolo, cert este că am ales totuși să nu dau bir cu fugiții. Deocamdată.

        Adam însă era mult mai rău decât mine. Broboade de sudoare îi apărură pe frunte și era agitat.

       - Ai frică de înălțime? l-am întrebat.

       - La naiba, da! Răspunse el, trecându-și o mână prin păr.

       - Atunci, de ce faci asta? Nu mă supăr dacă renunțăm acum.

       - Pentru că am trecut prin multe ca să fim împreună. Vreau să îmi înving și teama asta. Dacă tu ești lângă mine, știu că pot să înfrunt orice.

        L-am luat de mână și mi-am împletit degetele cu ale lui.

       - Este cel mai frumos lucru pe care mi l-ai spus până acum, am spus, privindu-l în ochi.

       - Sunt un dulce, știu, flutură din gene și eu mi-am dat ochii peste cap, râzând.

       - Astăzi am vorbit cu Sara și mi-am adus aminte de ceva. În seara în care ai revenit, am ieșit cu ea și cu Adelin în oraș. Voiam să știu dacă ai fost în zonă, am avut un sentiment ciudat că ești în preajmă.

        - Nu, iubito. Am condus exact până la ușa ta, abia asteptam să îți arăt dovada că sunt liber. Nu am oprit nicăieri înainte.

        - Ciudat, am mormăit.

        Tocmai se pregătea ca să spună ceva, dar unul dintre bărbați se apropie ca să ne anunțe că totul este pregătit și balonul este gata de decolare. Ne-am apropiat și cu puțină reținere, am urcat amândoi în el. Era emoționant și înfricoșător totodată, dar am ascultat atenți instrucțiunile primite și ne-am ținut strâns de mână când balonul începu să ia altitudine.

        Era o experiență minunată! Apusul era chiar în fața noastră, o liniște plină de pace ne cuprinse și aveam sentimentul că suntem singuri în întreaga lume, doar noi doi și cerul. Adam mă privea intens, calm și cu drag. Întinse o mână, îmi prinse bărbia între degete și îmi întoarse fața spre el.

       - Te iubesc, Maia Sima. Tu ești puterea și slăbiciunea mea.

        Gura mea se întredeschise ușor și realitatea vorbelor lui mă făcu să realizez că exact același lucru îl simțeam și eu.

        - Te iubesc, Adam. Ești primul bărbat la care îi spun asta, înafară de tatăl meu.

        Ne-am sărutat cu pasiune, savurând fiecare clipă pe îndelete.

       - Legat de asta, se strâmbă el. Crezi că am vreo șansă să rămân viu după ce află că suntem iar împreună?

        Am râs cu poftă, iar el mă imită amuzat.

       - Există o singură cale de a afla.

        Adam se încruntă puțin, privindu-mă întrebător.

       - Mergem în vizită!