Maia

Capitolul XII

        Mă întorceam de pe o parte, pe alta. Nu puteam să mă odihnesc, nu puteam să adorm, nu aveam stare. Chiar și prăjiturelele mâncate la film, înainte să adormim, parcă se certau în stomacul meu. Cuvintele Dinei mi-au rămas scrijelite în minte și mi-au făcut pielea de găină. Dar dacă era o glumă de prost gust? Nu, nu părea. Discuțiile ei aprinse cu Iona și felul în care l-a privit pe Adam, mă făceau să cred că ea chiar vorbise serios.

        M-am ridicat puțin amețită din pat și am mers ca să îmi pun un pahar cu apă. Două cuburi de gheață și l-am băut pe nerăsuflate. La întoarcere, privirea îmi cade pe laptopul din sufragerie. Mă așez pe canapea turcește și iau laptopul în brațe. Îl deschid și mă gândesc puțin. "De unde a plecat"...

        Adam a plecat de la ea, de la Rebecca. Dar era divorțat. Am văzut chiar eu toate actele și sentința de divorț. Dar... poate ar trebui să gândesc mai departe de atât. Orfelinatul. Adam a crescut la orfelinat. Am tastat numele instituției și am citit cam tot ce ținea de ea. Nu era mare lucru, strângeri de fonduri, modernizări de-a lungul anilor, un incendiu. Se pare că fusese un incendiu acum cincisprezece ani, dar Adam nu era acolo atunci. După câte știam, în perioada aceea era încă la Iona și Dina.

        Am apăsat pe butonul de revenire la adresa de acasă. Nu găseam nimic, deja începeam să mă acuz singură de paranoia și am oftat. Mă jucam absentă cu o șuviță din părul meu blond, învârtind-o pe după degete. A plecat... de unde a plecat...

        Dina clar avea o problemă, iar eu aveam una și mai mare pentru că o luam în serios! La urma urmei, ce știa ea? Trăiește în satul acela mic, uitat de lume!

        Asta era!

        Dacă vorbea din experiență? În cele din urmă, Adam a plecat de la ei la orfelinat!

        Am scris numele satului și printre câteva articole, poze vechi și alte articole care nu aveau nici o legătură cu ceea ce eu căutam, am găsit și unul în care se amintea de un deces mediatizat. Am găsit și link-ul direct spre articolul original, așa că am apăsat pe el.

        "În dimineața zilei de 30 mai, trupul neînsuflețit al bătrânului Nicolae Gavril a fost găsit de către nepotul acestuia, un tânăr în vârstă de douăzeci și doi de ani. Ancheta este în plină desfășurare. Cei de la fața locului spun că acesta ar fi căzut și s-ar fi lovit la cap. Polițiștii sunt însă de altă părere, dar nu doresc să se pronunțe până când testele de laborator și întreaga anchetă le va dovedi contrariul."

        Am căutat mai multe informatii, dar se pare că știrea nu mai fusese actualizată. Misterul din jurul morții bătrânului probabil rămase nedezlegat. M-am lăsat pe spate, privind ecranul laptop-ului.

        De ce aveam impresia că îmi scapă ceva?

       - Ce faci aici?

        Vocea puternică a lui Adam mă făcu ca să tresar, speriată. Mi-am dus o mână la piept, respirând sacadat.

       - Îmi pare rău. Te-am speriat?

        În timp ce Adam se apropie de mine, am închis laptopul, cu gândul ca să șterg istoricul mâine dimineață.

       - Nu aveam somn, citeam niște articole, am răspuns zâmbind și el îmi lua laptopul din brațe, aruncându-l ușor mai departe pe canapea.

       - Nu vrei să ai un motiv mai bun pentru care să nu dormi la ora asta? Mă întrebă el cu voce joasă, iar mie mi se strânse stomacul, încântat.

       - Ba da...

        Adam se aplecă și începu să mă sărute la început lent, apoi tot mai apăsat și carnal, în timp ce eu m-am ridicat în genunchi pe canapea pentru a ajunge mai ușor la el. Dar mă prinse tare cu mâinile de talie și mă răsuci brusc, cu spatele la el. Îmi puse o palmă pe spate și mă aplecă pe spătarul canapele, astfel încât stăteam cu fundul în sus, spre el.

        Prinse pantalonii de pijama de margine și îi trase în jos, dezgolindu-mă, apoi mă sărută pe lângă marginea chilotului, coborând încet și deodată cu el, și piesa de lenjerie. L-am simțit în centrul plăcerilor mele și am scos un "ah" prelung, urmat de alte gemete incoerente. Mâinile lui mă strângeau tare de talie și mă aduceau tot mai aproape de el, până am început ca să tremur ușor.

       - Acum, șopti el în timp ce se ridică și își făcu loc între picioarele mele.

        L-am simțit pe deplin și am strâns spătarul canapelei în mâini, gemând cu ochii închiși și bucurându-mă de moment. De noi.

       - Ești în totalitate a mea, Maia Bran. În sfârșit, îmi șopti el la ureche, înainte ca finalul să mă cutremure.

Adam

        Maia dormea liniștită în camera noastră. Mă simțeam obosit, nici nu mai știam despre ce a fost filmul de aseară și nici nu voiam ca să îmi amintesc.

        Pregăteam cafeaua și tocmai scoteam niște croissante din cuptor, când Maia își făcu apariția în bucătărie. Ciufulită, în pijamaua ei subțire și cu un zâmbet mulțumit pe față. Era atât de frumoasă!

       - Bună dimineața, toanto! Am întâmpinat-o zâmbind și întinzându-i o cană cu cafea.

       - 'Neața, imbecilule, răspunse căscând.

       - Mă bucur să văd că măcar unul dintre noi a dormit bine aseară.

       - Nu te-ai odihnit? Mă întrebă, așezându-se la masă și sorbind încet din cană, tresărind când se arse puțin la limbă.

       - Ai grijă. Nu prea, încă mă simt obosit. Sper să îmi treacă când ajung la birou.

       - Apropo de aseară, zâmbi ea conspirativ. Mulțumesc.

        Am privit-o și eu, răspunzându-i automat la zâmbet si gândindu-mă, într-o secundă, la ce se referă.

        Oh, prăjiturile! Le văzuse în vitrina unui magazin și era foarte încântată că acceptasem să avem seara filmelor.

       - Cu plăcere, iubito, am spus, sărutând-o pe buze.

        Am pregătit două farfurii, sosul de ciocolată, gemul și untul. Ea mânca cu unt topit si puțină ciocolată, sau uneori doar cu unt.

       - Un croissant sau două?