Un altfel de băiat rău

Capitolul 1

1

Dumnezeule!

— Pentru a mia oară, tată! Nu m-am semnat pe afurisita aia de foaie!

Vocea mea, mai mult decât stridentă, îl face pe tata să se întoarcă iritat spre mine, aruncându-mi ultimul bagaj în portbagaul autobuzului ca și cum ar fi fost o pungă de plastic. Degetul său arătător stă acum îndreptat înspre mine, oarecum acuzator, și pot vedea pe fața lui că încearcă din greu să se controleze în a nu crea o scenă de față cu vecinii care stau ascunși după garduri. Și ei încă au impresia că nu-i vedem, patetic.

— Ascultă la mine, Aimée! îmi șoptește pe un ton calculat, dar totuși încărcat de seriozitate. E o onoare pentru noi să fii aleasă ca reprezentant. Nu contează cum, sau prin ce viclenie dumnezeiască ai ajuns să fii aleasă dacă ceea ce spui este adevărat, însă nu trebuie să se afle așa ceva!

Ochii săi deja par că-mi ard pielea. Fie asta, fie soarele mult prea dogoritor de toamnă timpurie. E exagerat de cald, ca și cum tocmai iadul s-ar deschide la picioarele noastre. Deși în cazul meu, așa pare, căci practic trăiesc un coșmar.

Tata se dă în cele din urmă puțin mai în spate, cel mai probabil conștient de expresia încruntată pe care mi-o provoacă pe față, și își trece mâinile cu mișcări nervoase prin păr, lingându-și buzele. Privirea sa se așază din nou asupra mea.

— Uite ce e, draga mea. Tot ceea ce încerc să spun este că nimic nu este întâmplător. Însă în niciun caz, mă auzi bine, Aimée? În niciun caz nu trebuie să mai zici că nu te-ai semnat pe foaie, altfel vom fi cercetați pentru înşelarea legii. Nimeni nu are voie să semneze pentru tine, cu atât mai puțin din partea familiei.

Încerc să prind ideea pe care tot se străduiește să mi-o implanteze în cap, însă nu reușesc să înțeleg mare lucru. E ca și cum lumea se învârte în jurul meu cu viteze colosale, zăpăcindu-mă de-a binelea. Nu am să înteleg nicio dată cum o lege stupidă poate insufla atât de multă frică. Până la urmă, e doar o școală de bogătaşi plini de fumuri în cap; mira-m-aș să fie și altceva de capul ei.

Oftez în cele din urmă, sătulă și de discuțiile cu tata, și de soarele afurisit care-mi prăjeşte capul ca pe niște ouă la tigaie.

— Ok, am să-mi cos gura cu fermoar!

Tata se strâmbă într-un mod ciudat spre mine, însă nu mai apucă să zică ceva, căci vocea mamei se face auzită din interiorul casei. Îmi întorc privirea spre ea, coborându-mă pe glezne pentru a mă întinde după Michael, piticania de frate mai mic. Deși are abia șase ani, e mai rău ca un pui de diavol.

Întind brațele spre el, ridicând din sprâncene, iar el își dă teatral ochii peste cap înainte să-mi înconjoară gâtul cu brațele sale prăpădite. E mai rău ca o aşchie, însă mama zice că e normal la vârsta lui. Mie nu mi se pare, dar nici nu cred c-ar avea cum să pună niște carne pe el când toată ziua aleargă cu Tom, fiul vecinilor, în joaca lor de-a extratereștrii. Cred că-mi va fi puțin dor să-i văd alergând la niște lunatici de colo-colo.

— Chiar trebuie să pleci așa departe? se îmbufnează spre mine, privindu-mă adânc în ochi cu irisurile sale albăstrui, ce te pot face să te înmoi pe picioare când îi vezi.

— Vrei să mergi cu mine, amice?

— Pot?! sare în brațele mele, făcându-mă să-l țin mai bine pentru a nu-l scăpa pe jos.