Cuibul Viperelor

Capitolul 9

   Imaginea din fața lui îi aducea o satisfacție care îi hrănea foamea de putere pe care o nutrise înăuntrul său în ultimele zile. Nici măcar fostul rege nu mai stătea în picioare, ci aproape că își lipise fruntea de podea, la niciun pas distanță de el. Nimeni nu îndrăznise să îi întoarcă spatele și să-i dea astfel de înțeles că nu avea de gând să îl servească în timpul domniei sale, nici măcar soldații care întorseseră armele asupra sa când Loxias dăduse ordinul.

   Era rege acum. Nu mai putea contrazice nimeni asta.

   Făcu un semn din mână, iar supușii săi se ridicară și îl priviră tăcuți, încercând să ignore cadavrele și lucrurile sparte din jur.

   — Acum că am decis cine e adevăratul rege, avem niște lucruri pe care trebuie să le lămurim, spuse, iar vocea îi răsună ca un ecou în întreaga sală. Cine e majordomul aici?

   Un bărbat slăbănog, cu păr cărunt la tâmple și ochi verzi, făcu un pas în față, apropiindu-se de platforma pe care era așezat tronul.

   — Eu sunt, sire.

   — Hm... spune-le servitoarelor să facă ceva util; castelul ăsta miroase a grajd și a nămol. Și să-mi elibereze dormitorul din aripa de est, unde sper că mă va aștepta o cadă cu apă fierbinte.

   — Nu veți ocupa apartamentul regal, sire? majordomul întrebă uimit.

   — Nu doresc a împărți aceeași cameră pe care au folosit-o atâția regi incompetenți.

   În aripa de est stătuse de fiecare dată în care rămânea la castel și era o încăpere destul de mare și avea multe uși ascunse spre pasaje secrete, de unde putea vedea sau auzi tot ce se întâmpla între holurile reci și întunecate ale construcției.

   — Veți păstra aceeași consilieri, Maiestate? un bărbat din mulțime întrebă.

   Un zâmbet malițios îi apăru pe buze. Nu avea nevoie de niciun consilier și de niciun ajutor, însă avea să fie interesant să le audă părerile sau sfaturile cu care l-au învrăjbit pe Loxias.

   — Nu voi face nicio modificare deocamdată, îi răspunse. Dar omul acesta pe care îl numiți sfătuitor regal m-a înfuriat destul de mult. Puteți să îl duceți în temniță.

   Bărbatul îndopat se întoarse ca ars spre el și îl privi cu ochi holbați.

   — Nu puteți face asta!

   — O, dar pot. Vezi tu, sunt rege acum.

   Doi soldați se mișcară de lângă pereți și îl prinseră pe sfătuitor de ambele mâini, săltându-l și trăgându-l spre ușile mari și ignorându-i țipetele și injuriile la adresa lui. Își coborî privirea și îi zâmbi lui Loxias, făcându-l să se cutremure și să își trosnească degetele.

   — Ce ar trebui să fac acum cu tine, dragă prietene? Sper că știi că nu pot să îți dau drumul, Loxias. Mă îndoiesc că nu ai complota împotriva mea, să îți iei tronul înapoi, dar de dragul prieteniei noastre, nu am să te arunc în temniță. Să te numesc mareșal, să ai grijă de bunurile mele? Sau șambelan? Hm, probabil ai încerca să mă omori în somn. Administrator? Mă îndoiesc că știi ceva despre asta. Sau poate... servitorul meu umil?

   Se aplecă ușor spre el, sprijinindu-se de mânerul de aur al tronului și savurându-i furia și rușinea ce îi mocnea în ochii căprui.

   — Cred că vei fi un servitor priceput. Acum spune-mi, slugă, ce treburi importante aveai de făcut în următoarele zile?