Stăteam la birou, adâncită între dosare și gânduri macabre. Ce aveau aceste două fete în comun? Una era șatenă, altă brunetă. Una avea ochi albaștri, altă căprui. Una avea douăzeci și trei de ani, alta doar optsprezece.
Știam că meseria mea nu cerea și prinderea făptașilor, eu mă bazăm strict pe examinarea minuțioasă și detaliată a cadavrelor. Și totuși, gândul că un presupus criminal în serie este în libertate nu mă lăsa în pace. Nu le găseam nimic în comun la cele două victime, locuiau chiar destul de departe una de cealaltă, doar pământul de sub unghiile lor avea aceleași proprietăți: magneziu și carbonat de calciu.
Am oftat și am început să o pregătesc și pe ea. Mâine o voi preda celor care se ocupă de înmormântarea ei, deci după ce am terminat, am luat sacul negru în care a fost transportată și voiam să îl arunc. Din el pluti lin o bucată mică și neagră de material, până se așeză ușor pe pământ.
Cu ajutorul unei pensete, am luat bucata de material și am pus-o într-un recipient sigilabil din plastic, apoi am ieșit în grabă din birou. Am mers direct la Diana, arătându-i noua mea descoperire.
- A căzut din sacul în care a fost adusă Erika. Sper să fie o nouă probă, deci crezi că poți să te uiți și să îmi spui ce e?
- Sigur, spuse ea, luând recipientul din mâna mea și privindu-l câteva clipe.
- Pare a fi mătase. Haide, să vedem.
Cu mare grijă luă bucata de material, o așeză sub lupa microscopului și după o cercetare atentă, spuse:
- Da, este mătase. De bună calitate, ca cea folosită la lenjeriile intime scumpe. Marginile arată clar că a fost ruptă sau sfâșiată. Nu prezintă urme de natură diferită.
- Mulțumesc, Diana. Rămâne la tine pentru însemnare. Rămân datoare!
- Oricând! Îmi zâmbi femeia.
Și acum, venea partea grea. Trebuia să îi anunț pe domnii detectivi, sau mai degrabă, pe un anume detectiv, despre ceea ce am descoperit. Cu inima strânsă m-am îndreptat și spre biroul lor, rugându-mă în gând să îmi pot păstra cumpătul.
Spre norocul meu, detectiv Rus îmi deschise.
- Bună ziua, domnișoară Sima, mă salută el zâmbind și l-am văzut pe Adam, la birou, ridicând privirea și încruntându-se.
- Domnilor, am dat din cap. Tocmai vin de la Diana, am găsit o bucată de material în sacul victimei. Este mătase, dar nu are urme de sânge sau orice altceva.
- Mătase? Întrebă detectivul Rus. Ca și lenjeriile intime pentru femei?
- Exact. Dar, Erika provine dintr-o familie foarte modestă, nu cred că își permitea un asemenea lux, am răspuns, simțindu-mă tot mai agitată, pentru că imbecilul se uita fix la mine, pe sub sprâncene.
- Un iubit darnic, poate?
- Sau, poate criminalul este mai pervers decât credeam noi, vorbi și Adam într-un final, iar inima mea tresări brusc.
- Nu am găsit urme de agresiune sexuală, am replicat.
- Uneori, nu e nevoie. Este suficient să privești.
Dumnezeule, contextul era total nepotrivit pentru ceea ce simțeam eu acum, adânc în pântec.
- El le îmbracă? am întrebat.
CITEȘTI
Maia
Roman d'amourPartea a III-a a seriei "M&M". Maia Sima este un dur și atrăgător medic legist. Dar, pe cât de mult excelează în profesia ei, pe atât de necunoscut îi este fiorul iubirii. Un caz extrem de sensibil formează circumstanțe nebănuite, ea fiind nevoită s...