Cuibul Viperelor

Capitolul 18

   Eliberând tot aerul pe care îl ținuse în plămâni, îi privi pe rând printre gene, simțind cum fiecare dintre ei începe să-și facă fel și fel de idei rele din cauza modului în care ochii violeți i se întunecaseră. Cavalerul Davor purta o curiozitate mută.

   — Cred că ar fi bine să mai știți câteva lucruri, le spuse, ducându-și mâinile spre piept. Tu ai face bine să stai jos.

   Tija nu așteptă să mai fie rugată și se așeză pe unul dintre scaunele ce înconjurau platforma pe care erau așezate cele două tronuri. Arăta de parcă urma să leșine dintr-o secundă în alta, iar lacrimile nu încetau să-i umple ochii verzi.

   — Despre ce mai e vorba acum, Iaromira?

   — De ce o strigă Iaromira?

   Nimeni nu îi răspunse roșcatei. Kethai își trecu mâna prin părul unsuros. Încă trebuia să se acomodeze din nou cu lucrurile normale pe care oamenii le făceau pentru a se îngriji, din moment ce nu mai era o mâță.

   — Nu sunt sigură de asta, dar cred că știu de ce Diavolul e atât de slăbit în ultimul timp. De ce nu mai poate să-și folosească puterile. L-am văzut cu toții.

   — Ce gândești? Davor făcu un pas spre ea.

   — Cred că pruncul din pântecul Rhodei îi absoarbe puterile. Îl sleiește de ele și îl lasă gol, pustiit.

   Auzi numai suspine și răsuflări ce trădau purul șoc. Stătuse mult și meditase la acest lucru, însă îi devenise clar că nu era altă explicație pentru ceea ce se întâmpla. Nu își dădea seama dacă Tija înțelegea complet ce voia să spună, dar o auzi plângând.

   — Și sunt destul de sigură că, odată cu ele, îi absoarbe și blestemul, adăugă după câteva clipe lungi. Diavolul va fi un simplu muritor când copilul se va naște.

   Regina Jytia își arcui sceptic o sprânceană.

   — Vrei să spui că blestemul lui Cazimir se va transfera bebelușului? Și că acesta va fi osândit ca el, să se ferească de soare și să trăiască o eternitate?

   — Mă tem că asta nu am de unde să știu. Ce am spus sunt doar presupuneri, dar nu putem să nu luăm în calcul asta. Nu ar fi primul copil care absoarbe puterile altcuiva, Jytia. Ai fost de față când s-a întâmplat...

   — Nu ar trebui să îi spunem Rhodei? Tija suspină, ștergându-și lacrimile. Va fi devastată când va auzi! Nu poți face nimic să împiedici asta? Ești o vrăjitoare!

   — Nu știu, recunoscu ispășită. Dar nu ar trebui să îi spunem Rhodei prea curând. Ne vedem mai târziu. Trebuie să vorbesc cu cineva.

   Kethai le întoarse spatele și nu mai așteptă să audă ceva din partea lor. Se simțea de parcă i se luase o piatră de pe inimă și i se pusese alta mult mai grea. Îi lăsa să-și vadă de propriile idei și gânduri, să accepte faptul că nimic nu era simplu în acea lume. Davor și cei doi regi le-ar fi putut explica mai multe Tijei și lui Tabor, căci ea nu era în stare să scoată un cuvânt în plus despre trecutul pe care uneori și-l dorea uitat.

   O femeie blondă o aștepta în afara ușilor, însă trecu pe lângă ea fără să o bage în seamă. Uneori își dorea să o uite și pe ea, însă acel lucru nu era posibil.

   — Ce ai spus e adevărat, șoapta ei îndurerată îi răsună în urechi. Nu m-aș fi gândit vreodată la asta, Iaromira. Nimic nu îl va mai despărți pe fiul meu de domnia lui sângeroasă.

   — Ar trebui să te împaci odată cu ideea că ceea ce ai făcut pentru el a fost o prostie, deși credeai că i-ai făcut un bine. Fiul tău e bărbat în toată firea, își va veni în simțiri dacă își păstrează mințile întregi.