Un altfel de băiat rău

Capitolul 8

Media: Andrew

Îmi închid ochii și pot să-mi aud adânc în timpane ticăitul asurzitor al bătăilor de inimă, ce mi se scurg din cap până în vârful degetelor, îndemnându-mă să apăs și mai tare pe declanșatorul armei ce-mi tremură în palme. Întunericul mă cuprinde de peste tot, ca niște tentacule slinoase ce se târăsc pe pământul rece și bătătorit, până când îmi prind gleznele cu fiori înghețaţi, urcând tot mai sus. Și mai sus. Și mai sus, până ce gâtul îmi e amorțit și rigid, incapabil să se mai miște sau să se dea înapoi din calea fricii ce-mi șoptește în ureche asemenea unui lup ce-și invită mielul la cină. Aerul mi se blochează în gât, făcându-mă să mă înec cu respiraţiile, iar murmurele și trosniturile ce se dezlănțuie în jurul meu mă fac să-mi muşc cu atât de multă putere buza de jos, încât simt gustul de rugină al sângelui, alunecându-mi la baza gâtului.

Trebuie să mă trezesc, dar nu știu cum.

Trebuie să mă trezesc, dar nu pot.

Trebuie să mă trezesc, dar... nu vreau.

Nu vreau să văd ceea ce mă așteaptă de îndată ce voi face greșeala de a-mi deschide pleoapele. Pot să simt răul din jurul meu, ca și cum pielea mi s-ar încreţi pe carne cu fiecare secundă cu cât stau mai mult aici, însă nu pot să mă mișc. Îmi este teamă să o fac.

Pământul se cutremură însă la picioarele mele, cu un vuiet înalt și ascuțit ce crestează solitudinea nopții, făcându-mi corpul să se balanseze dintr-o parte în alta ca o păpușă prinsă cu aţe de tavan. Icnesc plină de spaimă, cu brațele încă tremurând, întinse în față, iar ochii mi se deschid fără ca măcar să primească comanda din partea mea. Totul e ceață și neclaritate preț de câteva secunde, ca și cum m-aș pierde într-o vale a morții, acolo unde nici măcar lumina nu izbutește, însă peste câteva clipe ceva face click în mintea mea, ca o cheie ce se răsucește în broasca unei uși învechite.

Apoi îl văd.

Din nou.

Aplecat ca o fiară sălbatică peste trupul chircit de durere și spaimă a celei de sub el, care se zbate să se scoată din capcana sa cu toate puterile, însă nu izbutește, căci e prea mică. Îi pot auzi respirația, încercarea aproape eșuată de a respira normal cu fiecare secundă în care degetele sale se afundă mai adânc și mai adânc în pielea gâtului său subțire, care trosneşte încet în urechile mele, ca niște bețe de chibrit ce sunt, brusc, inundate de foc.

Pistolul îmi vibrează cu pulsaţii fierbinți în palme, ca și cum m-ar îndemna să mă apropii și mai mult, dar refuz să cedez din nou coșmarului ce mă controlează ca și cum aș fi o bucată neînsemnată de hârtie, așa că fac un pas în spate. Apoi altul. Apoi altul.

Până când conștientizez că nu am făcut decât să mă apropii și mai tare de cel doi, care sunt acum la doar câțiva pași de mine. Umezeala caldă mi se strânge în jurul pupilelor, riscând să izbucnesc din moment în moment într-un plâns urât, și mă cutremur atunci când îi zăresc rânjetul sinistru ce-i încolţeşte în colțurile gurii, făcându-i fața, și așa ștearsă, să pară mai întunecată și mai greu de privit. Închid ochii, cu inima bubuindu-mi în piept, și fără să-mi dau seama pistolul se descarcă în palmele mele, provocând o bufnitură îngrozitoare ce face totul să liniștească în doar câteva secunde. Nu mai aud nimic în afară de propriul meu plus, care e acum atât de slab încât abia se mai poate auzi, însă în secunda următoare un scâncet agonizant îmi deschide timpanele, forţându-mă să-mi deschid din nou ochii. Respir incontrolabil, incapabilă să mă mișc.