Cuibul Viperelor

Capitolul 31

   Rhoda își deschise ochii doar pentru o clipă. Apoi pentru încă una. Realiză că nu fusese inconștientă mai mult de câteva clipe, căci regele, îmbrăcat în toată pompa lui domnească și purtându-și coroana plină de diamante pe păru-i cărunt, se îndepărtase doar câțiva pași. Nu dădu poruncă să fie legată, de parcă ar fi vrut dinadins să o lase liberă, știind prea bine că nu putea face nimic.

   Își întoarse capul. Din vârful prăpastiei, doi soldați trăgeau de Serafina, care răcnea ca un câine turbat și strângea protector copilul la piept ca și cum ar fi fost al ei.

   Elion observă că se trezise. Se apropie de ea și o împunse cu piciorul în coaste, iar durerea se trezi la viață, iar rănile deschise chiar deasupra cicatricilor începură iar să verse sânge.

   — Haide, frumoaso! Avem un drum lung de parcurs.

   Se încruntă scârbită spre el. L-ar fi scuipat iar, dacă ar fi putut, dar abia de își mai simțea trupul. Ar fi vrut să fie surprinsă că îl vedea acolo. Poate că era mai mult confuză. Cum de nu auzise nimeni despre regele care pătrunsese în Vodsk cu o armată atât de mare sau despre recrutările mercenarilor și soldaților din regiune? Și în tot acel timp în care se gândise la țările, apele și munții care le despărțeau regatele, el își urzea deja un plan pe care nu reușise să îl deslușească nimeni.

   Își aminti, fără să vrea, de cuvintele pe care Freja i le spusese atunci când venise cu Lachlan la castel. Există două feluri de războaie, Rhoda: cele pe care le săvârșești cu sabia într-un câmp însângerat și cele pe care le porți cu capul. Regele Elion le îmbinase pe amândouă.

   Serafina fu împinsă cu putere, iar căzătura îi deveni inevitabilă.

   — Nenorocitul naibii! Rhoda țipă, încercând să se ridice.

   Tăișul unei săbii i se lipi imediat de ceafă.

   Spre groaza ei, regele îi luă Serafinei copilul din brațe și începu să-l legene și să fredoneze un cântec, dar țipetele lui părură că se agravează.

   — Știai că fiica mea a născut două fete acum câteva săptămâni? Niciun moștenitor pentru niciunul dintre noi. Și pe una dintre ele a născut-o moartă.

   Rhoda își simți greața urcându-i în gât.

   — Ah, după fața pe care o ai, pesemne că nu ți-a spus soțul tău nimic. Ciudat, știam că regele Karstan îi trimite mereu scrisori. Sunt destul de buni prieteni de la un timp, vezi tu? Începusem să mă îngrijorez că o să-mi cadă țara pe mâna unor nelegiuiți, dar m-am gândit destul de bine. Oamenii mă vor crede dacă le voi spune că Freja a născut și un băiat și am mințit până acum doar ca să-l ținem în siguranță. Și mă vor crede și mai bine când vor auzi că pruncul pe care l-ai născut e făcut cu Velizar. Mulți dintre curtenii mei v-au văzut iubindu-vă, până la urmă. În oricare dintre variante mă aleg cu un moștenitor.

   Își curbă buzele cu dezgust.

   — Ești naiv dacă ai impresia că o să te las să mi-l iei.

   Regele râse malefic și își flutură în vânt mantia roșie când se apropie de ea.

   — Vei fi moartă înainte să mă urc în trăsură. Inițial mă gândisem să te duc la curte și să te ciuntesc de față cu toți pentru că din cauza ta fiul meu a ajuns o legumă. Dar cred că nu mai am nevoie de tine. Aliatul meu s-a ocupat deja de dragul tău soț. Răzbunarea noastră a ajuns la final.

   Un soldat își ridică sabia deasupra spatelui Serafinei, pregătit să lovească. Inima Rhodei îi rupse coastele în două din cauza groazei.