Cuibul Viperelor

Capitolul 25

   Holurile strâmte de piatră erau umede, întunecate și reci. Făcliile agățate în suporturi nici măcar nu reușeau să lumineze în totalitate treptele colțuroase care duceau în adânc, sub pământ.

   Pic. Pic.

   Putea să audă picăturile de apă scurgându-se din tavan în puzderiile de băltoace strânse în podeaua denivelată de pământ bătătorit, putea să audă șoarecii cum chițăiau lihniți sau bătăile propriei inimi, care parcă se mutase în timpane. Atât de liniște era.

   Dar, după ce traversă mai multe coridoare, trecând pe lângă celulele ocupate în întregime de aceia care urmau să fie pedepsiți pentru faptele lor mârșave, situația stătu cu totul altfel.

   Un râset slab îl întâmpină. Câteva mormăieli. Oftaturi pătimite. Lăsă ca o flacără să îi ardă în vârfurile degetelor și se îndreptă spre cele două celule alipite.

   Serafina și Tabor își întoarseră capul spre el, lipindu-și frunțile de gratiile de fier, de parcă nu puteau să îl vadă îndeajuns de bine.

   — Ah! lordul Pădurii de Bumbac făcu cu o surprindere forțată. Ai venit la țanc, prietene. Tocmai îi făceam cunoștință Serafinei cu șobolanii cu care m-am împrietenit în ultimele zile de când stau aici. Vrei să îi cunoști și tu?

   Femeia prinse barele ruginite în mâinile-i plăpânde. Cochetăria ei și frumusețea din urmă cu vreo două ceasuri erau acum împotmolite în praf și miasmă. Rochia ce păruse o garofiță sclipicioasă ajunsese să arate ca o zdreanță.

   — Ce cauți aici? îl întrebă sleită de vlagă. Nu ai o mireasă cu care trebuie să petreci noaptea nunții?

   — Știu ce ai făcut, i se adresă direct.

   Ochii negri ai femeii se măriră.

   — Știi?

   — Vraciul ăla m-a întâlnit pe holuri înainte de ceremonie. A pretins că e vreun lord important ca să-mi intre în minte. Mi-a arătat totul. Fiecare discuție pe care ai avut-o cu tatăl tău, fiecare plan de a o îndepărta pe Rhoda de mine. L-ați scos pe Denak din lac. Mă întreb ce o să spună Miloje când o să afle că ai luat parte la asta.

   — Ți-a arătat..., Serafina sâsâi, ți-a arătat cum m-a siluit? Cum papa a închis ochii și l-a lăsat să mă calce în picioare ca pe o cârpă?

   Îl auzi pe Tabor icnind înfundat. Cazimir se apropie de celulă și își încleștă degetele în jurul unei gratii, chiar deasupra mâinii ei. Chipul Serafinei era scăldat în lacrimi. În ochi se oglindea dezgustul și suferința.

   — Mi-a arătat, șopti el.

   Pentru câteva momente lungi, numai suspinele ei se auziră în temnița friguroasă.

   — Cum de nu ai căzut în plasă? Trebuia să oprești nunta înainte să vă depuneți jurămintele și să anunți că eu eram cea cu care trebuia să te însori. Ai spus că ți-a intrat în minte...

   — O, dar mi-a intrat! râse iritat. Și a încercat să îmi umple mintea cu tot felul de amintiri care nu au avut niciodată loc și cu planuri odioase, dar nu i-a ieșit. Bănuiesc că mama a trăit fiecare secundă a vieții ei încercând să mă protejeze de absolut orice, își privi pierdut inelul de pe arătător, pe care îl purtase deseori fără să știe că îl ferea de farmece. Dar mysliakiul a dispărut înainte să mă pot dezmetici. L-aș fi omorât chiar atunci cu propriile mâini. Aș fi făcut la fel cu tatăl tău, dar mi-ai luat-o înainte.

   Femeia blondă se cutremură.

   — Ce îmi vei face? îl întrebă îngrozită, din moment ce mă vei omorî și pe mine? nu-și avea locul, întrucât numai Stefan Hejna fusese cel care putea să facă asta.