Cuibul Viperelor

Capitolul 22

   Fularul îi înconjura gâtul asemenea unui șarpe ce voia să-și sugrume prada. Îl simțea de parcă voia să îi intre în carne și să îi ia toată răsuflarea. Cu toate astea, nu putea alunga frigul care o făcea să tremure ca și cum ar fi fost dezbrăcată, și nu înfofolită în cele mai groase haine ale sale.

   Zeii vor să mă pedepsească, își tot repeta în minte. Știu că e greșit ce fac și mă pedepsesc. Le simt respirația și le aud blestemele. Vântul rece îmi e călău. Aș putea să mă transform într-un ghețar; nu mi-ar sări în ajutor. Nu le pasă de mine.

   Își îndoi degetele în mănuși. Abia le mai simțea. Nici nu era sigură dacă nu i se desprinseseră din articulații, de fapt. Era atât de frig și nici măcar nu se lăsase seara de mult timp.

   Chipul tatălui ei era greu de descifrat. Privea nemișcat lacul imens ce se întindea în fața lor, mărginit de o sumedenie de copaci încărcați de zăpadă. Ochii negri țineau lăcaș furiei care luase naștere de îndată ce îi spusese că Rhoda purta deja un copil în pântece și că ar fi născut cu mult timp înainte ca ea să rămână măcar însărcinată. Stefan Hejna își ieșise din minți și își chemase imediat melakii și înșeuase caii cei mai puternici, pornind în trombă spre lacul pe fundul căruia zăcea de o eternitate prietenul său cel mai bun. Și asta abia de se întâmplase seara trecută. Zăpada le întârziase cu mult călătoria.

   O ogienski, un wodski și un vadki stateau unul lângă altul în stânga sa. Niciunul dintre ei nu avea mai mult de 35 de ani. Femeia era văduvă și avea un copil. Manipulatorul aerului urma să se însoare la vară. Celălalt, care părea să se cutremure asemenea apei de sub stratul de gheață ce acoperea lacul, de parcă ar fi fost unul cu ea, plănuise să plece chiar în acea zi spre Ținuturile Calde. Îi auzise vorbind în hanul în se cazaseră pe drum.

   Buzele-i sângerii mângâiară marginea de lână a fularului.

   — Nu ar trebui să facem asta, papa, repetă pentru a doua oară cuvintele ce o nelinișteau. Fata e însărcinată. O să nască în mai puțin de câteva luni.

   Stefan nici nu se întoarse spre ea când vorbi pe un ton grav:

   — Multe femei mor când le vine sorocul. Mulți copii mor înainte să vină pe lume. Și mai mulți mor după aceea.

   Simți amenințarea din spatele cuvintelor sale. Dacă nu i s-ar fi întâmplat nimic Rhodei și pruncului ei, Stefan ar fi asigurat contrariul.

   — Trebuie să fie altă cale.

   Îl văzu rotindu-se pe călcâie. O aținti doar o clipă înainte ca palma lui grea să-i izbească din plin obrazul cu atât de multă forță, încât picioarele îi cedară sub greutatea corpului și se prăbuși ca o păpușă fără vlagă. Zăpada rece îi udă poalele rochiei și mănușile. O picătură de sânge pătă albul pur al omătului. Nimeni nu se deranjă să o ridice de pe jos sau să-i sară în ajutor. Lacrimile care îi înțepară ochii și care i se prelinseră pe obraji o dureau mai tare decât rănile pe care le simțea în genunchi și în palme. Tatăl ei nu o lovise niciodată înainte.

   — Nu ți-am permis să-mi întorci vorba, Serafina. Am făcut mai multe decizii înțelepte într-o singură zi decât ai făcut tu în întreaga-ți viață. O să te pun pe tron, chiar și de vei fi moartă. Nu am așteptat atâtea sute de ani doar ca să rămân același negustor care-și vede fiica destrăbălându-se de dimineața până seara cu cine apucă, fără să aibă ceva de câștigat din asta. Mi-ai frânt inima când eram muritori. Ai așteptat să-ți pierzi inocența în patul lui Cazimir și după ți-ai făcut de cap cu cine ai apucat. Ai adus ocara tuturor asupra mea. Ce dacă nu ți-a fost fidel? Niciun bărbat nu e devotat unei singure femei, draga mea. Îl iubeai, îi erai logodnică, dar nu ți-ai putut ține picioarele strânse. Dacă ai fi rămas însărcinată de atunci, nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat acum. E numai vina ta. De asta voi lua deciziile în locul tău, iar tu mă vei asculta ca fata cuminte care îmi ești. Ne-am înțeles?