Continuarea cartii "Elementul Disparut"
Trezindu-se intr-o lume complet diferita , Aalyah afla lucruri noi. Afla raspunsuri la niste intrebari pe care nimeni niciodata nu le-a inteles. Isi face noi prieteni si noi dusmani. Demonul din ea se trezeste...
Un vant puternic trece pe langa mine in timp ce cad rapid in jos. Am renuntat la urlat pentru ca nu are sens sa o fac si a inceput sa ma doara gatul. Aerul se incalzeste treptat , facandu-ma si mai confuza. Nu stiu unde cad si incepe sa imi fie frica. In departare se zareste un punct stralucitor. Tresar cand vad luminita aia , corpul fiindu-mi umplut cu mii de fiori. Ceva parca ma atrage spre locul ala. E foarte ciudat. Cu cat cad mai mult , cu atat punctul se mareste. Probabil punctul nu e punct. Mda , e foarte logic ce gandesc.
Inima mea incepe sa bata tot mai tare cand ma apropii de punct. Fostul punct. Acum pare urias. Incep sa tip cand imi dau seama ca atunci cand o sa ating pamantul , o sa mor. Am cazut cativa kilometri , e imposibil sa supravietuiesc loviturii. Ma panichez , cautand cu privirea ceva de care sa ma tin. Din nefericire , nu gasesc nimic. Nici o creanga , nici o stanca , nimic. Inchid ochii strans , asteptand contactul cu pamantul. In minte imi apare fata draguta a lui Andrew si gandul ca nu o sa il mai intalnesc niciodata. Cateva minute trec , eu fiind atat de absorbita de gandurile cu Andrew incat nu observ ca nu mai cad. Deschid ochii confuza. Tot ce vad sunt niste flacari. Flacari uriase , rosii , ce se misca din stanga in dreapta. O flacara sta incolacita in jurul taliei mele , tinandu-ma ca sa nu cad. Imi indrept usor mana spre pamant. Flacara ma asculta , lasandu-ma jos. Aud un sunet puternic , de parca doua lucruri s-au ciocnit. Privesc in spatele meu. Vad sabia lui Xaphan trantita de pamant. Ea cand a cazut ? Dar de ce ma intreb asta ? In Atax Obitus nimic nu are sens. Ma apropii de sabie , luand-o in mana. Ma simt de parca tin propria-mi sabie. Dau din umeri. Ridic mana , flacarile micsorandu-se putin. Acum pot sa vad mai bine locul asta. In dreapta mea vad un tunel gigantic. Incep sa merg spre tunel. Ajunsa inauntru , vad ca flacarile urca pe pereti , lasand cale libera spre... Nu am idee spre ce. Nu prea am de ales , asa ca incep sa merg inainte. Nu stiu ce ma asteapta la sfarsitul tunelului. Ma rog , am invins demonii mai mult decat o data , sunt pregatita pentru orice.
Tot mergand , flacarile se intind spre mine , atingandu-ma usor pe corp. E foarte ciudat cum atingerea lor se simte ca o imbratisare. Gandul asta ma duce , ca de obicei , spre Elemente , in special spre Andrew. Imi e atat de dor de ei incat simt ca o sa iau razna curand , de parca sunt o fetita plangacioasa. Imi e dor sa ii tachinez , sa ii enervez , sa lupt cu ei , sa mananc cu ei , sa traiesc cu ei , sa ma cert cu ei. Mi-e dor sa fac toate lucrurile existente cu ei. Imi vine sa plang la gandul ca exista o sansa sa raman aici , cu celelalte Focuri. Poate ca ar trebui sa ma simt bine cu persoanele ca si mine , insa nu. Vreau acasa si sper sa se intample cat mai curand.
Peste ceva timp am ajuns la capatul tunelului. In fata mea sta o usa din piatra de vreo trei metri cu niste simboluri ciudate pe ea. Nu am idee ce inseamna , insa mi se par cunoscute. La naiba , sunt prea curioasa. Vreau sa stiu ! Ma aplec , punandu-mi mainile pe pamant. Imi ridic incet picioarele. Ma intorc spre usa stand invers. Privesc simbolurile. Cand sunt invers , reusesc sa recunosc limba. E o limba straveche a pamantului pe care am invatat-o la scoala. Simbolurile de pe usa inseamna Xaphan. Din cauza socului imi pierd echilibrul , fiind pe punctul de a cadea in cap. Imi pun picioarele pe pamant , ridicandu-ma. Dupa usa asta se afla Xaphan ? Aici se ascundea prostul... Ma intreb cum arata. Imi ridic mainile in aer , formand o sfera de foc. O arunc spre usa , vazand scantei si praf sarind peste tot. Ma intorc cu spatele ca sa nu imi intre tot praful ala in ochi sau in gura. Cand mica explozie e gata , privesc gaura din perete pe care am provocat-o. Ma strecor prin ea entuziasmata. Ajunsa in locul respectiv nu observ nimic deosebit de tunel. Peste tot se afla flacari. Aud niste sunete ciudate de lanturi. Ma incrunt confuza. Aud un suierat puternic venind din stanga mea. Imi activez puterea speciala ce ma face sa devin o fantoma. Un lant portocaliu ce arde a trecut prin mine , lovindu-se de pamant. Un crater s-a format in jurul lantului. Inghit in sec gandindu-ma la ce avea sa se intample daca lantul ma lovea. Ma intorc incet spre stanga. Ma albesc la fata , acum probabil aratand exact ca o fantoma. In fata mea sta o creatura inalta cat doua de mine. E cel mai ingrozitor , infricosator , urat si scarbos lucru pe care l-am vazut in toata viata mea. Chestia ciudata e ca noi doi ar trebui sa ne asemanam.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Imi dau seama ca acesta este Xaphan , primul Foc. Tot corpul lui este facut din foc , eu nevazand petic de piele pe el. Peste foc are un fel de armura neagra. Acea armura neagra ii serveste drept picioare. Sincer , seamana cu un paianjen. Cat timp am stat in Yroni , taramul demonilor , nu am vazut niciodata asa ceva. Incep sa cred ca Ruth a adus in Atax Obitus persoana gresita. Eu nu seman cu el. Imi dau seama ca inca ii tin sabia in mana , iar lantul lui e langa picioarele mele. Ma aplec rapid , luandu-l in mana.
- Sa stii ca nu e o idee prea buna sa iti arunci armele. zic eu cu un zambet ironic pe fata.
Xaphan ma priveste uluit.
- De unde ai sabia mea ? A ramas blocata la suprafata.
Glasul lui e puternic si ragusit , provocandu-mi fiori prin corp.
- De unde crezi ca vin ? intreb eu amuzata.
- Credeam ca ai cazut din cer , insa se pare ca nu. Of , cum am putut sa gresesc !? zice el sarcastic , dramatizand totul.
Ruth a avut dreptate in privinta asta. Eu aveam sa spun acelasi lucru.
- Daca reusesti sa stai aici inseamna ca esti Foc. Nu te-am mai vazut pana acum in Atax Obitus , iar Focul e disparut din cauza a doi prosti. Cum ai ajuns aici ? intreaba Xaphan incruntat.
- Pai , vezi tu... Un artist nu isi dezvaluie secretele. zic eu ranjind.
- Pari un fel de corcitura intre proasta si tampita. zice el ganditor.
- Daca ai fi fost de doua ori mai destept , tot idiot ai fi. zic eu zambind.
- Acum a venit timpul sa te faci o persoana disparuta. Nici peretii nu iti doresc prezenta aici. zice el.
- Okay. zic eu ranjind larg.
Ma fac invizibila cu tot cu armele lui. Zambetul de pe fata lui dispare. La asta nu se astepta. Sunt fenomenala ! Xaphan ma cauta cu privirea nervos.
- Xaphy... soptesc eu incet , zambind draceste.
Imi folosesc puterile , ajungand in spatele sau.
- Oare unde sunt ? intreb eu incet.
- De unde imi stii numele !? intreaba el nervos.
- Eu stiu totul. Pacat ca tu nu stii nimic. spun eu , venind in dreapta lui.
Xaphan incearca sa ma apuce , insa eu apar in stanga sa.
- Pacat ca nu stii ca Focul a aparut din nou si ca a invins demonii. Sunt mai puternica decat tine , Xaphy ! ma rastesc eu.
- Da-mi armele si promit ca o sa te las sa traiesti. zice el.
Prin minte imi trece o idee geniala.
- Iti dau armele daca imi spui cum sa ajung inapoi in Dabrus. zic eu.
Xaphan priveste precaut in jurul sau , cautandu-ma cu privirea. Eu ma departez de el , asigurandu-ma ca nu ma poate rani.
- Tic tac , tic tac. Timpul trece , Xaphan. O sa plec daca nu imi spui ce vreau sa aud , si nici nu o sa stii. zic eu.
Xaphan ofteaza. Trebuie sa recunosc , nici mie nu imi place santajul. Insa uneori trebuie folosit.
- La suprafata , in Atax Obitus , exista niste munti. In cel mai inalt munte exista o usa ce duce spre un portal. De acolo stii ce sa faci. spune el.
Ranjesc. Merg tiptil pana la gaura din perete , iesind din locul in care Xaphan sta. Inca tin armele lui in mana. Incep sa fug prin tunel , auzindu-l cum ma cauta. Flacarile se agata de mine si ma imping im fata , incercand sa imi mareasca viteza. Ce sa spun , Xaphan mi-a fost de folos. E problema lui ca sunt un mic diavol si nu poate sti la ce sa se astepte de la mine.
