Cuibul Viperelor

Capitolul 21

   Primul simptom al sarcinii ei apăru nu la mult timp după criza ei de plâns. Greața care îi urcase până în gât fusese atât de puternică și de bruscă, încât abia avusese timp să coboare din pat și să-și verse stomacul în ligheanul pe care-l folosise ca să-i șteargă sudoarea lui Cazimir. Vomitase de două ori la rând.

   Din fericire, sufletul ei pereche nici măcar nu o auzise. Era atât de extenuat, încât dormea neclintit. Privindu-i chipul lipsit de griji, când arăta atât de inocent, de vulnerabil, Rhoda nu își putu da seama cum ar fi putut bărbatul din fața ei să se transforme într-un nemilos.

   Însă își găsi răspunsuri după ce coborî în bucătărie, dornică să-și alunge greața cu murături. Și, deși era plină zi, lady Dacia îi ieși în cale și o trase spre croitorie, spunându-i că stăpânul dăduse ordine să i se pregătească deja rochia de nuntă – asta după ce o strânsese în brațe și plânsese de parcă nu o mai văzuse de o eternitate, și nu doar de câteva luni.

   Mai erau câteva servitoare în încăperea luminată de zeci de lumânări, pregătite să îi asculte dorințele și să construiască împreună cea mai frumoasă rochie din câte se văzuseră vreodată. Iscoada o sui pe o platformă rotundă și îi luă chiar ea măsurile, așa cum mai făcuse de câteva ori înainte, dar de această dată îi urmări chipul de curiozitate în timp ce o servitoare mai tânără decât celelalte își pusese gura slobodă la treabă; toată acea situație îi aducea aminte de balul din Tarzivona, servitoarea îi aducea aminte de Tija, iar lady Dacia de bunica ei.

   Îi văzu ochii mijindu-se ușor când îi împrejmui pieptul cu metrul, apoi rămânând surprinsă când făcu același lucru și în jurul șoldurilor. Rhoda înțelese din expresia ei că bătrâna știa și ea. Măsurile nu îi mai erau la fel ca înainte. Corpul ei se pregătea de primirea pe lume a copilului. Treabuia și ea să facă la fel.

   Își aminti de cuvintele bunicii sale și a bătrânelor care nu știau să facă nimc mai mult decât să bârfească pe oricine le trecea prin fața ochilor.

   Sângerezi mult în fiecare lună. Asta înseamnă că vei face băieți.

   Și ai șolduri late. Pfiu! îi vei face bărbatului tău mulți copii, de o să se sature și de ei, și de tine. Păcat că ești frumoasă! Ai să îmbătrânești tot mai mult după fiecare naștere, o să ajungi așa gârbovită, ca noi.

   Servitoarea guralivă – Akia – o făcu să-și țintească atenția asupra ei. Află toate lucrurile pe care voise atât de mult să le știe, deși celelalte femei își plescăiau limbile și sâsâiau, încercând să o oprească din sporovăit. Așezarea pe tron a lui Cazimir fusese mai mult decât sângeroasă. Se încoronase tot atunci și refuzase aruncarea banilor aiurea pe o petrecere somptuoasă, deși nu avea aceleași planuri pentru nunta lor, căci, din ce știa Akia, invitase sau plănuia să invite mulți nobili și aranjamentele urmau să fie maiestuoase. Nu fusese plăcut nici înainte, când era cunoscut doar ca Diavolul din Pădurea Roșie și nu era nici atunci, deși câștigase simpatia multora. Mai ales a săracilor. Pedepsise multe persoane înstărite care nu făcuseră decât să tragă regatul la fund și să aducă năpaste asupra unor oameni nevinovați. Din cinsprezece consilieri, rămăseseră doar șapte. Și probabil aveau să rămână și mai puțini, deși câțiva dintre ei erau prea importanți ca să îi înlăture.

   Nu erau vorbe dulci despre ea. Nimeni nu o voia pe tron, nici măcar aceia care își juraseră credința în fața noului rege. Nu avea sânge nobil în vene. Era din Tarzivona, regatul cu care fusese la cuțite până acum nu mult timp. Nu avea nicio zestre de folos pentru Vodsk; nu aducea nicio alianță, nicio armată, niciun pământ roditor și folositor. Nu era virgină. Și Cazimir nici măcar nu fusese primul. Își pierduse puritatea în patul altui prinț. Iar cicatricea care îi brăzda obrazul nu era nici ea un trofeu demn de admirat. În ochii lor, Rhoda era o stricată.