Locul 1 în cadrul concursului Penița de Aur, la categoria Dragoste.
Cea mai bună carte a anului 2019.
Locul 1 la categoria Dragoste în cadrul concursului Wattwriters Bookfestival.
Best Thriller Book 2020
Best Mistery Book 2020
Best Creative Autho...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
//sus e un mic trailer câștigat la un concurs, e super faain//
Capitolul 43- Îți place de el?
Primul lucru de care devin conștientă este aerul răcoros ce-mi gâdilă nasul și tălpile. Îmi afund fața mai bine în căldură ispititoare a păturii, oftând cu somnolență, pentru a-mi scoate fața de sub aceasta câteva momente mai târziu. Clipesc greu, cu pleoapele de o greutate masivă, și tot ce pot vedea este tavanul înalt, de un gri deschis. De undeva din jurul meu, deosebesc sunetul repetitiv al unui stilou scrijelind pe o bucată de hârtie. Înghit gustul aiurea de pe limbă, și-mi întorc capul într-o parte. De la biroul său, cufundat între tancurile înalte de hârțogăraie, Nikolas pare concentrat cu totul pe ceea ce face acolo. Îmi bag mai bine pătura pe sub tălpi, privindu-l în tăcere cum continuă să semneze foile rând pe rând.
Pare atât de relaxat, de... casnic în ceea ce face, încât mi-e cam greu să-mi mut atenția și în altă parte. Habar nu am cât este ceasul, dar după lumina ce se infiltrează printre draperiile trase într-o parte pot intui că am trecut deja de primele ore ale dimineții. Îmi e foame, dar nu am puterea să mă dau jos de aici. Nici măcar să mă mișc nu îndrăznesc, pentru că ceva mic, ascuns după câțiva neuroni, îmi șoptește că dacă o să o fac risc să mă dezmembrez în zeci de bucăți. Și mai că aș crede asta la cât de grea mă simt pe salteaua asta ce mi-a fost pat noaptea trecută. Tot ce mă rog este să nu am nimic rupt, pentru că singurul lucru de care nu aș mai avea acum nevoie ar fi o spitalizare pe termen nedeterminat. Nu cred că aș suporta să-mi petrec zile întregi pe un pat; aș înnebuni de cap.
— Cum te simți?
Tresar, avându-l pe Nikolas la doar câțiva pași de mine, înaintând. Pe toate șosetele, cum s-a mișcat fără să-l aud?
Se oprește lângă marginea canapelei, lăsându-se ușor pe vine pentru a ajunge la același nivel cu mine. Abia acum constat că poartă uniforma, sau mă rog, o parte din ea, căci sacoul îi este de nevăzut, având doar cămașa și vesta. Ochelarii rotunzi, ce-mi plac atât de mult, îi stau peste nas, dându-i, împreună cu bretonul ciufulit de pe frunte, un aer tineresc, de băiat rău. Păcat însă că Nikolas e departe de a fi rău. Nu în adevăratul sens al cuvântului.
Îmi dreg glasul pe care-l simt răgușit, ajutându-mă de coate pentru a mă ridica în șezut. Oasele îmi trosnesc, mușchii mi se contractă în niște bucăți tari de carne, iar locurile în care aveam aseară acele vânătăi oribile mă ustură ca ceara fierbinte peste o julitură. Țin totul în mine, oprindu-mi suspinul dureros de buze înainte să mă dea de gol.
— Sunt bine, mint pe jumătate, dar se pare că uit faptul că minciunile mele scrântite nu funcționează deloc cu el.
Mă țintuiește cu ochii de nepătruns, părând să cântărească ceva în minte. Orice ar fi, nu cred că vreau să aflu.
