Cuibul Viperelor

Capitolul 11

   Terciul din fața ei o făcu să se strâmbe dezgustată, amintindu-și de vremurile în care mânca același fel de mâncare la fiecare masă când plecase cu regimentul. Își aduse aminte de Lachlan și de strâmbăturile pe care le făcea când mesteca pleava fără gust care li se servea în jurul focului. Zeilor, cât de mult îi ducea dorul prințului! După toate prin câte trecuse, nu își dorea decât să îl vadă iar și să glumească pe seama evenimentelor recente. Regreta că nici măcar nu apucase să schimbe un cuvânt cu el la nunta sa. Îi era dor de vocea lui, de poeziile pe care i le citea când nu avea ce face, chiar și de lașitatea lui îi era dor, oricât de mult ar fi rănit-o sufletește după ce apăruse toată treaba cu pețitorii și cu Diavolul.

   Cât timp trecuse de când umbla prin păduri, în căutarea sleicului de munte? Două luni? Trei? Nu mai mult de cinci luni, cu siguranță, însă trecuse atât de repede timpul, încât avea impresia că abia ieri pusese piciorul pentru prima dată în cvartirul care o înfricoșase atât de mult.

   Nu știa ce să creadă încă despre Regatul Coșmarurilor sau despre cei doi regi, deși femeia blondă părea o combinație bine îmbinată între Serafina și Freja. Vorbea apăsat și parcă a lehamite, făcând-o să pară dură și neînfricată. Jabbert era mai cumpătat, însă și lui îi stătea un strop de răutate pe vârful limbii. Erau amândoi reci, la fel de reci precum dormitorul pe care i-l oferiseră.

   Camerele pe care i le dăduseră erau una lângă alta, la parter, însă vorbise deja cu Tija să doarmă împreună, iar acum stăteau toți pe patul ei, în cerc, cu farfuriile în față. Până și Kethai li se alăturaseră după ceva timp, chiar dacă nu era atât de dornică de conversație.

   — Nu te-am văzut făcând vreo vrajă până acum, Tija spuse cu gura plină spre ea.

   Kethai își arcui neimpresionată o sprânceană.

   — De ce ar trebui să fac una?

   — Pentru că nu ai mai făcut de sute de ani? De ce nu ne arăți? Sunt tare curioasă!

   Rhoda crezu că vrăjitoarea avea să o ignore, însă își mări ochii atunci când Kethai își împinse spre stânga farfuria și luă o gură mare de aer. Tabor se trase mai aproape de ea, fiindu-i parcă teamă că poate avea să fie transformat în șoarece.

   Kethai își puse mâinile pe genunchi și își închise ochii, respirând adânc înainte să înceapă să șoptească niște cuvinte total străine ei.

   — E limba veche! lordul icni uimit. Dar e mult mai diferită decât mi-o aminteam. Nu înțeleg nimic din ce zice.

   O ceață albăstruie, ca și cerneala, se ridică de nicăieri și se învârti în jurul lui Kethai, acoperind-o ca o mantie. Își deschise ochii și continuă să mănânce din terci, de parcă nu se întâmplase nimic.

   — Ar trebui să așteptăm să se întâmple ceva? roșcata rosti nedumerită.

   — Am pus o vrajă pe dormitoarele noastre ca să nu poată auzi nimeni din afară ce vorbim.

   Tija își curbă dezamăgită buza superioară. Brusc, Kethai încremeni și îi privi pe rând.

   — Ați furat câteva cărți din catacombe. Unde sunt?

   Rhoda își miji ușor ochii, însă se ridică în genunchi și luă una dintre perne, scoțând-o din lenjerie și începând să o scuture, până când lucrurile pe care le ascunsese și un morman de pene căzură între ei. Tabor luă papițoiul hidos într-o mână și îl privi cu un soi de curiozitate și dezgust.