Maia

Capitolul X

        Eram pe cale sa ii cunosc singurele rude in viata ale viitorului meu sot. Adam nu mentionase niciodata nimic despre familia lui, iar despre intreg trecutul stiam doar franturi. Intelegeam asta, crescuse intr-un orfelinat si toata lumea stia cat de grea este viata intr-un asemenea loc. Nu am pus intrebari si eram convinsa ca va vorbi cand va simti nevoia sau cand va fi pregatit.

        Era incordat, abia scosese cateva vorbe tot drumul si bătea cu degetele in volan intr-un ritm doar de el știut. Îmi spusese că trebuie să ieșim din oras și să nu mă aștept la nu știu ce conditii, de parcă asta ar fi contat oricum. L-am strâns de mână ușor când a parcat la marginea unui satuc, in fata ultimei case, si i-am zambit incurajator. El doar schiță o umbră a unui zambet.

        Căsuța era mică, vopsită într-un verde spalacit de vreme si timp. avea geamuri din lemn putred, mici și patrate, iar o prispa mica era încadrată de un gărduleț mic si șubred.

       - Am ajuns, spuse Adam, după ce trase aer adânc in piept și mă luă de mână.

       - Pare pustie, am spus încet, dar imediat ușa se deschise si o femeie subțirică apăru de după ea.

       - Adam? întrebă femeia cu un amestec de mirare si neîncredere.

       - Chiar eu, rânji el, mergând spre ea și strângând-o formal în brațe.

       - A trecut atâta... timp..., șopti femeia, privindu-l încă cu ochi mari.

       - Cincisprezece ani? Întreba el retoric si se întoarse spre mine. Dina, ea este Maia. Logodnica mea.

        M-am apropiat și am îmbrățișat-o si eu stângace, iar ea îmi zâmbi puțin mai cald.

       - Intrați, ne invită femeia si deschise usa, facandu-ne loc.

        Casa avea în interior pereții din cărămidă, podeaua și tavanul din lemn. Era modest mobilată și am trecut printr-un mic hol cu două uși în laterale pentru a ajunge în sufragerie. Un bărbat grăsuț statea la masa din mijlocul camerei, dar se ridică instant când îl văzu pe Adam.

       - Nu se poate..., exclama el uimit.

       - Salut, Iona, zâmbi Adam cu o căldură detașată.

       - Cum... adică... Dumnezeule, e o surpriză să te revăd! Continuă în cele din urmă Iona propoziția, cu ochii la mine.

        Veni și dădu mâna cu Adam, privindu-ne când pe unul, când pe celălalt.

       - Maia este logodnica lui Adam, vorbi femeia pentru ai răspunde întrebărilor lui nerostite.

       - Ah, am înțeles! Am înțeles! Luați loc!

        Ne-am așezat și noi la masa de la care se ridicase Iona mai devreme. Femeia aduse repede doua pahare si ne servi cu suc, cafea si prăjitură.

       - Motivul pentru care v-am deranjat astăzi, este că... urmează să ne căsătorim. Și tinând cont că voi sunteți singurele rude pe care le mai am în viață, am dori ca să vă invităm la nuntă.

       - Felicitări! E o veste minunata! Zâmbi Dina.

       - Mulțumim, i-am răspuns.

       - Adam... care este ultima ta amintire pe care o ai cu noi? Îl întreba bărbatul si l-am vazut pe Adam încruntându-se puțin.

        Probabil se gândea la asta. Fusese mic când asistența socială îl repartizase la centrul în care crescuse.

       - Păi, îmi amintesc cum am furat cireșe din copacul bătrânului Nae. Mi-am luat o cârjă peste spate și tu mi-ai luat apărarea. Apoi, ne-au bătut la ușă femeile alea și... Am fost nevoit să plec cu ele.

        L-am prins de mâna si l-am strâns ușor, simțindu-mă neputincioasă în fața durerii vechi care îl apăsa. Și-a împletit degetele cu ale mele și mi-a zâmbit ușor.

        Cei doi s-au privit câteva clipe, apoi Iona a oftat adânc și și-a trecut o mână prin păr.

       - Desigur că vom veni la nuntă, Adam, băiete, spuse el într-un final.

        Am mai stat aproximativ o oră împreună cu acest cuplu modest și drăguț. Au fost extrem de uimiți ca să afle faptul că Adam este detectiv, iar Dina îmi spusese că sunt prea finuță pentru a lucra cu cadavre. Dacă ar știi din ce familie fac parte...

        La plecare, Adam le-a oferit numerele noastre de telefon și se vedea că este mult mai relaxat decât fusese când am venit.

       - Mă simt mult mai ușurat, știi? De parcă am început încetul cu încetul ca să fac pace cu trecutul meu. Deși, cred că mai am cale lunga până acolo.

       - Dar... ce te reține? am șoptit, privindu-l, iar el se încruntă automat, strângând volanul intre degete.

       - Am fost dat spre adopție unei familii..., începu el să vorbească cu voce joasă. El era...

       - Iubitule?

        Pe fruntea lui, broboade de sudoare ii apăru și toată culoarea îi dispăru din obraji.

       - Adam, iubitule? Sunt aici! Nu te mai gândi la asta, sunt aici!

        Viră brusc spre dreapta pe primul drum de țară, între copaci și tufe și puse brusc frână. Opri motorul, își dădu scaunul în spate și mă privi intens.

       - Vino pe mine!

        M-am ridicat și am pus un picior peste el, călărindu-l în timp ce el ma susținea de talie. Am început să ne sărutăm cu sete, adânc și grăbit, în timp ce Adam îmi ridică peste fund fusta strâmtă din elastan. Degetele lui au trecut de chilot și m-au făcut să gem în sărut, în timp ce mă mângâiau peste locul acela mic și plin de extaz.

        L-am ajutat ca să își deschidă pantalonii și l-am atins, strangându-l în mână și făcându-l pe Adam să scoată un sunet gros din gât. Mă mușcă de buza de jos și îmi ridică brusc fundul, intrând adânc în mine.

       - Oh, da..., am oftat, mișcându-ne în sincron și ne-am lăsat purtați de val și de moment, până când finalul amețitor ne cuprinse pe amândoi.

***

        Adam parcă în subteran și îmi spuse că mă conduce până la birou, pentru a lua copii si după ultimele mele rapoarte. Însă ușa biroului meu era deschisă când am ajuns iar căpitanul, împreună cu patru detectivi, mă aștepta agitat înăuntru.

       - Maia Sima, din această clipă ești sub protecția noastră! Adam, ți se va lua cazul și îți interzic cât se poate de clar ca să te mai implici în această anchetă!

        Se pare că de ce ne-a fost frică nu am scăpat...