Maia

Capitolul VI

        Nu a mai spus nimic despre cererea în căsătorie și asta mă călca puțin pe bătături. Adică, de ce a spus-o? Doar ca să scape din ghearele tatei? Nu prea cred. Nu este laș. Atunci, de ce nu a mai adus subiectul în discuție? A fost un impuls?

        Bineînțeles că a fost! Nici un om cât de cât sănătos la cap nu s-ar căsători cu o Sima!

        Am oftat, iar el se întoarse automat spre mine.

       - Ești bine?

        Mă privea puțin încruntat și știam că își pune și el anumite întrebări. De abia dacă am schimbat câteva vorbe în ultimele ore și asta l-a debusolat puțin, însă cum aș putea să îi spun ce simt, mai ales că îmi doream să mă văd mireasă, dar totodată chestia asta mă speria ca naiba!

        Dar de ce nu spune nimic?! Simțeam cum frustrarea crește în mine ca temperatura în termometru și m-am afundat și mai tare în scaunul mașinii, aproape bosumflându-mă.

       - Da, am zâmbit.

       - Vrei să îmi spui ceva? întrebă el, privindu-mă cu coada ochiului și am făcut ochi mari.

        Eu să îi spun lui ceva? Nu pot să cred!

       - Dacă aș vrea, ți-aș spune, am bombănit.

        Puteam să jur că i-am văzut urma unui zâmbet în colțul gurii, dar m-am întors spre geam și am continuat să privesc afară cu ciudă. Nu aveam de gând să-i recunosc imbecilului ăstuia cât mă deranja tăcerea lui stupidă!

        Am continuat să îl ignor până am ajuns la sediu, unde m-a lăsat chiar la intrarea din față și apoi îmi facu dulce cu mâna, fluturând degetele spre mine.

        Imbecil!

        Nu eram în apele mele, așa că am mormăit câte un salut din când în când și m-am dus țintă la lift. Etajul trei era aproape pustiu și am expirat ușurată. Eram cu mâna pe clanță, atât de aproape de biroul meu liniștit, când vocea căpitanului sparse prețioasa tăcere:

       - Sima!

        Mi-am dat ochii peste cap, apoi m-am întors cu un oftat și am zâmbit cât am putut de fals.

       - Da?

       - Trebuia să fii aici deja, își puse el mâinile în șold.

       - Trafic.

       - Nu stai departe.

       - Trafic și control rutier.

       - Două ore?

        Simțeam cum mi se umflă o venă.

       - Trafic, control și depresie în drum spre servici.

       - Păstrează puțină și pentru ziua de salar. Ai un cadou pe masă, îmi făcu semn cu mâna spre biroul meu. A fost adusă acum ce să vezi, fix două ore!

        Și se întoarse și plecă, lăsându-mă ca să îl pomenesc în numele sfinților.

        Într-adevăr, pe masa rece, într-un sac negru, mă aștepta încă un cadavru. Mi-am lăsat lucrurile, m-am echipat și mi-am pus ochelarii, apoi am aprins luminile de deasupra mesei. Am deschis sacul și înăuntru era o femeie tânără, avea cam douăzeci și opt de ani, cu părul mediu și blond, în jur de cincizeci și cinci de kilograme.

        Am rămas câteva clipe asupra ei, privind-o.

       - Este sezonul blondelor?

        Am deschis-o și am început să iau fiecare organ în parte, să îl curăț și să îl examinez, să caut până în cele mai mici detalii, până când ochii m-au usturat din cauza concentrării. Singurul lucru ciudat găsit la ea era un minuscul punct, de un roșu închis, aflat pe aortă.

        Aveam de gând să păstrez acea bucată într-un recipient cu formol, până eram complet sigură dacă este un indiciu sau nu. Ceasul arăta deja ora patru după-amiază în momentul când cineva îmi bătu în ușă.

       - Intră, am răspuns, în timp ce închideam sertarul cu noul cadavru.

        Adam, cu cămașa mulată peste pieptul lui musculos, mânecile suflecate și primii doi nasturi desfăcuți, cu hamul în care îi era pistolul pe după brațe, dându-i un aer atât de masculin și cu acei blugi mulați pe șoldurile bine facute, intră cu o privire ispititoare.

       - Ce cauți aici? am șoptit, șocată.

       - Am venit ca să facem cunoștință, domnișoară Sima, viitoare Bran, vorbi el cu o voce groasă, joasă, excitantă, închizând ușa în urma lui.

        Am înghițit în sec în timp ce se apropia de mine.

       - Eu sunt noul tău coleg, zâmbi ștrengar în colțul buzelor, în timp ce mă prinse de talie și mă lipi de el. Aș vrea să ne cunoaștem mai bine. Mult mai bine...

        Gura lui o găsi pe a mea cu ușurință și începu să mă sărute cu poftă, acum ținându-mă captivă cu ambele mâini și apăsându-și erecția de locul meu intim. Limbile noastre erau prinse într-un joc al seducției și toată supărarea mea era pierdută deja în spațiu.

       - Credeai că nu știu ce e cu tine azi, nesuferită mică? Mârâi el în timp ce îmi băgă o mână pe sub bluză, după cupa sutienului și răsuci între degete un sfârc. Ce ai spune dacă te-aș fute adânc, în stil Bran, ca să te obișnuiești cu ideea?

        Am înghițit în sec și i-am pus o mână pe piept.

       - Adam, suntem la birou, am șoptit.

       - Asta e și ideea, mârâi în timp ce mă prinse de brațe și mă întoarse cu spatele la el.

        Îmi prinse marginile fustei și mi le ridică ușor în sus, cuprinzându-mi fesele în palme și strângând cu putere. Mâna lui alunecă în față, intră în chiloți și înaintă până acolo, delicios de jos. Cu cealaltă mă ținea de abdomen, împingându-mă în el și mi-am lăsat capul pe spate. L-am simțit sărutându-mă pe gât, lingând, ca mai apoi să îmi prindă lobul urechii între dinți și să îl sugă încet.

       - Adam..., am șoptit excitată, cu ochii închiși pentru a-mi permite doar să simt.

       - Acum, iubito.

        Dintr-o mișcare, chiloții zăceau sfâșiați pe jos și el mă aplecă peste birou, deschizându-se la blugi. Sunetul fermoarului îmi provoca fiori până adânc, în pântec. Și tot atât de adânc l-am simțit și pe el, când dintr-o mișcare bruscă, intră în mine.

        Uitasem deja faptul că suntem la locul de muncă, că suntem colegi și mai ales, că oricine putea să încerce ca să intre în biroul meu.

        Și avusese dreptate, era memorabil! Cu mine peste birou, gemând și strângând marginea acestuia în mâini, el în spatele meu, atât de puternic, masculin și sexy, mișcându-se așa cum îmi place mie. Era deja amețitor, simțeam plăcerea crescând și am explodat amândoi, transpirați și obosiți.

       - Nu te relaxa prea tare. Diseară o să facem baie împreună.