Maia

Capitolul VII

       - Cum ți-a trecut ziua? Mă întrebă Adam, în timp ce îmi trecea buretele plin cu spumă peste brațe.

       - Ca de obicei, am răspuns cu ochii închiși și cu capul rezemat de pieptul lui. Am făcut cunoștință cu noul nostru coleg.

        L-am auzit râzând încet.

       - Și cum ți se pare?

       - Are niște perspective extrem de... interesante, am spus cu subînțeles.

       - Interesant, repetă el, ridicând buretele spre piept.

       - În schimb, am primit o nouă victimă.

       - Îmi pare rău să aud asta, mă pupă el pe creștetul capului.

       - Da, și mie. Mai ales că era atât de tânără!

       - Nu spuneai tu că și penultima era tânără? Îmi cuprinse sânii cu mâinile, începând să-i maseze ușor.

       - Ba da, am oftat și nu stiam dacă de regret, sau de plăcere. Îmi trimitea fiori în tot corpul când se juca cu sfârcurile mele în felul ăsta și am mormăit mai mult pentru mine: amândouă blonde.

        I-am simțit trupul încordându-se brusc, iar mâinile lui s-au oprit, din păcate, din a mă răsfăța.

       - Amândouă? Întrebă el sec.

       - Da. Ești bine?

      - Sigur, sigur, spuse expirând, apoi își continuă masajul de unde a rămas.

        Mai târziu, în noaptea aceea, m-am trezit și el nu era lângă mine. Mă gândeam că probabil este la baie și am adormit repede înapoi.

* Adam *

       - Privește aici! am trântit nervos dosarul plin cu tot felul de copii ale dosarelor originale, pe birou.

        Rus ridică o sprînceană, privindu-mă indiferent.

       - Știi că nu îmi plac hârțogăriile, strâmbă el din nas.

       - Sunt copii după dosarele ultimelor victime autopsiate de Maia, i-am explicat nerăbdător. Aruncă naibii o privire!

        Convins probabil de starea mea, deschise prima pagină. Apoi a doua, a treia, expresia feței lui schimbându-se pe măsură ce le examina. După ce termină cu el, își puse coatele pe marginea biroului și își răzemă barbia de degetele arătătoare, privindu-mă încruntat.

       - Caracteristici fizice asemănătoare, vorbi grav. Structură osoasă, înălțime...

       - Culoarea părului, forma maxilarului, am continuat, strângând pumnul și izbindu-l cu putere de masă.

       - Adam..., vorbi Rus, dar se opri neștiind cum să continue.

       - Credeam, de fapt nu, speram să fiu eu nebun!

       - Prea multe coincidențe, oftă el.

       - E pe urmele ei! Din clipa asta, cazurile astea au devenit anchetă personală!

       - Sunt alături de tine! Spuse apăsat, ridicând ambele mâini.

* Maia *

        Mă oprisem la un mic supermarket pentru a face câteva cumpărături. Adam a refuzat să vină, pe motiv că are de dat câteva telefoane și îl înțelegeam. Părea obosit și stresat, iar eu nu voiam să îi pun întrebări obositoare. Tocmai căutam condimentele necesare, când am simtit că cineva mă privea de undeva din spate. M-am întors brusc și tot ce am văzut au fost cutiile de paste aranjate ordonat pe rafturi.

        Am ales câteva recipiente cu ce aveam nevoie și m-am îndreptat spre lactate, dar și acolo m-a urmărit același sentiment ca și mai devreme. Când am ajuns la casă, m-am simțit puțin mai bine cu vânzătoarea în fața mea, dar tot m-am grăbit ca să îndes totul în sacoșe și să ies.

        Adam stătea răzemat de mașină, cu brațele încrucișate și puțin încruntat.

       - Hei, am spus când m-am apropiat, ridicându-mă pe vârfuri pentru a-l săruta scurt pe buze. Gata conferința?

       - Da, oftă el. Și am simțit nevoia să iau puțin aer, spuse, în timp ce deschise portbagajul și îmi lua sacoșele din brațe. În plus, vedeam foarte bine de aici dacă cineva s-ar fi dat la tine.

        Am chicotit și el rânji, trăgându-mi cu ochiul.

       - Deci, ce mâncăm? mă întrebă în timp ce conducea spre casa lui.

       - Spanac?

        Strâmbă dulce din nas și i-am zâmbit larg.

       - Broccoli?

       - De preferabil ceva ce nu este verde! râse luând mâna de pe schimbător și încercând să mă gâdile.

       - Conopidă!

       - Futuți...

        Am râs tot drumul, tachinându-l despre ce aveam să mâncăm acasă. Până la urmă am comandat două pizza și am lenevit pe canapea, cu "Dear John" în față.

       - Totuși, dacă îl iubea, nu se căsătorea cu altul, spuse Adam cu ciudă.

       - A fost mai mult un gest umanitar. Pentru a putea lua custodia copilului, ținând cont că el oricum era pe moarte.

       - Și totuși! Ridică el tonul.

       - Te-a cam prins, hm? Am ridicat o sprânceană.

       - Uite, nu pot decât să mă gândesc la noi. Nu aș suporta să te văd în situația aia. Și dacă tot vorbim de asta, te-ai gandit cum ai vrea să fie nunta noastră?

        Mi-am forțat nodul din gât ca să coboare, înghițind în sec.

       - Uite... habar nu am. Nu credeam că voi ajunge să o fac și pe asta. Adică, nu credeam că cineva îmi va pune capac. Deci, nu mă prea pricep la chestiile astea...

       - Nu te pot ajuta Sara și Adelin?

        Mi-am dat o palmă peste frunte mentală. Sara o să mă transforme în păpușa ei umană, la propriu, iar Adelin doar îi va alimenta această nebunie a ei! Și totuși... ce altă opțiune mai aveam?

       - Da, cred că voi apela la ei. Și trebuie să ieșim împreună, să îi cunoști și tu mai bine.

        - Doar dacă îmi promiți că fundul meu este în siguranță lângă el!

        Am râs cu poftă, amintindu-mi cum Adelin îl sorbea din priviri în club acum ceva timp în urmă.

       - Nu bag mâna în foc, am ridicat din umeri și am sărit de la loc fix în momentul când el se întinse după mine, ca să mă prindă.

       - Vino aici, nesuferito! Mârâi el. Poate mă dau eu puțin la fundul tău...

       - Trebuie să și poți! am chicotit și am fugit când el se ridică amenințător, însă mă prinse pe hol și mă lipi de perete.

        Își băgă o mână în pantalonii mei, prin chilot și mă cuprinse cu degetele, în timp ce îmi șopti dulce la ureche:

       - Ți se pare că nu pot?

        Am dat ușor din cap în semn de negație și buzele lui le acoperiră pe ale mele, într-o dulce promisiune.