Cuibul Viperelor

Capitolul 4

   Numai tacâmurile de argint ce se loveau din când în când de farfuriile de porțelan și lemnele ce trosneau în șemineu făceau ca liniștea ce se lăsase asupra lor să nu mai fie atât de apăsătoare. Încruntături erau pe chipurile tuturor. Numai Serafina, ce fredona ușor un cântec în dreapta lui Miloje și Cletis, care se freca lingușitor de piciorul lui, aveau chef să fie băgați în seamă.

   Candelabrul ce lumina deasupra lor proiecta umbre macabre, lente pe fața albă de masă.

   Farfuria din fața lui era la fel de plină ca atunci când își luase locul în capătul mesei și dăduse astfel semnalul că ceilalți puteau începe a se ospăța, însă paharul de cristal se umplea și se golea cu vin cât ai clipi din ochi. Nu își putea aduce aminte când fusese ultima dată când își umpluse stomacul cu altceva în afară de lichide, însă pofta de mâncare era inexistentă, chiar dacă trupul lui trăgea semnale de alarmă. Se simțea mai slăbit ca niciodată, de parcă mușchii i se atrofiaseră și plămânii intraseră într-un stagiu de hibernare. Îi era din ce în ce mai greu să rămână concentrat și să meargă drept, fără să se simtă amețit și să se sprijine de pereți.

   Și, de parcă nu era suficient, un strop de sânge pică pe marginea farfuriei.

   — Cine va rămâne la cvartir când vom ocupa castelul, milord?

   Își șterse nasul cu o fracțiune de secundă înainte ca Serafina să-și ridice privirea spre el și să-l ochească întrebător. Își trecu indexul peste pata de sânge și o frecă de degetul mare, până când buricele mănușilor ajunseră să prindă o nuanță rozalie.

   — Cullen și lady Dacia, bineînțeles.

   Cei numiți căscară ochii de surprindere și încremeniră câteva clipe. Avaya se uită la el de parcă nu mai știa ce să facă pentru a înțelege ce era în mintea lui.

   — Noi?! îl auzi pe bucătar scheunând. Dar ce vom face dacă se va întâmpla ceva rău între timp? Cullen nu știe decât să mânuiască cu pricepere cuțitul de bucătărie și lady Dacia e prea bătrână ca să lupte.

   — Am luat parte la mai multe încăierări decât tine, băiete, îl sfredeli femeia cu privirea, apoi se întoarse spre el. Sunt măgulită, milord, dar Cullen are dreptate. Ce om face dacă suntem atacați sau se trezește vreun tâmpit să vină și nu știe de plecarea fetei? Am fost norocoși până acum că nu au venit pe timpul zilei, dar...

   — Nu am niciun folos de voi la castel. Sunt sigur că vă descurcați, Cazimir o întrerupse. Avaya poate zbura până aici în timpul zilei, nu plecăm la capătul lumii, până la urmă. Și avem Portalul.

   În stânga lui, Aureus își trosni degetele. În dreapta, scaunul Rhodei rămase pustiu.

   — Am nevoie de Aureus, continuă. E persoana potrivită pentru toate treburile murdare. Zavian a crescut într-o împărăție – nu mă îndoiesc că știe mai multe lucruri despre conducere decât mine. Miloje, dacă s-ar deranja să-mi adreseze un cuvânt, e melaki.

   — Iar tata are mai multă influență decât cei mai mulți consilieri regali, Serafina zâmbi mândră.

   Cazimir își încrucișă ochii cu ai ei. Nu îi plăcea să se folosească de orice ar fi avut femeia blondă de oferit, însă în acele momente nu avea de ales. Nu obligase pe niciunul dintre ei să i se alăture și nici nu îi întrebase dacă vor să rămână alături de el, ci se oferiseră de unii singuri, iar pentru asta nu putea decât să fie recunoscător.

   Ceilalți își reluară masa, mestecând și bombănind din când în când despre lucruri pentru care el nu se sinchisi să își ciulească urechile. Cuibul Viperelor se schimbase într-o noapte cât nu o făcuse în șase veacuri.