Maia

Capitolul XIII

        În fața mea, pe birou, raportul unui bătrân care făcuse atac de cord aștepta ca să fie completat. De o oră și jumătate. Mă gândeam... Cei de la orfelinat veniseră după Adam imediat după semnalarea morții bătrânului, iar incendiul avusese loc după aproape o lună de la moartea acestuia. Si totusi... mie imi spusese că în perioada aceea,  Deci... care era adevarul?

        Nu îmi plăcea deloc faptul că mă îndoiam de Adam. Îl iubeam, era omul cu care urma ca să îmi întemeiez o familie, probabil îmi ascundea anumite detalii tocmai pentru că era dureros să vorbească despre trecut. Sau pur și simplu nu își amintea perfect toate detaliile.

        Mi-am lăsat capul în mâini, oftând. De ce trebuie să mă consum așa pentru câteva chestii minore?

        Am lăsat baltă ce aveam de făcut și am mers în celălat laborator de medicină legală. Acolo, Robert, se ocupa de toate cadavrele venite de când se aflase asemănările dintre mine și femeile ucise. Căpitanul nu mă lăsase să mă mai implic în caz sub nici o formă. Dar, spre norocul meu, mă înțelegeam bine cu bătrânul Robert. Și el mă ținea la curent.

       - Hei, tataie, am spus zâmbind, după ce am închis ușa în urma mea.

       - Ce cauți aici? Mă întrebă el aspru, după ce mă privi pe deasupra ochelarilor.

       - Nu începe! Am ridicat un deget spre el.

       - Încă mai vânezi criminalul? Spuse ironic.

       - Încă te joci cu babe moarte?

       - Touché! Și totuși, știi că te afectează!

       - Sunt bine, bătrâne. Nu îți mai face griji pentru mine, o să faci riduri, am dat din mână, apoi l-am privit câteva clipe. Mai multe riduri.

        Robert oftă.

       - Maia, cazul ăsta este dat naibii. Are legătură directă cu tine și căpitanul nu ți-a ordonat ca să păstrezi distanța, degeaba!

       - Îmi spui tu, sau aflu din altă parte? Am ridicat o sprânceană, iritată.

       - S-a mai găsit o victimă, spuse el, privind în jos.

       - Bine, am inspirat. Aceeași cauză a decesului?

       - Nu e moartă, mormăi Robert în barbă și eu mi-am ținut respirația.

       - Poftim?

       - A reușit cumva ca să scape. Tipa umbla de câțiva ani la diferite cursuri de autoapărare. Se pare că au dat roade... hei, unde pleci?

        Dar nu îl mai auzeam. Goneam pe scări până la etajul șapte, unde erau ținuți și interogați martorii. Știam cine se ocupa de caz acum și știam și numărul camerei unde ei interogau. Numărul patru. Perfect.

        Am dat mai mult buzna în încăpere și o femeie blondă, tânără și vizibil afectată, stătea la masă, ținând o cană cu ceai între palme. Detectiva care era cu ea se încruntă puțin, apoi ieși în fața ușii, închizând în urma ei.

       - Știi că nu ai voie aici, Maia.

       - Vreau cinci minute! Am spus pe un ton puternic și rugător.

       - Căpitanul ne-a avertizat că vei vrea detalii. E prea personal. Nu pot să te las.

       - Tocmai, pentru că e personal, e dreptul meu! Dacă ar fi vorba de tine, nu ai vrea să știi ce se întâmplă?

        Am văzut-o oftând, apoi își privi ceasul de pe mână, încruntată, și vorbi:

       - Voi lipsi zece minute, am uitat ceva în mașină. Eu nu te-am văzut azi!

       Cu aceste cuvinte, se întoarse brusc și luă pe coridor.

        Am intrat încet în camera cu martora, la care i-a zâmbit cald și m-am prezentat:

       - Bună, eu mă numesc Maia Sima.

       - Ema, răspunse ea scurt și încet.

       - Mă bucur să te cunosc, Ema, am continuat ca să vorbesc blând și m-am așezat pe scaunul din fața ei. Uite, am nevoie doar de câteva minute. Știu că ai trecut printr-un coșmar și vrei ca toate astea să se termine, dar am nevoie ca să îmi răspunzi la câteva întrebări.

        Femeia mă privi cu ochi mari, dar nu schiță nici un gest.

       - Ce anume s-a întâmplat în seara... aceea?

       - M-a atacat în timp ce mă întorceam acasă, pe străduța din apropiere. Îmi pusese o batistă udă peste gură și nas, dar cum fac cursuri de autoapărare de câțiva ani, am reusit să mă lupt oarecum și să scap. Am fugit în curtea vecinilor și de acolo am ieșit în bulevard. Am luat primul taxi, care m-a dus la secția de poliție.

       - Dar agresorul, cum arăta?

        Am văzut cum un fior îi străbătu tot corpul și se foi puțin, deranjată de amintire.

       - Înalt. Cu păr închis la culoare cred, sau poate era din cauză că era întuneric. Nu știu...

       - Semne distinctive? Am întrebat aproape rugător.

        Ea doar dădu din cap, ușor reținută, în semn de negare.

       - Ema, te rog, închide ochii și vizualizează. Orice îmi poate fi de folos!

        Mă privi atentă câteva clipe, apoi mă întrebă, încruntându-se puțin:

       - De ce este atât de important pentru tine?

        Mi-am oprit respirația, lăsându-mă pe spătarul scaunului.

        - Pentru că pe mine mă vrea. Toate victimele lui... seamănă izbitor cu mine.

        Ema își puse o mână la gură, șocată, în timp ce eu am eliberat în sfârșit aerul din plămâni. Suna a nebunie curată, dar uite cum o altă femeie, cu aceleași trăsături și păr doar cu vreo cinci centimetri mai scurt, blond, stătea la masă în fața mea. Putea să fie moartă acum și să stea întinsă, inertă, pe masa lui Robert. Gândul acesta îmi făcu piele de găină, și un oftat îmi ieși printre buze.

        Ușa se deschise, făcându-ne pe amândouă să tresărim. Se întoarse detectiva care se ocupa de caz, iar eu m-am ridicat în picioare.

        - Mulțumesc pentru timpul tău, Ema. Și îmi pare rău pentru că te-am făcut să retrăiești asta. Ai grijă de tine!

        Femeia încă mă privea cu ochi mari. O tristețe sfâșietoare puse stăpânire pe mine și după ce i-am murmurat detectivei un "mulțumesc", am deschis ușa pe care intrase ea și am pășit afară. Înainte să o închid, Ema strigă:

       - Mi-a spus de mai multe ori "toantă"!

        M-am întors în prag, privind-o cu ochi mari, înmărmurită, înainte să o iau la fugă din nou pe scări și să fug țintă la mine în birou. Prin programele noastre, i-am aflat numărul ușor. Inima îmi bătea mai să îmi iasă din piept, capul îmi vâjâia și amețeam puțin, dar adrenalina îmi curgea prin vene, în timp ce așteptam ca persoana de la celălat capăt al firului ca să răspundă.

        Apelul ăsta va lămuri tot.