Maia

Capitolul IX

       - Cred ca mi-e rău de la stomac...

        Mi-am dat ochii peste cap. Tata avea un mod atât de "subtil" când era vorba ca să dramatizeze, încât îmi venea uneori să îl strâng de gât.

       - Max, comportă-te frumos, îl dojeni mama.

        Își dădu ochii peste cap.

       - Bărbia, domnule, își drese croitorul glasul și tata ridică capul, scoțând un oftat prelung.

        Nu îi plăcea să se îmbrace la costum. O făcea la ocazii extrem de speciale. Îl vedeam într-o pereche de pantaloni eleganți și cămașă, dar niciodată la patru ace din cap până în picioare. Uite că pentru toate există un început.

       - Și... ești sigură că nunta asta se mai ține? întrebă el, încercând ca să pară relaxat și inofensiv. Adică, știu un loc gen Vegas mai de la țară, unde se dau certificate de căsătorie lipite cu jeleuri și toată lumea e mulțumită!

        Croitorul rămase blocat, cu acele de gămălie între degete și îl privi pe tata șocat.

       - Nici o șansă, am chicotit.

       - Îți cumpăr o mașină nouă!

       - Îmi iubesc mașina.

       - Un card nou și strălucitor?

       - Câștig suficient, am rânjit.

       - Daca vrei... AU! strigă el, întorcându-se brusc spre bărbatul care ținea acum unul dintre ace, îndoit ce e drept, în mână. Ai făcut-o intenționat, nenorocitule! 

        Tata îl prinse de guler pe omulețul răsfirat și îl ridică câțiva centimetri deasupra podelei.

       - Max! Pune-l jos! strigă mama panicată.

        Surprinzator, el chiar o ascultase, dar il așeză jos extrem de incet si aproape mârâind spre el.

      - Bun băiat, rânji mama si eu am pufnit în râs.

      - Vrei o bătaie la fund aici, de față cu fiică-ta? îi zâmbi tata drăcește și ea se înroși până în vârfurile urechilor.

        Am respirat cu adevărat ușurată când am ieșit din croitorie. Nebunia familiei Sima era recunoscută de toți apropiații noștri... și nu numai. Mă miram că mai dorește cineva din orașul ăsta ca să colaboreze cu noi. Bineînțeles, familia noastră era respectată și cunoscută ca fiind punctuală, harnică si prosperă, dar nici tata nu ezitase ca să se impună când era nevoie, indiferent dacă era vorba de familie sau de contracte în jurul cărora se învârteau sume mari de bani.

        Îmi amintesc că o data, se întâmplase ca să fiu la el la sediu când negocia un contract important, dar mirosise tata ceva putred la mijloc. Le-am făcut o ieșire marca Sima și a doua zi se răspandise vestea cum că el avea grave probleme nervoase și fiică-sa era o nebună cu acte în regulă.

        A fost amuzant!

       - Spune-mi că nu mai avem multe pe listă, îmi șopti mama complice si se uită cu subînțeles la soțul său, care își aprinse o țigară și trăgea cu sete din ea.

       - Doar florăria, i-am zâmbit.

       - Doamne ajută, oftă ea resemnată.

        Dar, bineînțeles ca tata era... tata. Cât timp eu, mama, managaerul florariei, care era o doamnă drăguță la vreo patruzeci de ani si Adam pe video call, încercam ca să ne hotărâm daca să alegem frezii sau iasomie ca mireasma predominantă, el întrebă brusc:

       - Trandafiri negri nu aveti?

        Mama isi dadu ochii peste cap, eu am ridicat o sprânceană, Adam se încruntă si doamna manager a ramas cu gura usor intredeschisa.

       - Desigur ca avem. Aveti si un deces in familie sau...

       - Da, din păcate, se întristă el brusc si daca nu il cunosteai, mai ca iti venea ca sa il iei in brate si sa il consolezi. A murit virginitatea fetei mele. Si mândria mea ca tata odată cu ea. Au murit visele si sperantele mele, dramatiza el in continuare.

       - Se pare ca nu si nesimțirea, comenta Adam din telefon.

       - Îți cumpăr o coroană, Adam? îl întrebă tata dulce.

       - Două, vă rog! Nu pot să vă las pe dinafară!

       - Bine, bine, gata voi doi! m-am rastit si m-am întors cu spatele, continuând ca să vorbesc cu logodnicul meu. Noi doi povestim mai târziu, ai grijă de tine, da? Te iubesc.

       - Si eu te iubesc, doamnă Bran, spuse el mandru si apasat si tata se prefacu ca vomita.

       - Parca ai avea cinci ani, il dojeni mama si doamna manager ne privea ca pe o trupa idioata de acrobati dezechilibrati.

***

        Avea un dresing impresionant, tinand cont ca mereu era imbracat in camasa la munca. Imi treceam degetele peste ele, in timp ce el facea dus cu usa baii intredeschisa, pentru a ne putea auzi.

       - Ce ai ales pana la urma? aproape striga Adam, pentru a acoperi sunetul apei.

       - Frezii, am raspuns, pipaind materialul fin al unei camasi de un albastru foarte deschis. 

       - Perfect. Si in legatura cu invitatiile, ma gandeam ca sa incepem cu rudele mele. Sunt mai putine si scapam usor.

        M-am oprit, procesand ce tocmai am auzit.

       - Tu mai ai rude... in viata?

       - Da, ceva veri mai indepartati de ai tatei. Nu am tinut niciodata legatura cu ei, mai mult decat o urare de sarbatori, dar ar fi dragut sa am pe cineva si din partea mea la nunta.

       - Da, chiar ar fi, am zambit si apa de la dus se opri, iar Adam aparu in prag, doar cu un prosop infasurat in jurul taliei.

       - Mi-ai ales haine, nevasta? ma intreba cu acea voce joasa si sexy.

        Am dat din cap ca nu si am inghitit in sec.

       - Atunci avem o problema. Va trebui sa ma egalezi la numarul de haine. Adica zero.

        Adam se apropie de mine si ma ajuta ca sa imi dau peste cap tricoul de casa, apoi se apleca și îmi coborî lent pantalonii și chiloții jos, sarutandu-mi abdomenul în timp ce făcea asta si provocandu-mi fiori interzisi. În mai puțin de câteva minute, am rămas si eu fără haine. Se așeză pe micul taburet și mă prinse de talie, facandu-ma să mă așez fix in...

        Oh, Doamne!

        Ma mișcam ghidată de el, eu conducând, până când el mă prinse de barbie si îmi intoarse blând capul:

       - Privește, iubito, cât de bine ne potrivim, imi șopti la ureche, respirând întrerupt.

        În fața noastră era o oglindă imensa, cât întreaga usa de sifonier. Se vedea perfect cum ne uneam și priveam hipnotizați ori acolo jos, ori unul în ochii celuilalt.

        Da, ne potriveam al naibii de bine!